Contactează-ne

Advertorial

”Premierul Dăncilă se plimbă cu bicicleta pe o autostradă inexistentă, în timp ce PSD a condamnat Moldova la cizme de cauciuc

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ susţine Eugen Ţapu, vicelider al grupului PNL din Senat

Senatorul nemţean Eugen Ţapu, vicelider al grupului PNL din Senat, a taxat recent, într-o notă, ironică, gestul premierului Viorica Dăncilă de a merge cu bicicleta pe o “autostradă inexistentă”. “La sfîrşitul săptămânii trecute, am răsuflat uşurat. Am descoperit că premierul Viorica Dăncilă ştie să meargă pe două roţi. Mi s-a luat o piatră de pe inimă cînd am văzut că pedalează fără roţi ajutătoare. Că, de la tricicletă, a trecut la bicicletă. Numai că spectacolul a fost grotesc, de un cinism fără margini. Cum altfel să cataloghezi acţiunea de propagandă ieftină, meschină, de a pedala pe un kilometru de asfalt, chipurile, pentru o inaugurare. Să inauguraţi ce, doamna premier? O şosea pe care Moldova o aşteaptă de ani buni? Ştiu că atunci cînd veniţi în această regiune istorică preferaţi elicopterul. Pentru că, de sus, nu se vede dezastrul. Iar dezastru înseamnă sute, mii de kilometri de drumuri neamenajate, impracticabile iarna, ori la prima ploaie mai serioasă. Drumuri pe care trebuie să mergi cu cizme de cauciuc. Ştiţi, acele cizme pe care PSD-ul dumneavoastră le-a împărţit cu generozitate în toate campaniile electorale, pentru că aţi premeditat să-i lăsaţi acolo pe moldoveni, adică în noroi şi nepăsare. Dezastru înseamnă sărăcia împotriva căreia nu aţi prezentat niciun program viabil şi sustenabil. Dezastru înseamnă depopularea masivă a Moldovei, pentru că tinerii şi forţa de muncă pleacă. O plimbare cu bicicleta nu rezolvă nimic. Cel mult, vă umple de ridicol, pe dumneavoastră şi PSD-ul care încercaţi, din nou, să manipulaţi populaţia Moldovei. Numai că, ştiţi ceva? Sînt acei oameni care în 2018 au venit la Bucureşti să ceară o autostradă. Nu au venit pentru favoruri personale, ci pentru o autostradă, doamnă! Pentru că nu vor să mai fie izolaţi de restul lumii. Pentru că vor să fie băgaţi în seamă. Doamna premier, în luna septembrie, fotografia unui bărbat dintr-o comună din Moldova care săruta asfaltul a devenit virală, pe internet. Cum, la fel de virală a devenit şi plimbarea dumneavoastra cu bicicleta. Numai că, între cele două imagini există o foarte mare diferenţă. În prima, este reflectată, de fapt, dorinţa firească a unui om care a trăit ultimii ani în noroaie, iar asfaltul de pe drumul comunal reprezintă cel mai bun lucru care i se putea întîmpla. Iar la dumneavoastră, fotografia exprimă ridicol. Doamna Dăncilă. Nu vă mai amăgiţi! O plimbare de un kilometru, pe două roţi, cum spuneam, nu rezolvă nimic. Daţi-vă jos de pe bicicletă, luaţi-vă cizmele de cauciuc şi haideţi la pas, prin noroaie, să vedeţi ce înseamnă cu adevărat Moldova!”, a declarat Eugen Ţapu Nazare, vicelider al grupului PNL din Senat.

Actualitate

Primarul Andrei Carabelea: Facem curățenie în fiecare cartier din orașul nostru!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primăria municipiului Piatra Neamț a definitivat calendarul campaniei de curățenie de primăvară, acțiune care va avea loc în intervalul 8 – 29 aprilie 2021. Timp de trei săptămâni, peste 50 de salariați ai SC Salubritas SA și SC Urban, la care se adaugă beneficiari ai ajutorului social, vor interveni în toate cartierele orașului, conform următorului grafic:

  • 8 – 12 aprilie, cartierul Precista;
  • 13 – 16 aprilie, cartierul Dărmănești;
  • 19 – 23 aprilie, cartierul Mărăței;
  • 26 – 29 aprilie, zona Centru.

„Este o curățenie de primăvară, așa cum se obișnuiește în fiecare casă cu oameni gospodari. Vreau să dăm un bun exemplu și îmi doresc ca fiecare dintre noi să conștientizeze că Piatra Neamț este casa noastră, a tuturor, și  trebuie să o menținem curată. Noi vom interveni în fiecare cartier, pe fiecare stradă, nu doar cu salariații societăților de profil și cu utilaje, ci și cu consilieri locali, voluntari, practic cu cu oricine dorește să ni se alăture acestui demers. Consider că este de datoria fiecăruia să întrețină spațiile din jurul blocurilor, să se comporte civilizat, să nu arunce resturile menajere pe unde apucă. Începem cu acest bun exemplu, dar pe viitor nu voi ezita să cer Consiliului Local Piatra Neamț înăsprirea sancțiunilor pentru cei care nu își respectă orașul și concetățenii. Este un moment bun să conștientizăm că toți avem drepturi, dar și responsabilități”, a declarat Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamț.

În următoarele trei săptămâni, toți cei angrenați în activitatea de curățenie generală vor strânge resturile menajere și vegetale și vor igieniza suprafețele verzi și rigolele, în paralel cu toaletarea copacilor și a gardurilor vii. Cetățenii pot veni în sprijinul campaniei de curățenie și prin sesizări în aplicația Piatra Neamț City App.

