„Prea sãraci ca sã facem gripã pãsãreascã“

• sãtenii din localitãtile Neamtului au auzit de aviarã • la Cut, ei stiu cã frigul tine boala departe si cã trebuie sã tinã pãsãrile închise de frica aviarei, dar mai ales a… hultanului • un antidot a fost gãsit de Didina Iftimie, din Recea, Ion Creangã, la care „dacã nu creste pãsãri, nici gripa aviarã n-are de ce sã se prindã“ • „gãinile mele au murit deja, au fãcut «boala cutitului»“, spune, hîtru, un bãtrînel pe nume Vasile… Closcã •

Gripa aviarã, un fel de „bau-bau“ al zilelor noastre, nu prea i-a impresionat pe locuitorii cîtorva localitãti din Neamt. Ulitele satului Cut, comuna Dumbrava Rosie, erau, acum douã zile, aproape pustii, din cauza zãpezii si frigului. Doar copiii scãpati de la scoalã mai înviorau linistea localitãtii situatã pe malul Bistritei. O echipã a Monitorului a descins, în satul din apropierea orasului Piatra Neamt, pentru a vedea ce stiu localnicii despre gripa aviarã si dacã respectã regulile stabilite de autoritãti încã din toamnã. Lunca altãdatã plinã de gîste si rate era acum acoperitã de zãpadã, astfel cã am pornit prin sat pentru a vedea cum privesc oamenii cumplita boalã ce a bãgat în sperieti întreaga lume. Cã trebuie sã tinã pãsãrile închise în cotet si sã îsi facã vaccinul antigripal erau lucruri cunoscute de localnici. Dar sãtenii constientizau mai mult cã trebuie sã închidã pãsãrile cã este foarte frig si, lãsate libere, pot oricînd sã ajungã în ghearele uliului.

Prima femeie întîlnitã pe drum a fost Maria Drãniceru, bãtrîna alergînd prin sat pentru a pune la punct o pomenire de 40 de zile pentru sotul decedat anul trecut. A vãzut sirile televizate, stie despre ce e vorba, dar nu crede cã o sã ajungã si la ea în sat, mai ales acum, cã a venit iarna. „Eu mi-am fãcut vaccinul, desi pãsãrile mele, am vreo 50 de gãini, nu au nimic. Nu mi-a zis nimic medicul veterinar sã nu le dau prin grãdinã, dar atîta lucru înteleg si eu, doar mã duce mintea. Ce am înteles de la televizor, cã au omorît degeaba pãsãrile, cã nu toate erau bolnave. Bãiatul meu lucreazã în Italia si a venit acasã acum, de sãrbãtori, da’ nu poate sã ia nici o gãinã, nici ouã“. O altã sãteancã, Aurica, e bucuroasã de oaspeti, dar, foarte atentã la imaginea ei, se teme sã aparã în pozã asa, cu halatul pe care-l îmbracã la grajd. Femeia a fost profund miscatã cînd a vãzut cum erau arse de vii pãsãrile de la Ceamurlia si crede cã multe din acestea au murit degeaba, fãrã sã fi fost bolnave. În gospodãria ei, gãinile rãmîn la mare cinste cînd vine vorba de gãtit, chiar dacã, în orase, consumul de carne de pasãre s-a redus serios, aducîndu-i la sapã de lemn pe comercianti si procesatori. „Am vãzut la televizor si stiu cã e un microb puternic, foarte dãunãtor, dar noi nu ne temem sã mîncãm carne de pasãre si ouã. Pãsãrile noastre sînt sãnãtoase, vioaie, nu am teamã. Mãnîncã si fata mea, care e doctoritã. Am 58 de pãsãri si le tin închise, nu le dau eu drumul sã le mînce hultanul. Asteptãm sã ne spunã si nouã ce avem de fãcut, sã ne dea un vaccin, un medicament ca sã nu vinã boala si la noi. Acu’ ce va vrea Dumnezeu, ce-a fi pe lume va fi si cu noi.! “, ofteazã Aurica Stachie, de 65 de ani. Tanti Lucica a plîns de mila pãsãrilor arse de vii la Ceamurlia, desi nu se uitã la televizor decît „din an în Pasti“. A renuntat la vaccinul antigripal în favoarea copiilor si nepotilor, apreciind cã nu e cazul sã-si facã griji datã fiind vîrsta înaintatã. „Ce-i aia aviarã? A, cu pãsãrile. Am plîns si eu cînd am vãzut cum sã nãcãjãsc pãsãrile si fug sã nu le dea pe foc. Poate sã-mi dea si bani, cum sã nu mã doarã inima dacã vine sã mi le omoare, doar eu le-am dat de mîncare ? M-a rugat fata sã-mi fac vaccin, dar le-am zis sã-si facã ei, cã sînt tineri. Eu, dacã pier, nu-mi pare rãu, cã-s bãtrînã.“

