Preşedinţia lui Nicușor Dan debutează sub semnul premierelor absolute

Luni 26 mai, Nicușor Dan a făcut pasul formal de a trece pragul de la postura  de „preşedinte ales”, la postura de „preşedinte al României”, prin depunerea  „Jurământului” în fața Parlamentului.

Cu o zi înainte, duminică 25 mai, Nicușor Dan era prezent la Varșovia unde a participat în direct la un miting electoral de susţinere a unuia dintre candidații la funcţia de preşedinte al Poloniei.

Apreciind efortul lui Nicușor Dan de a se deplasa la Varşovia, pentru a le adresa mesajul de susţinere, mitingiștii polonezi şi-au manifestat generozitatea aplaudându-i fiecare propoziție citită de pe foaie.

Deplasându-se la Varşovia, Nicușor Dan le-a oferit polonezilor o mostră de transparență, arătându-le în direct cum arată o „imixtiune a unui actor statal străin” în alegerile lor. A fost totodată şi o provocare adresată Curţii Constituţionale a Poloniei.

Întors în România, după depunerea jurământului în fața Parlamentului, Nicușor Dan a ţinut un discurs adormitor, neîntrerupt de aplauze, o listă de platitudini.

Contrar aşteptărilor, discursul său nu a avut nimic istoric, nereuşind să transmită  vreo emoţie cu privire la un domeniu anume. A repetat mecanic o listă de nevoi, listă pe care o putea întocmi şi un administrator de bloc.

A pomenit despre „Reforma fiscală care va începe cu TVA-ul care nu creşte”, ceva similar cu aforismul lui Băsescu „Iarna nu-i ca vara”.

În primul său discurs de preşedinte, Nicușor Dan a dovedit că nu are vreo perspectivă asupra viitorului României, după cum a dovedit că nu a avut vreo viziune despre viitorul Bucureștiului, când era primar general.

În esență, discursul său a fost gândit ca un discurs al unui prim ministru grăbit. S-a văzut intenţia sa de a considera Guvernul ca o anexă a Preşedinţiei, rămânând ca deciziile preşedintelui să fie gândite în altă parte, de altcineva.

Lipsa de viziune a noului Preşedinte a fost compensată cu un sondaj de opinie aruncat pe piaţă cu câteva zile înainte.

Sondajul a fost comandat unei agenţii de casă a proeuropeniştilor, care a întocmit o listă lungă de întrebări, ca un pomelnic al unui clan de interlopi.

Sondajul, la ale cărui întrebări nu reuşeşti să răspunzi corect nici într-o jumătate de oră, reprezintă un model tipic de manipulare primitivă, o ilustrare vie a zicalei „bate  șeaua să priceapă calul”.

În fond, sondajul şi-a propus să ne obişnuiască cu ideea naşterii unui „partid prezidenţial” al cărui președinte să fie Laura Codruța Kovesi. Cine naiba urăşte  România atât de mult?

Ideea cu înfiinţarea unui „partid  prezidenţial” pentru Nicușor Dan, nu este decât  o nouă tentativă de încălcare a Constituţiei României, care prevede că neutralitatea politică a preşedintelui, este obligatorie.

Înfiinţarea unui „partid prezidenţial” este un proiect cu bătaie lungă în viitor, pentru momentul în care Nicușor Dan îşi va depune candidatura pentru cel de al doilea mandat, în 2030. Probabil se vrea ca acest partid să fie o replică la partidul suveranist AUR.  Alături de „mişcarea suveranistă” se va naște şi o „mişcare vasalistă”. Sub aceste auspicii, Nicușor Dan a fost văzut că era fericit, mândru şi împlinit, în după amiaza zilei de 26 mai, prima zi a mandatului său, când călca pe covorul roşu mustind de apa ploii, prin fața Gărzii Palatului Cotroceni. După scena rocadei cu preşedintele interimar Ilie Bolojan,  am rămas cu imaginea de referinţă a plecării acestuia de la Palatul Cotroceni, în plină ploaie, încruntat, singuratic şi cu coada între picioare.

Imaginea lui Ilie Bolojan, dând mâna la despărţire cu Nicușor Dan, a rămas ca  imaginea Maestrului care pleacă, lăsându-i locul Ucenicului Vrăjitor.

Debutul lui Nicușor Dan în rolul de Preşedinte al României s-a realizat în contextul existenţei unui număr mare de premiere absolute postdecembriste.

Premierele sub care debutează mandatul lui Nicușor Dan

Atât înaintea, cât şi după încheierea alegerilor prezidenţiale, s-a dovedit că acestea au avut loc, au fost influenţate, şi s-au finalizat în condiţiile existenţei unui  număr mare de evenimente care au avut loc în premieră absolută post decembristă. Urmează o listă cu aceste premiere.

1.Lupta electorală a avut loc între candidaţi anti-sistem. Nicușor Dan a fost etichetat ca fiind un candidat anti-sistem, susţinut de o Românie „pro-europeană”, iar  George Simion a fost tot un candidat anti-sistem.

Paradoxul constă în faptul că România, a fost recent declarată public ca fiind  „Cea mai proeuropeană şi prooccidentală ţară din UE”, românii susţinând aceste  obiective în proporție de 90%.

Deci, această  Românie, „proeuropeană” l-a votat  şi pe George Simion, etichetat  la rândul său ca fiind un candidat „anti-sistem”, înainte de alte etichete.

Parafrazându-l pe Traian Băsescu, aflat în confruntare cu Adrian Năstase în alegerile din 2004, putem spune şi noi „Ce ghinion pe România, să aleagă un preşedinte dintre doi candidaţi anti-sistem”.

Un alt paradox este faptul că se ştie că în spatele succesului lui Nicușor Dan este poziţionat însăşi „Sistemul”, care poate fi bănuit astfel ca fiind sinucigaş. Dar tot aşa de bine se ştie, aceasta se va dovedi ulterior, că obiectivele „anti-sistem” ale lui Nicușor Dan au fost abandonate ca preţ al susţinerii „Sistemului” în câştigarea alegerilor.

„Sistemul” rămâne în conflict deschis doar cu George Simion care rămâne pe linia anti-Sistem.

Nu este exclusă scena de final al mandatului lui Nicușor Dan, care se va retrage ca şi Emil Constantinescu, declarând că „Am fost învins de Sistem”.

2.„Cultul personalităţii” a fost resuscitat pentru Nicușor Dan, aceasta fiind o altă  premieră absolută post decembristă.

Asistăm cu nelinişte, de ceva vreme, la apariţia unui nou şi puternic val al  „Cultului personalităţii” pentru Nicușor Dan, cult pe care îl credeam de domeniul trecutului. Intensitatea acestui cult, de la începutul mandatului, ne aminteşte doar de cultul personalităţii lui Carol al II-lea sau a lui Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Presa, descătuşată de obligaţiile de serviciu ale campaniei electorale, s-a călcat în picioare pentru a ocupa nișa „cultului personalităţii”, singura rămasă disponibilă, dând pe dinafară pentru a-şi spăla păcatul clevetirii la adresa fostului primar al Bucureştiului.

Noul „gel de duș” al presei a fost preocuparea acesteia de a înzorzona cu superlative orice strănut al proaspătului preşedinte, pentru a-i compensa deficitul îngrijorător de prestanţă, viziune şi personalitate.

Presa şi-a asumat astfel sarcina de a compensa aceste deficite vizibile ale lui Nicușor Dan, croindu-i ţoalele potrivite pentru ca acesta să nu fie văzut în rolul „regelui gol”, ci doar în cel de „erouproeuropean”, o icoană la care urmează să ne închinăm în următorii cinci ani, fără a cârti că icoana este doar o hologramă.

Deșănțarea cu care a debutat „cultul personalităţii” nu face decât să mărească distanţa dintre Nicușor Dan şi cealaltă jumătate de Românie, care nu l-a votat.

3.Nicușor Dan a fost primul candidat independent care a ajuns Preşedinte, fără a avea un partid al lui în spate.

În calitatea sa de „independent”, Nicușor Dan a ajuns preşedinte, nu datorită prestaţiei sale, ci datorită exclusiv eforturilor unor alte partide, ale unor contributori acoperiţi, probând interese convergente şi contribuţii notabile, despre care a tot fost întrebat, dar n-a răspuns.

„Independenţa” lui Nicușor Dan îl scuteşte pe acesta de dependenţa faţă de  partidele susţinătoare, dar nu-l scuteşte de dependenţă faţă de contributori.

În schimb a fost primul preşedinte susţinut făţiş de un partid (USR), care l-a avut ca preşedinte, dar s-a debarasat de el  prin eliminare la vremea respectivă.

4.Nicușor Dan este primul preşedinte care vrea să înfiinţeze un „partid prezidenţial”, un proiect prezidenţial situat în plin conflict constituţional cu scena  politică, în care Constituţia nu permite prezenţa fizică sau morală a preşedintelui. A fost de ajuns prezența lui Klaus Iohannis în stradă, îmbrăcat în geacă roşie, alături de contestatarii lui Dragnea, care afișau „Muie PSD!”

5.Este primul preşedinte care schimbă sursa de lumină, cea a farului Marelui Licurici (SUA), cu cea de la lumânarea Micului Licurici (Franţa).

Mai ales acum, când în furtuna războiului dintre SUA şi UE, lumânările se sting la prima adiere. Schimbarea este cu atât mai gravă, cu cât periculosul nostru vecin, Rusia, se uită prieteneşte la bizonul Donald Trump şi îl ignoră pe cocoșelul Emmanuel Macron.

6.Avem preşedintele cu cele mai puține idei, dar fixe.

Nicușor Dan are doar câteva idei, dar toate gravitează în jurul „deficitului bugetar”, deficit cu care acesta s-a confruntat şi la Primăria Bucureştiului, dar nu l-a biruit.

Ca matematician, Nicușor Dan ne-a făcut să credem că a găsit formula magică a reducerii deficitului, cu care vrea să bată la fund pe orice economist olimpic şi cu doctorat.

7.Avem primul preşedinte care şi-a benchetuit victoria şi prima zi de mandat, punând la dispoziţia doar a poporului care l-a votat, întregul Palat Cotroceni, cu sarmalele, mămăliguţa, băuturile, deserturile şi muzica de rigoare.

Aceasta în condiţiile în care, doar cu câteva ore mai înainte, în fața Parlamentului, declarase că vrea să fie preşedintele celor două Românii, respectiv al tuturor românilor.

A fost un festival al ingratitudinii sale faţă de cealaltă jumătate de Românie, accentuată de aroganța puhoiului de selfi-uri făcute la Parlament şi Cotroceni, cu susţinătorii lui, ridicaţi la rangul de „întregul popor”.

Am rămas sideraţi când am văzut că în finalul banchetului, Palatul Cotroceni devenise o crâșmă din Ferentari. A fost şi aceasta o premieră.

8.Nicușor Dan a fost primul preşedinte declarat ales, ca urmare a unor alegeri corecte, dar care anterior fuseseră anulate neconstituţional, în care acesta nu candidase.

În România, libertatea votului a fost anulată brutal de statul român, prin intermediul CCR, stârnind reacţii contradictorii în presa internaţională, anularea fiind taxată ca „lovitură de stat”.

În ziua de 9 martie 2025, BEC interzice candidatura lui Călin Georgescu în noile alegeri, iar în ziua de 11 martie, CCR respinge contestarea interzicerii, validând interzicerea.

În presa străină (Ziarul Financial Times din 9 martie) se notează faptul că interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu este o măsură „care vine în ciuda avertismentelor din partea SUA”.