Citește știrea

Actualitate

Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra-Neamț: „Începem cea mai amplă campanie de curățenie în oraș”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Mâine, 1 aprilie, în Piatra-Neamț începe cea mai amplă campanie de curățenie și igienizare pe străzile orașului. Trei săptămâni, 120 de persoane, dintre care 84 de beneficiari ai ajutorului social, plus toate utilajele din dotare – așa arată coordonatele unei campanii care va presupune curățenie temeinică în fiecare cartier, pe fiecare stradă.

Programul va fi stablit în cele mai mici detalii, urmând să fie definitivat în zilele următoare, după consultări cu reprezentanții companiei de salubritate, de la care primarul Andrei Carabelea a solicitat un calendar foarte strict, pe zile, cartiere și străzi. După finalizare, calendarul va fi făcut public, pentru ca fiecare pietrean să știe când vor interveni echipele în cartierul său.

„După o iarnă lungă, orașul nostru are nevoie de o curățenie temeinică, așa cum nu s-a mai făcut de mult timp. În perioada campaniei, am dispus suspendarea tuturor concediilor de odihnă ale colegilor angajați la SC Salubritas SA, societate subordonată Consiliului Local Piatra-Neamț, tocmai pentru a ne asigura că fiecare persoană va fi implicată în acțiunea de igienizare. Avem, de asemenea, și 84 de cetățeni beneficiari ai ajutorului social și sunt bineveniți toți voluntarii care doresc să contribuie în comunitatea noastră. Vor fi respectate toate măsurile de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus, fără excepții”, a declarat Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra-Neamț.

Cetățenii care doresc să devină voluntari în campania de curățenie se pot înscrie folosind acest link, prin bifarea domeniului protecția mediului și ecologizare – http://bit.ly/voluntardePiatra. Vor fi contactați în timp util de echipa din primăria Piatra-Neamț, pentru detalii logistice.

Pentru a nu afecta traficul rutier, curățenia pe arterele principale se va derula în special în cursul nopții. În paralel cu campania de curățenie, în Piatra-Neamț se va derula și o acțiune de plantare de puieți de stejar și frasin (aproximativ 6700 de pomi), pe o suprafață de 1,34 hectare.

Citește știrea

Actualitate

„Orașe și comunități. Viziune 2030” Piatra-Neamț: digitalizarea serviciilor publice, soluții și bune practici

Știre publicată în urmă cu

în data de

Municipiul Piatra-Neamț găzduiește în această perioadă conferința ”Orașe și comunități. Viziune 2030”, organizată de Asociația SMARTiCITY și platforma jumptosmart.ro, în parteneriat cu Primăria Piatra-Neamț. Cu acest prilej a venit la Piatra-Neamț Excelența Sa Ambasadorul Estoniei în România Ingrid  Kressel, pentru a împărtăși autorităților locale din regiune experiența digitalizării din Estonia.

Evenimentul se desfășoară la Rubik Hub, cu participarea fizică sau on-line a primarilor din Piatra-Neamț, Bacău, Roman, Suceava, alături de reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, ai unor companii din IT&C, energie, dar și ai societății civile. Principalele teme de discuție vizează digitalizarea serviciilor publice, tranziția către orașul verde și sursele de finanțare pentru proiectele urbane.

Astăzi, în prima zi a conferinței speakerii au adus în atenție obstacolele întâmpinate în procesul de digitalizare, dar și soluții care pot duce la depășirea acestora.

Conferința a fost deschisă de primarul Andrei Carabelea: „Această conferință are loc pe axa Oradea-Piatra-Neamț Cluj-Napoca și acest fapt nu este o coincidență, ci mai degrabă un semn al unei evoluții firești. A deveni oraș inteligent înseamnă a deveni sustenabili și a putea implementa cei 3 piloni ai sustenabilității: oameni, economie și mediu. Doar pornind de la punerea în echilibru a acestor principii se poate dezvolta sustenabil un proiect de oraș inteligent. Cred că în România adminstrația încă trebuie să învețe să fie eficientă și să se pună în slujba cetățenilor. Iar acum trebuie să facem un efort comun pentru a pune și tehnologia în slujba oamenilor. Dacă reușim să sicronizăm cele 2 procese vom reuși să accelerăm ritmul dezvoltării.”

Ambasadorul Estoniei a vorbit despre câteva din soluțiile care au ajutat Estonia în implementarea procesului de digitalizare.

”În Estonia strategia de digitalizare a fost lansată acum 26 de ani. Și în cazul nostru a existat o rezistență în prima etapă, când au fost implementate cardurile de identitate. Educația este o soluție care îți permite să depășești teama de schimbare, care este firească  când nu știi ce urmează să se întâmple. Noi avem programe de robotică încă de la grădiniță, dar în același timp se organizează cursuri în biblioteci pentru persoanele în vârstă și cei care nu au acasă calculator sau Internet. Totodată, e foarte important să începi cu legislația pentru a institui obligația de a oferi servicii on-line și pentru a permite implemntarea de soluții noi”, a declarat Ingrid  Kressel.

 Lucrările conferinței vor continua și vineri 19 martie începând cu ora 09.00.

Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina https://www.facebook.com/oraseinteligente și pe pagina https://www.facebook.com/municipiulPiatraNeamt1.

Citește știrea

Trending