Un fel de gripã aviarã a ajuns, în urmã cu 10 ani, la Cut Într-una din crîsmele satului, cîtiva localnici erau adunati pentru a se încãlzi cu o duscã de tãrie, dar si pentru a-si mai omorî urîtul. Cînd vine vorba de gripa aviarã, ei îsi pun încrederea în Dumnezeu, dar considerã cã un rachiu e suficient pentru a scãpa de orice problemã de sãnãtate. „Nu mi-am fãcut vaccin, dar un pahar de rachiu taie toatã boala. Am auzit cã ne apãrã frigul si aerul tare, de munte. La noi oamenii sînt mai tari, nu se îmbolnãvesc asa, cu una cu douã. Boala asta nu e de la noi, am înteles cã vine de la chinezi. Dacã, Doamne fereste, ajunge si la noi, mai bine te lasi de gãini decît sã mori ca prostu’. La turci au stat cu gãinile bolnave si chiar le-au tãiat si le-au mîncat“, sustine Marian Constantin, de 65 de ani. Un alt pensionar, fost chimist, crede cã tot o gripã aviarã i-a ucis, în urmã cu 10 ani, 300 de pãsãri. Discutia se poartã deja la un alt nivel, deoarece Gheorghe Scurtu are un bagaj important de informatii si stie cã nu toate tulpinile de virus sînt fatale pentru om, ci doar temutul H5N1. „Acum 10 ani, mi-au murit 300 de pãsãri din cauza gripei. Sînt sigur cã a fost vorba tot de o gripã aviarã, microbul fiind adus de ratele sãlbatice ajunse pe Bistritã. Lãsam gîstele si ratele la gîrlã, cã altfel nu ai cum sã le cresti. Vreo 5 ani dupã aceea nu mi-au mai trebuit pãsãri, dar acum tin numai gãini. Nu mi-e teamã, dacã pregãtesc carnea bine, cum sã nu mãnînc ? Mutatia asta e periculoasã, H5N1, care se transmite la om. Cred cã nu ar trebui omorîte toate pãsãrile dintr-un sat, mai ales cã la mine, în urmã cu 10 ani, boala s-a întins într-o zonã restrînsã, la cel mult 100 de case. Atunci au scãpat, totusi, vreo 3 pãsãri, dar eu cred cã tot o gripã a fost“.

Dupã ce a trecut tifosul si foametea… Despre aviarã stiau si sãtenii din Recea, comuna Ion Creangã. Didina Iftimie ne-a întîmpinat în mijlocul drumului, cu douã gãleti goale în mînã. Dacã ar fi fost sã ne luãm dupã semne, ar fi trebuit sã considerãm cã ne merge prost. Însã, femeia, volubilã, si-a spus cu mãrinimie pãsul, considerînd cã gripa pãsãreascã nu poate face rãu… acolo unde nu sînt pãsãri. „N-am prea crescut pãsãri pe lîngã casã, din cauzã cã am dus-o greu. N-am timp sã mã gîndesc la gripa aviarã. O fi existînd, nu spune nimeni, însã la noi încã n-a ajuns si nici nu cred cã va ajunge“, a declarat femeia, în vîrstã de 57 de ani. Peste drum de locul unde am întîlnit pe Didina, într-o grãdinã, Gigi Andrei, cu o furcã, muta niste fîn, dintr-o cãpitã în alta. În ogradã, cîteva gãini porumbace si un cocos „nelinistit“, ciuguleau boabele aruncate de gospodina casei. Oamenii spun cã au auzit si ei de gripa aviarã, de la televizor, însã nu le este teamã. „La cel mai mic semnal cã una din pãsãri este pe moarte, o tãiem si o îngropãm. În general, n-am prea avut probleme de genul acesta. Am auzit de virusul ãsta, N5V1 sau cum se mai cheamã, însã consider cã la noi n-are cum ajunge. Sîntem prea sãraci pentru a face gripã pãsãreascã“, a spus sãteanul. De obicei, la birt, limbile se „dezleagã“ si se pot afla lucruri dintre cele mai interesante. Periplul nostru a trecut si prin Cotu Vames, la un bar, în care, la o mãsutã, un bãtrîn îsi sorbea linistit sfertul de vin. Aveam sã aflãm cã se numeste tocmai… Vasile Closcã (foto) si cã, la cei 77 de ani ai sãi, de gripa aviarã a auzit la televizor. „Am trãit si crescut în vremuri grele. În anii 1941-1942, pe vremea cînd eram un pustan de 11-12 ani, am trecut printr-o boalã cruntã, tifosul exantematic. Dupã rãzboi, a urmat foametea. La noi aici în zona Cotului Vames, de gripã aviarã nu s-a auzit pînã acum. Eu si baba mea am rãmas, acum, cu sase-sapte gãini. Am avut mai multe, dar a dat boala «cutitului» în ele, înainte de Sãrbãtori. N-am avut porc si a trebuit sã tãiem si noi, ca oamenii. Gripa asta aviarã este arãtatã de ãstia de la televiziuni pentru a speria oamenii. Dacã tii pãsãrile închise si le dau de mîncare cînd trebuie, n-ai probleme cu ele. Însã, ceea ce se întîmplã acum în lume, nu e bine deloc“, a conchis Vasile Closcã, consfintind zicerea cu o gurã de vin. Din cîte se constatã, gripa aviarã nu este o necunoscutã pentru sãteni, dar nici nu-i sperie prea tare.