Presă fără lesă. Şi fără etaj

Mulţumesc Iulian pentru fotografie. Dar mai mult pentru gândurile pe care mi le-a provocat.

Am văzut şi eu că s-a „umplut” oraşul cu astfel de… mesaje.

Din păcate primul gând mi-a zburat la celebra zicere: „şantajul şi etajul”.

M-a urmărit ca o ameninţare cam toată perioada în care m-am nevoit ca slujbaş al condeiului şi mă urmăreşte în continuare. Adică m-am temut, de mine, să nu… care cumva să mă dedulcesc la… etaje.

Glumind, sau poate nu, tocmai de asta mi-am făcut casă doar cu mansardă. M-am ferit de etaj cât am putut.

Dar, revenind, mesajul de pe panourile cu pricina ar trebui să dea de gândit.

Şi nouă, celor din presă, dacă îmi e permis să mă înscriu în breaslă, dar şi celor cărora ne adresăm de obicei. Adică oamenilor simpli.

Că parcă nu prea mai e presa liberă şi parcă nu mai protejăm ceea ce contează.

Parcă, mai degrabă, „dulăul” de pază al democraţiei a ajuns „potaia” din lesa unora care numai democraţie nu vor.

Nu vreau, nu mi-am propus acum, să trec în revistă multele redacţii aflate sub stăpânirea – măcar financiară – a unor politruci. Sau a unor slugi ale unor politruci.

Nu vreau să mă gândesc cum unii primesc nu doar comanda „linge” de la stăpânul care-i finanţează, ba acceptă chiar şi comanda „şo” pe adversarul stăpânului.

Însă invit, mai ales pe colegii de breaslă care acum sunt sigur că mi-au umplut deja frigiderul, să ne uităm puţin la panoul cu pricina ca într-o oglindă.

Şi să vedem dacă presa e liberă

Cineva spunea, şi sunt de acord, că presa are atâta libertate câtă îşi câştigă. Dacă luptă să-şi câştige libertate.

Dar invit şi pe cei care ne citesc/ascultă/privesc zilnic să folosească oglinda de ziceam. Şi să-şi răspundă sincer la întrebarea: Ei îşi doresc o presă liberă şi care într-adevăr protejează ceea ce contează?

Să nu se grăbească la a răspunde. Presă liberă înseamnă nu să spună ceea ce vor ei să audă. Ci să spună ceea ce este. Chiar dacă nu e – sau mai ales dacă nu e – ceea ce doresc ei să audă.

Scriu asta pentru că de multe ori am văzut că şi oamenii obişnuiţi, unii, au tendinţa de împărţi presa în „a mea” şi „a altora”.

Presa, dacă e să fie liberă, nu poate fi a nimănui. Sau, dacă vreţi, trebuie să fie a tuturor.

După ce ne răspundem cu toţii la întrebările cu pricina, abia apoi putem concluziona, fiecare pentru el, dacă nu cumva presa rimează mai nou mai mult cu lesa.

Şi asta pentru că, de fapt, nu vrem o presă liberă. Vrem o presă în lesă, dar noi să ţinem lesa.

Dacă vom concluziona aşa – eu sper că nu – atunci zic să nu mai cheltuim bani pe astfel de panouri. Că sunt aruncaţi în vânt.