Contactează-ne

Actualitate

Prima zi de şcoală, realităţi din sistem

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ conducerea ISJ susţine că lucrurile sînt în regulă ■ în 216 şcoli se învaţă în scenariul faţă în faţă, iar în 108 în cel hibrid ■ doar clase de la Şcoala Moldoveni se află în scenariul roşu ■ 12 cadre didactice şi 193 de elevi cu probleme de sănătate vor continua să predea şi să înveţe on-line ■

Întoarcerea în şcoli, una aşteptată cu entuziasm de majoritatea elevilor şi a cadrelor didactice, s-a desfăşurat, conform declaraţiilor inspectorului general, Mihai Obreja, în condiţii de normalitate, existînd, totuşi, 12 cadre didactice care se află în situaţii medicale ce nu le permit să se prezinte fizic la catedră.

Există şi 190 de copiii cu probleme de sănătate. Aşa cum anunţa ISJ la sfîrşitul săptămînii trecute, începînd de luni, 8 februarie în 216 şcoli elevii s-au întors în bănci, la toate ciclurile, iar în 108 au mers doar copiii de la grădiniţă, cei din învăţămîntul primar şi cei din clasele terminale: a VIII-a şi a XII-a. La două clase de la Şcoala Moldoveni, unde indicele de răpîndire comunitară este încă de peste 3 la mie, elevii au rămas să înveţe on-line.

Inspectorul Obreja este mulţumit de cum stau lucrurile, dar face şi cîteva recomandări: „Prima zi de şcoală din cel de al doilea semestru s-a desfăşurat fără probleme. Ne-am afalt în permanenţă în legătură cu directori de şcoli, care s-au sfătuit cu noi privind modul de rezolvare a tuturor problemelor. S-a asigurat peste tot prezenţa la catedră a tuturor cadrelor didactice şi în situaţia celor 12 educatoare, învăţători sau profesori care din motive medicale nu se pot prezenta fizic la ore.

Există şi 190 de copii care au probleme de sănătate şi în cazul cărora a fost nevoie să se asigure predarea on-line. Am adresat şi prin intermediul directorilor de şcoli, dar fac şi un apel public la părinţi prin care-i rog să staţioneze cît mai puţin în preajma şcolilor atunci cînd îşi duc sau cînd îşi iau copii de la şcoală, pentru a se evita la maxim transmiterea cvomunitară a virusului SARS Cov 2. Se recomandă ca în şcoală să intre cît mai puţine persoane străine, pentru a evita contactul cu elevii“, a precizat inspectorul şcolar general.

Acesta recunoaşte că testarea elevilor este o problemă, din mai multe puncte de vedere. „Deocamdată, noi am transmis către şcoli ordinul privind obligativitatea purtării măştii şi a celor cîteva excepţii. Aşa cum prevede ordinul comun, testarea se face doar cu acordul scris al părinţilor. Apoi în şcoli nu există acele teste rapide. Ele trebuie să ne fie trimise de către Direcţia de Sănătate Publică. Vor ajunge, probabil, în şcoli la cabinetele medicale, acolo unde există. Trebuie să recunosc că în şcoli există puţine cabinete medicale şi foarte puţini medici de medicină şcolară.

Am să adresez rugămintea primarilor de a încheia, acolo unde nu există, contracte de prestări servicii cu medicii de familie. Cert este însă că în cazul în care vom primi astfel de teste rapide nu pot fi manevrate decît de către personal medical“, a explicat Mihai Obreja.

În 2018, în Neamţ existau doar 19 cabinete de medicină şcolară în care lucrau 17 medici. Şi Direcţia de Sănătate Publică face recomandări ce trebuie urmate de părinţi şi copii. Măsurile de protecţie individual sînt de ordin general, recomandîndu-se: spălarea şi dezinfectarea mîinilor atît de către elevi, personal didactic, cadre didatice imediat după intrarea în şcoală şi înainte de a intra în sala de clasă; înainte de pauzele de masă; înainte şi după utilizarea toaletei; după tuse sau strănut; ori de cîte ori este necesar.

Masca de protecţie este obligatorie pentru întreg personalul în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul pauzelor. Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi. Tot părinţii trebuie să-i facă pe copii, adolescenţi sau tineri să înţeleagă faptul că, deşi şcoala s-a redeschis, viaţa de zi cu zi nu va fi la fel ca înainte şi că trebuie să respecte măsurile de prevenire pentru evitarea răspîndirii infecţiei cu virusul SARS Cov 2.

Copiii trebuie sfătuiţi ca la şcoală să nu consume în comun alimente sau băuturi şi să nu schimbe cu alţi elevi obiectele de folosinţă personală: telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc. Elevii trebuie obişnuiţi să cureţe şi să dezinfecteze, zilnic, acasă, obiectele de uz frecvent ale copilului:telefon, tabletă, computer, mouse etc.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending