Prezent cu sufletul

44 de „Vacante Muzicale la Piatra Neamt“

Ca de fiecare datã, mã bucur când traditia îsi dovedeste puterea si îsi urmeazã cursul firesc, învingãtoare peste necazurile care ne potopesc zi de zi, gratie unor oameni de bine, pãtrunsi de adevãrul cã spiritul are nevoie de împliniri si satisfactii, care nu lasã sã se risipeascã o mostenire deosebit de valoroasã. Festivitatea de deschidere a evenimentului, epuizatã în interventiile de esentã ale principalilor organizatori si realizatori, a relevat longevitatea, locul si valoarea acestui festival, unicat în viata muzicalã româneascã, ilustrat, în decursul timpului, de mari maestri si slujitori ai artei sunetului, din tarã sau din afara ei, parte din istoria cea mare a muzicii românesti. Partea sonorã a fost încredintatã Orchestrei simfonice a Filarmonicii Nationale „Serghei Lunchevici“ din Chisinãu, care a durat un arc peste timp si spatiu, întregitor pentru fiinta noastrã nationalã, în aceastã zi de 2 iulie, zi de plecãciune cãtre Stefan cel Mare si Sfânt, sãvârsit din viatã acum 513 ani. Recunosc cã sentimentele mi-au fost împãrtite, dar mi-am spus cã lui, Domnului fãrã egal, i-au fost închinate, în primul rând, Uvertura Egmont si Simfonia destinului, douã piese de cel mai înalt dramatism, unele dintre cele mai valoroase partituri ale repertoriului muzical simfonic, apartinând inegalabilului Beethoven. Perfect stãpânitã de bagheta dirijorului, orchestra a sunat corect si dozat, s-a dovedit stãpânã a frazãrii, si-a nuantat foarte bine demersul orchestral, fãcând fatã cu brio unora cele mai dificile partituri ale genului simfonic orchestral. Fiecare dintre membrii orchestrei s-a dovedit artist de valoare, care si-au sincronizat foarte bine discursul si si-au dozat contributia la unitatea ansamblului. Pentru mine, cu oarece experientã în materie, o orchestrã simfonicã cu patru contrabasi, care asigurã profunzimea si trãinicia sonoritãtii generale, pe care se pot grefa coloanele armonice, oricât de variate ar fi, este mãrturia unui ansamblu echilibrat, proportionat, capabil sã facã fatã oricãrei partituri. Piesa de mijloc, Concertul în Re major pentru flaut si orchestrã al lui Mozart, ne-a învãluit într-o maree de culoare si luminã, gratie solistului si nu mai putin muzicianului si compozitorului Ion Bogdan Stefãnescu, care a tesut splendide arabescuri si inflorescente sonore, ca un adevãrat maestru. Contrastul dintre delicatetea instrumentului si statura instrumentistului a sporit catifeaua sonoritãtilor cu care ne-a mângâiat urechile. Prin el, Mozart a fost cu noi. Dirijorul Mihail Agafita îsi dovedeste maturitatea artisticã, este stãpân pe baghetã si pe partiturã, si prin ele, deschide si netezeste ansamblului orchestral calea cãtre unisonul ritmic si spre armonia usor de sezisat. Nu pot sã trec, totusi, peste interpretarea neobisnuitã si usor bizarã aleasã de dirijor pentru primele note ale simfoniei, colosalã expresie a celor trei bãtãi cu care destinul loveste în viata noastrã. Nu cred cã existã, în muzica simfonicã, o altã secventã mai grãitoare si mai plinã de dramatism. Am fost intrigat de rapiditatea cu care cele trei bãtãi initiale s-au repetat, nelãsând loc ecoului si degradãrii lui spre tãcerea absolutã. Existã acolo o coroanã (semnul care prelungeste pauza, dupã dorintã) pe care dirijorul nu a luat-o în seamã. Este dreptul lui, dar nu ar fi lipsit de interes sã-i stim ratiunile. Poate cã propria interpretare sã însemne ceva. În rest, simfonia a decurs firesc, demonstrându-se una dintre paginile cele mai valoroase ale muzicii simfonice. Nu ne-am face datoria fatã de cititor dacã nu am afirma, fãrã nici o nuantã peiorativã si fãrã pretentii de critic muzical cã, totusi, repertoriul ales ar fi trebuit mai bine adaptat structurii festivalului si, mai ales, auditoriului. Nimic mai adevãrat, un ansamblu orchestral, necunoscut pentru noi, avea nevoie sã-si demonstreze capacitatea si valoarea. Dar si uvertura si simfonia sunt mai potrivite unor ascultãtori avizati, cât de cât educati în spiritul muzicii simfonice si mai putin unui public heteroclit, care are alte asteptãri de la un concert în aer liber. Nu cred cã ansamblul nu si-ar fi dovedit valoarea dacã locul celor cinci pãrti ale operei beethoveniene (uvertura plus simfonia), de un dramatism inegalabil, era luat de tot atâtea piese instrumental-simfonice de valoare, de care publicul este mai apropiat si care gãsesc mult mai usor calea cãtre sufletul sãu. Si, slavã Domnului, repertoriul simfonic nu duce lipsã de asemenea piese de mare valoare si de accesibilitate majorã. În final, trebuie sã spunem cã prima searã a Vacantelor Muzicale la Piatra Neamt (denumirea completã si corectã a festivalului), a fost o reusitã deplinã si toti cei care au contribuit la închegarea ei meritã recunostinta publicului nemtean, doritor de a-si gãsi oaza de bucurie, de a sorbi din bogãtia artei sunetelor, dincolo de zgomotele si angoasele unei societãti prea învolburate si agitate, într-o mie de feluri.