Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

„PRIETENII SECURITATII“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Despre Securitate si despre ce a insemnat aceasta, in anii comunismului, s-a vorbit mult. Au trecut 16 ani de la schimbarea regimului, iar seria dezvaluirilor facute de cei care, mult timp, nu au avut curajul sa vorbeasca continua sa alimenteze o stare de spirit care agita spiritele cu precadere in plan politic. Putini stiu, insa, ca in „jocul“ perfid al maturilor acelor vremuri s-a incercat atragerea copiilor de scoala generala care participau la activitati extrascolare in cadrul Caselor Pionierilor. „Prietenii Securitatii“ sau „Amicii Securitatii“, ori „Amicii Militiei“ sint cercuri a caror scurta functionare a fost confirmata de persoane care, copii fiind la acea vreme, le-au frecventat, ori chiar de catre cei care detineau functii in cadrul structurilor de pionieri. Cu ce scop urmau sa fie infiintate, ramine la latitudinea cititorilor sa traga o concluzie. Cert este ca acestea au functionat pentru scurta vreme. Inginerul V.M, in aminteste ca, in anul scolar 1976-1977, a fost recrutat sa participe la fosta Casa a Pionierilor la un cerc care se numea „Prietenii Securitatii, ce functiona in incinta cercului de turism. „Imi amintesc ca acolo venea un barbat, in civil, probabil ofiter de la Securitate, care ne-a tinut citeva cursuri. Avea un magnetofon pe care ne-a aratat cum se inregistreaza. De altfel, atunci am prins dragoste de electronica. Dupa un timp, insa, cursurile s-au intrerupt, nu-mi mai amintesc din ce motive“, a marturisit V.M Functionarea unui asemenea cerc a fost confirmata si de profesoara Violeta Lacatusu, pe atunci presedinta a Consiliului Municipal al Organizatiei Pionierilor Roman. „Este adevarat ca, la un moment dat, s-a incercat infiintarea unor asemenea cercuri in casele pionierilor. Acestea, insa, nu au avut viabilitate, pentru ca, dupa ce au aflat despre ce este vorba, parintii nu si-au mai lasat copiii sa le frecventeze. Circumstantele in care au fost infiintate sint cunoscute de directorii de atunci ai caselor de pionieri, care, ca si acum, erau subordonate direct Inspectoratului Scolar“, a declarat Violeta Lacatusu. Functionarea unor asemenea cercuri este confirmata si de colonelul (r), Alexandru Albu, fost ofiter la Securitatea Roman. „Toate scolile aveau cercuri «Amicii Securitatii», «Amicii Militiei», cum au, de altfel, si acum cercuri «Amicii liberalilor», «Tineretul PSD». La aceste cercuri, copiii erau instruiti pe linie de circulatie, pe linie de conduita. In aceste cercuri nu se facea altceva. Ofiterii acestia care-i instruiau pe copii nu erau platiti. Toate se organizau la cererea conducerilor scolilor. Era chiar si o revista in acest sens. Copiii participau cu placere, pentru ca se dadeau, acolo, cazuri interesante, prin care cei mici erau invatati sa nu incalce legea. Toate activitatile faceau parte din programul de educare a tineretului pentru apararea patriei“, a precizat colonelul Alexandru Albu. Acesta este de parere ca intreaga poveste cu recrutarea copiilor de catre fosta Securitate este doar o poveste pentru a deturna atentia populatiei de la saracia care domneste in tara, de la lipsurile in care se zbate populatia. „Va spun, cu certitudine, ca nu a fost urmarit nici un profesor sau parinte, prin elevi. Erau doar chestiuni de educatie a copiilor pentru apararea patriei. Cei care predau acestor copii erau profesori: Mocanita, Bozan. Acestia ne solicitau pe noi, ofiterii activi, din cind in cind, pentru a-i sprijini in aceste activitati“, a declarat Alexandru Albu. Colonelul Alexandru Albu este in prezent presedintele Ofiterilor in Rezerva din MI. Inspectorul scolar Dinu Vasiliu, care a lucrat in sistemul muncii educative inainte de 1989, ca presedinte al Consiliului Judetean al Organizatiei Pionierilor si, ulterior, ca activist in cadrul Consiliului National al Organizatiei Pionierilor, a confirmat existenta cercurilor PTAP in scoli, dar nu a avut cunostinta de organizarea unor grupe de elevi cu sprijinul organelor de Securitate de atunci. „Poate or fi existat la nivelul Organizatiilor de UTC, unde se facea pregatire pentru Apararea Patriei. In casele pionierilor participau copiii de scoala generala. Ar trebui discutat cu profesorii coordonatori. S-ar putea sa fi existat un profil camuflat in cadrul cercurilor de PTAP, la care se predau notiuni de acest gen“, a declarat Dinu Vasiliu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending