Actualitate
Prefectul de Neamţ, invitat la ceremonia de lansare a preşedinţiei României la Consiliul UE

Prefectul de Neamţ, Daniela Soroceanu, alături de alţi prefecţi din ţară, a fost invitat să participe la ceremonia de lansare a preşedinţiei României la Consiliul UE, care va avea loc joi, 10 ianuarie, începînd cu ora 20. Înaintea evenimentului, la ora 19, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, va avea loc o întîlnire cu reprezentanţii Guvernului în teritoriu. Revenind la ceremonie, preşedinţia rotativă a Consiliului UE preluată de România va debuta, joi, cu o ceremonie de deschidere şi un concert inaugural la Ateneul Român. De la ora 20.00 vor susţine discursuri de deschidere premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PE Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European Donald Tusk şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker. De asemenea, vineri, Jean-Claude Juncker va avea întîlniri bilaterale cu preşedintele Klaus Iohannis şi ulterior cu premierul Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene. Cele două reuniuni vor fi urmate de conferinţe de presă, după cum notează presa centrală. S-a mai speculat că va fi o întîlnire interesantă între premier şi preşedinte, în condiţiile în care în ultima perioadă relaţiile între palate s-au deteriorat vizibil. De asemenea, s-a speculat pe marginea absenţei lui Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, acesta delegîndu-l pe vicepreşedintele Florin Iordache. Din informaţiile apărute public, Dragnea ar fi plecat din ţară.

-
Prima pagină21 de ore,
Tanti auguri, Ionel Arsene, come stai?
-
Actualitateo săptămână,
George Lazăr, președinte PNL Neamț: „103 miloane de euro vor fi alocate prin PNRR pentru sistemul de educație timpurie!
-
Actualitate2 săptămâni,
Cătuşe pentru că a incendiat casa vecinului. Doi bărbaţi au suferit arsuri
-
Actualitate5 zile,
Coliziune între un autoturism şi un TIR. Victimă o tânără de 25 de ani
-
Actualitate4 zile,
Conferinţă de presă „apă de ploaie” la PSD Neamţ. S-a comunicat tot, dar nu s-a zis nimic
-
Actualitate2 săptămâni,
Arsene, condamnat definitiv, căutat de poliţişti. Conform unor informaţii neoficiale a fugit în Italia
-
Actualitateo săptămână,
Condamnarea și fuga lui Arsene, ce zic pesediştii nemţeni. Şeful interimar, chemat la Bucureşti. Unii iritaţi, alţii… nostalgici
-
Actualitate2 săptămâni,
UPDATE: Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene – 6,8 ani de puşcărie