Actualitate
Pregătiri de examene
■ se lucrează la alcătuirea comisiilor pentru examenele naţionale ■ se va avea în vedere găsirea unor modalităţi de pregătire a elevilor şi o posibilă simulare a examenelor în varianta on-line ■
Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Neamţ au fost publicate, zilele trecute, documentele referitoare la desfăşurarea Bacalaureatului, organizat în baza Ordinului de Ministru 5453 din acest an, care vizează metodologia de susţinere, programele pentru fiecare materie de examen, precum şi calendarul testării naţionale.
Se are în vedere ca în timpul perioadei de organizare a examenului, să se stabilească şi membrii celor două comisii judeţene de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat.
„La nivelul inspectoratului, gîndim constituirea comisiilor judeţene pentru cele două examene foarte importante în viaţa şcolii, dar mai ales a elevilor. Ne aflăm în faza în care parcurgem toţi paşii necesari stabiliţi de documentele de organizare a examenului: programe de desfăşurare, metodologia de organizare, calendarul de susţinere a examenului.
Pînă în 4 ianuarie vom comunica la Miniserul Educaţiei documentul prin care stabilim componenţa fiecărei comisii judeţene de examen, una pentru Evaluarea Naţională şi una pentru Bacalaureat“, a declarat Mihai Obreja, inspector şcoar general al ISJ Neamţ.
Ţinînd cont de faptul că Ministerul Educaţiei Naţionale nu a stabilit o simulare a examenului în condiţiile învăţămîntului on-line, se va avea în vederea ca la Inspectoratului Şcolar Neamţ să se gîndească modalităţi concrete de pregătire unitară, la nivelul fiecărei şcoli, a examenelor naţionale şi pe cale de consecinţă să se găsească şi modalităţile de simulare a celor două examene.
„Deocamdată e prea devreme să ne gîndim la simulare, pentru că e posibil ca elevii să se întoarcă la anul în băncile şcolilor şi atunci se va face simularea examenelor naţionale, în scenariul faţă în faţă.
Dacă situaţia epidemiologică nu o va permite, la nivelul Inspectoratului Şcolar şi al fiecărei şcoli gimnaziale sau liceale se va realiza un program de pregătire on-line şi, probabil, se va gîndi şi o modalitate de simulare a examenelor naţionale“, a mai spus profesorul Mihai Obreja.
Examenul de Bacalaureat sesiunea I, se va desfăşura în perioada 31 mai – 9 iulie. Sesiunea a II-a va avea lor în perioada 19 iulie – 3 septembrie.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politicao săptămână,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitate2 săptămâni,Casă cuprinsă de foc la Borlești: proprietarul, transportat la spital cu arsuri
