Contactează-ne

Actualitate

„Prădătorul sexual” a plecat de la „locul faptei”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ aflat în situaţia de "a da piept" cu membrii comisiei de cercetare disciplinară, profesorul de matematică de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" a preferat să se dea singur afară ■ conform declaraţiei dată de consilierul local Alina Tatomir, membră a CA, "proful prădător sexual" şi-a dat demisia, încă de joi, 21 ianuarie ■ el însă mai predă şi la alte licee din Piatra Neamţ ■

Scandalul sexual, de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Piatra Neamţ, a zguduit învăţămîntul nemţean, arătîndu-i vulnerabilităţile şi din punct de vedere al resursei de umane. Ajuns în spaţiul public, cazul a „explodat” şi a fost răsucit pe toate părţile de jurnalişti, care s-au întrecut în a da cît mai multe detalii şi a scotoci în „trecutul tulbure” al acestui profesor.

Se pare că un asemenea personaj, la adăpostul unei protecţii înalte, automărturisită, de care a avut parte în decursul lungii sale cariere didactice, împărţită între catedră şi „damigena cu vin”, şi-a continuat preocupările sale total imorale. „Încolţit” de întorsătura pe care a luat-o cazul, în condiţiile în care conducerea Colegiului Naţional „Dimitrie Leonida” a trebuit să abandoneze tactica „băgatului sub preş a gunoiului” şi să infomeze Inspectoratul Şcolar şi Ministerul Educaţiei, despre lucrurile grave de la unitatea şcolară nemţeană, profesorul şi-a dat demisia, „de bună voie şi silit de împrejurări”, în condiţiile în care ar fi trebuit să apară în faţa comisiei de disciplină a Colegiului.

Oricum trebuie să apară în faţa organelor de justiţie, care pînă la urmă şi ele, s-au decis „să se autosesizeze”, deşi la început au ezitat să facă acest lucru, pe motiv că n-ar exista plîngere prealabilă.

Redactorii „Monitorul” au încercat să afle de la conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului, care sînt demersurile procedurilor de cercetare disciplinară, dar ni s-a cerut să punem întrebări pe un asemenea subiect noii conduceri administrative a liceului, repectiv directoarei Ancuţa Acuculiţei, avînd în vedere faptul că atribuţiile de gestionare a cazului se află, de acum, exclusiv în „ograda” unităţii şcolare. Probabil stresată de scandalul care a escaladat într-un mod atît de abrupt, noua directoare ne-a expediat scurt, sub acoperirea „că nu se pot da nici un fel de relaţii, ţinînd cont că este o anchetă administrativă în curs”.

În aceste condiţii am apelat la un profesionist, prin natura meseriei, în ale comunicării, repectiv la avocata Alina Tatomir, ales local PMP în CA-ulunităţii şcolare, cea care a supravegheat procedurile de cercetare disciplinară, administrativă. Cu o deosebită amabilitate aceasta a răspuns întrebărilor redactorului „Monitorul”, referitor la cazul profesorului acuzat de hărţuirea sexuală a unei eleve, de 21 de ani, de la învăţămîntul seral.

Demisii pe „bază de conştiinţă”

Avocata Alina Tatomir a confimat informaţia potrivit căreia profesorul şi-a dat demisia încă din 21 ianuarie, cînd a fost convocat pentru cercetările preliminare ale plîngerii depuse de eleva de la seral.

„În contextul în care profesorul nu mai are calitatea de angajat, pentru că şi-a înaintat demisia în faţa comisiei de cercetare disciplinară, el nu mai este obligat să răspundă întrebărilor membrilor comisiei. Eu, personal, în calitate de membru al CA i-am făcut comunicare că trebuie să se prezinte în faţa comisiei. Probabil că avînd, totuşi, o fărîmă de conştiinţă, a realizat că nu mai are rost să insiste în comportamentul său deviant. Noi am luat act de demisia depusă, dar asta nu-l absolvă de nici o altă culpă penală sau administrativă, dacă va mai avea astfel de comportamente deviante şi în cadrul altor licee, la care am înţeles că ar mai avea ore de matematică.

