Arhivă 2005-2017
Prezente artistice pietrene în Statele Unite
Pietreanul Nicu Zeleznicov, unul dintre putinii artisti din domeniul tapiseriei, a participat la Tîrgul international de artã tridimensionalã „SOFA – Sculpture Objects & Functional Art Exposition“ din Chicago, Statele Unite ale Americii, care s-a desfãsurat în perioada 28-30 octombrie 2005. La acest tîrg au fost prezente, în urma unei riguroase selectii realizate încã din primãvarã, 90 de galerii din toatã lumea. Pentru cã este un tîrg al galeriilor, Nicu Zeleznicov a fost prezent în cadrul galeriei Art Novell, din Mineapolis. Din România au mai participat artistii sticlari Ion Nemtoi (Botosani) si Ion Tãmîianu (Sibiu). Nicu Zeleznicov este pentru prima datã în Statele Unite doar ca turist, cãci a mai participat cu o lucrare, în 2003, la expozitia de tapiserie itinerantã intitulatã Memorialul victimelor atentatului de la 11 septembrie 2001, care a ajuns si la renumita Bienalã de la Venetia. De asemenea, este o prezentã constantã în cîteva galerii americane. Lucian Strochi îi face o caracterizare succintã, dar foarte cuprinzãtoare: „Aflat la deplina maturitate artisticã, avînd un stil personal inimitabil, oferindu-le tapiseriilor sale volumul sculpturii si subtilitatea cromaticã a picturii, Nicu Zeleznicov completeazã fericit, prin arta sa, atît de dificil de realizat, galeria artistilor nemteni, impunînd o tehnicã si chiar un gen“. Nicu Zeleznicov s-a nãscut la 11 mai, 1944, în Becicherecul Mic, judetul Timis, si a absolvit Facultatea de Mecanicã din cadrul Institutului Politehnic Iasi, promotia 1968, si Scoala Popularã de Artã Iasi, sectia sculpturã, în 1972. A expus tapiserie în expozitii personale la Galeriile de artã „Lascãr Vorel“ Piatra Neamt (1997, 2002), Teatrul Tineretului Piatra Neamt (1999), Sibiu (1999), Institutul Slovac din Bucuresti (1999), precum si în cadrul unor expozitii colective la Muzeul de Artã Piatra Neamt (1988), Saloanele Moldovei Bacãu-Chisinãu (2000 – premiul pentru tapiserie), Bienala „Lascãr Vorel“ Piatra Neamt (2001) si Galeriile de artã „World Fine Art“ New York (2003).
-
Actualitate2 săptămâni,CONCERT UMANITAR – Cu dragoste, pentru Ionuț
-
Actualitate2 săptămâni,România fericită – cronica unei stingeri anunțate
-
Actualitate2 săptămâni,AJF Neamț a anunțat ”sferturile” Cupei României
-
Actualitateo săptămână,„Revoluţie” la Urgenţe. Ce modificări vrea să facă managerul spitalului judeţean
-
Actualitateo săptămână,Fiu vs Tată: 6-0. Ce note şi-au acordat Tudor şi Angelo Alistar
-
Politicao săptămână,Regimul actual „umblă teleleu” să ne prostească cu „Ministerul Adevărului” condus de Nicușor Dan
-
Actualitateo săptămână,„Și așa au făcut timp de 36 de ani”
-
Actualitateo săptămână,Transporturi de material lemnos verificate, lemn confiscat și amenzi