SUA sancționeză România în ziua de 31 martie, cu o zi înainte de a intra în vigoare, anulând acordarea „Visei Waiver” României.

România a fost astfel sancţionată de SUA, deoarece a fost ignorată una din valorile democratice ale SUA, aceea a libertăţii votului. Această sancţiune nu a fost explicată poporului român, care era perdantul de serviciu. Măsura anularii „Visei Waiver” nu a făcut obiectul ştirilor de presă, nici măcar atât cât au făcut bazaconiile spuse de Gigi Becali.

9.Preşedintele Nicușor Dan este primul preşedinte care şi-a propus să  definitiveze formarea guvernului în câteva săptămâni, prelungind artificial criza din România. Prin comparaţie, ceilalţi preşedinţi au urgentat formarea guvernului în câteva zile, sau în cazul lui Klaus Iohannis, într-o singură zi. Tergiversarea a avut ca scop  frăgezirea PSD-ului.

10.Nicușor Dan este primul președinte al României care nu-şi poate prezenta  tovarăşa de viaţă, cu care are doi copii, ca având statut de „prima doamnă”. Ar fi în favoarea preşedinţiei, dar şi spre bucuria românilor, ca acesta să-şi clarifice situaţia cât mai repede. Ocazie cu care ar putea repeta bairamul de la Cotroceni, invitând cu această ocazie şi pe ceilalţi români.

Toţi preşedinţii sunt datori românilor cu nişte răspunsuri

Nicușor Dan este cel de al cincilea preşedinte al României postdecembriste. Din fericire toţi sunt bine mersi.

Nu există preşedinte care să nu fi rămas dator românilor cu răspuns la felurite întrebări.

Ion Iliescu nu ne-a lămurit până acum cine au fost „teroriştii” şi „legionarii” din 1989 şi 1990.

Emil Constantinescu nu a reuşit să ne lămurească cum „ a fost învins de Sistem”.

Traian Băsescu nu a reuşit să ne explice cum a dispărut „Flota Comercială Română”, a 11-a ca mărime în lume şi a patra din Europa.

Klaus Iohannis nu a reuşit să ne convingă cum se pot face ditamai şase case din nişte pârlite de meditaţii la fizică.

Nicușor Dan nu a explicat românilor care au fost argumentele cu care a fost convins să renunţe la funcţia de Primar General,  proaspăt recăpătată în urma alegerilor din 2024.

Putem să ne îngăduim o explicaţie, dacă ţinem seama de proverbiala lipsă de flexibilitate a primarului matematician, ca să nu-i spunem încăpăţânare.

Acesta a câştigat alegerile din Bucureşti, ducând o mascată şi constisitoare campanie electorală paralelă, campania cu referendumul executat în ziua de vot. Principala întrebare a referendumului se referea la trecerea bugetelor locale ale sectoarelor sub administrarea Primăriei Generale, un prim pas de a reduce la maxim, până la desfiinţare, a rolului administraţiilor de sector.

Deşi referendumul  a fost câştigat, odată cu mandatul, Nicușor Dan a realizat că nu deţine pârghiile necesare de a transpune în lege prevederile referendumului, pentru a-şi concretiza ambiţia.

A fost momentul probabil în care s-a decis să candideze pentru preşedinţia României.

A existat o explicaţie sibilică, cu care Nicușor Dan i-a consolat public pe bucureşteni, atunci când a declarat că „în calitate de preşedinte al României voi putea ajuta mai mult pe bucureşteni, decât în calitate de primar general”.

Dacă luăm în considerare perseverența cu care se blochează în proiect, putem aprecia că,  în noua calitate de preşedinte poate influenţa „guvernul meu” să-i transpună prin ordonanţă intenţiile subversive ale referendumului.

Aceasta este singura explicaţie plauzibilă a abandonării Bucureştiului, un joc extrem de  periculos.

 Ioan Bivolaru