Prezumtia de inocentã

Coruptia româneascã nu este mai bãtãtoare la ochi decît coruptia americanã sau britanicã, dar este mai rudimentarã în ce priveste subtilitatea formelor de manifestare. Ca terapie, s-au inventat declaratiile de avere si declaratiile privind conflictul de interese menite sã tempereze piata afacerilor oneroase. Legile române au stabilit ca demnitarii, magistratii, anumite categorii de alesi, functionarii, alte persoane, trebuie sã depunã, sau sã împrospãteze la intervale prestabilite, respectivele declaratii. Dacã pînã în 2004 declaratiile erau confidentiale, începînd din acel an ele au devenit publice, orice persoanã interesatã putînd avea acces la continutul acestora. Exercitiul de a etala public veniturile realizate, averea acumulatã si functiile ocupate, a dovedit cã românul nu este suficient de familiarizat cu sinceritatea sau cu priceperea de a o face. Unii au întocmit aceste declaratii cu constiinciozitate, altii în bãscãlie, unii în nepricepere simulatã, iar altii dupã cum i-a dus capul, iar modificarea formularelor de declaratii în 2005 a încurcat lucrurile mai rãu. Legiuitorul a dorit transparentã, dar nu a reusit sã întocmeascã un model de declaratie coerent, care sã fie usor de completat si de interpretat, nelãsînd loc de întors. Pe de altã parte s-a dovedit cã sînt persoane care au obligatii în întocmirea declaratiilor de avere si de interese, dar care nu au înteles cã aceste obligatii nu sînt facultative, ignorîndu-se importanta lor, dar si consecintele. Recentul scandal al incompatibilitãtilor unor persoane alese din Neamt vine nu atît din faptul cã aceste persoane au fost de rea-credintã, cît si din faptul cã au fost neglijente. Neglijenta acestor persoane este mãsura lipsei de respect fatã de lege, dublatã de lipsa de exercitiu democratic în comportament. Din aceastã cauzã, studiindu-se cazurile mediatizate prin presa localã, aproape fiecare persoanã, din cele pomenite, a avut o perioadã de incompatibilitate, si se va vedea dacã justitia va amenda în vreun fel acest lucru. De prea putinã vreme sîntem confruntati cu obligativitatea declarãrii publice a averilor si a situatiilor de incompetentã, pentru a avea pretentia cã acest exercitiu de transparentã a si devenit un gest reflex cotidian. A trebuit ca presa sã facã dezvãluiri socante în acest sens pentru ca alesii nostri locali sã realizeze cã habar n-au de ce înseamnã respectul fatã de lege si, pe cale de consecintã, numai din acest motiv acestia ar trebui sã demisioneze, nemaiavînd dreptul moral de a ne conduce sau a sta în pozitii de decizie. Am auzit cã unii dintre incompatibilii nostri autohtoni au primit de la Oficiul Registrului Comertului hîrtii prin care acesta atestã cã sînt acum compatibili. Aceste atestãri aduse acum nu au nici o relevantã, problema pe fond fiind aceea cã, la un moment dat, în activitatea publicã a persoanelor respective a intervenit starea de incompatibilitate. În altã ordine de idei, Registrului comertului sã înceteze cu aceste abuzuri, de a da atestate de bunã purtare, acesta fiind atributul puterii judecãtoresti prin alte instante. Cine trebuia sã le sune clopotelul la urechea incompatibililor, pentru a-i anunta pe fiecare în parte, data si ora la care domniile lor trebuiau sã se prezinte la Registrul Comertului pentru a depune demisiile din pozitia de administratori ai firmelor? Pentru cã toti acestia au firme, care în legislatia existentã sînt asimilate cu primele porti ale coruptiei. Rãzboiul dintre putere si Opozitie, pe plan local, pornit pe teme de incompatibilitãti, va trebui dezamorsat de cãtre instantele de judecatã în acelasi mod, cu aceeasi mãsurã, pentru toti, fãrã a se aplica solutii selective, pe criterii politice. De o parte este cazul Presedintelui si a unui Vicepresedinte al Consiliului Judetean, pe de altã parte este cazul Prefectului, Primarului si al Viceprimarului. În orice caz, cei care au avut perioade de incompatibilitate se fac vinovati de încãlcarea legii, precum si de lipsã de respect fatã de electoratul nemtean. Nu poate fi ocolitã precizarea faptului cã rãmînerea acestor persoane în pozitia de administratori ai unor societãti, peste termenul limitã, nu poate fi perceputã decît ca o implicare directã în avantajarea societãtilor respective, în derularea afacerilor proprii, prin acte decizionale sau acces la fonduri bugetare. În judetul Neamt existã numeroase astfel de situatii, care vor trebui dezvãluite în etapa urmãtoare, pentru cã, vorba unuia dintre împricinati „vrem sã devenim un oras european“. Am mai precizat si cu alte ocazii, sã nu-si închipuie cineva cã, dacã o astfel de persoanã publicã demisioneazã din postura de administrator al propriei societãti, implicarea sa privind avantajarea afacerilor acesteia s-a diminuat sau a dispãrut. Implicarea rãmîne aceeasi, dar în cazul lor legea le oferã o protectie formalã, punîndu-le la dispozitie declaratia de interese si obligîndu-i sã o trateze cu respectul cuvenit. În aceste circumstante, declaratia de interese, pe fond, nu reprezintã decît o dozã de praf în ochii credulilor. Doar cînd legea, pentru care militez cu convingere, va stabili cã astfel de persoane, dacã vor sã acceadã la o functie publicã, vor trebui sã-si vîndã afacerile, dincolo de rudele de gradul IV, vom putea vorbi despre o îndreptare realã a acestora de posibile acte de coruptie. Pînã atunci trebuie sã ne multumim cu legile pe care le avem, asa insuficient acoperitoare cum sînt, si pe care aceste persoane publice trebuie sã le respecte, persoane care pot „beneficia“ de multe prezumtii, mai putin de prezumtia de inocentã.