La nivelul Colegiului Dimitrie Leonida au fost purtate discuţii preliminare atît cu profesorul, cît şi cu eleva care l-a reclamat, deci, cumva, lucrurile sînt luate, împreună în analiză, ceea ce înseamnă că membrii comisiei pot încheia ancheta. La dosar au rămas plîngerea elevei, transcrierea SMS-urilor care au apărut şi în spaţiul public, ce de altfel au fost puse şi la dispoziţia fostei conduceri a şcolii, care a fost demisă”, a precizat Alina Tatomir.

Întrebată fiind dacă în comisia de disciplină a fost anchetată şi atitudinea directorului adjunct, Mihaela Gabriela Zachman, care a muşamalizat cazul şi nu a informat Inspectoratul Şcolar, ba mai mult a acuzat şi eleva, făcînd remarci sexiste, discriminatorii, avocata Alina Tatomir a spus că, pînă la această dată nu s-a luat în discuţie acest subiect.

„Cu siguranţă că, în perioada următoare se va pune în discuţie şi atitudinea doamnei profesoare Mihaela Gabriela Zachman, pentru că, după demitere, a rămas cadru didactic al liceului. Multitudinea de probleme ce trebuiau lămurite cu profesorul şi eleva nu au mai permis abordarea, în aceeaşi şedinţă, a atitudinii doamnei fost director adjunct. Avînd în vedere însă presiunile Inspectoratului Şcolar şi ale mijloacelor media se va aduce în discuţia comisiei de anchetă şi atitudinea acesteia” a precizat preşedinta CA.

Şedinţe peste şedinţe şi mirări peste mirări

Vineri, 22 ianuarie a avut o nouă şedinţă on-line, după ce joi, 21 ianuarie, membrii CA s-au întîlnit on-line. „Erau atîtea de rezolvat încît comportamentul fostelor directoare nu a fost atunci adus în discuţie. Este explicabil acest lucru deoarece profesorii în consiliul profesoral erau nemulţumiţi de faptul că, după o muncă asiduă de refacere a imaginii şcolii au fost aduse în spaţiul public local şi naţional doar problemele negative ale acesteia.

Spuneau cadrele didactice că parcă este un blestem, pe municipiul Piatra Neamţ, de a apărea doar cu aspecte negative, în media naţională: mai întîi cu incendiul de la spital şi acum cu problemele de la acest colegiu”, a declarat Alina Tatomir.

O ultimă întrebare a fost cea legată de alte posibile comportamente deviante ale profesorului în cauză. „La discuţia aceasta pe care am avut-o în cadrul Consiliului Profesoral din 21 ianuarie, am pus şi eu aceeaşi întrebare cadrelor didactice, care mi-au mărturisit că, în cadrul liceului, la clase sau în cancelarie, niciodată nu au sesizat un comportament deviant al profesorului, aşa cum nici în cazul profesorului de la Clubul Copiilor nu a fost sesizat acest aspect. Venea la şcoală cu maşina, pleca cu maşina şi niciodată nu a fost văzut băut. Era cunoscut ca un coleg absolut normal.

Ştiau cu toţii că a trecut printr-un divorţ, dar nu cunoşteau motivele acestuia. De altfel din experienţa mea profesională vă pot spune, clar, că asemenea persoane nu obişnuiesc să-şi afişeze, în public, comportamentele deviante. Ele se manifestă, doar, la un moment dat, ca în cazul nostru, pe reţelele de socializare, la o anumită fotografie, la un anumit comportament al intelocutoarei, căruia îi dă clik şi care intră în raza sa de interes”, a mai declarat avocata.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Eu

    25 ianuarie 2021 at 9:18 AM

    Nu exista Colegiul Național Dimitrie Leonida în Piatra-Neamț! Acest liceu tehnologic nu trebuie adus la asemenea onoruri…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Se întoarce iarna!

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii anunţă valori termice în scădere şi precipitaţii sub formă de nea ■ la mijlocul săptămînii viitoare vor fi temperaturi diurne de 1 grad ■ în cea mai rece noapte se vor înregistra -5 grade ■

Primăvara ne-a păcălit şi după cîteva zile foarte frumoase, cu soare şi valori termice peste media perioadei, pare că iarna se întoarce. Meteorologii anunţă o răcire accentuată şi precipitaţii sub formă de zăpadă. În cea mai rece zi de săptămîna viitoare, cu greu se va atinge o maximă de 1 grad, iar în cea mai rece noapte mercurul din termometre se opreşte la 0 grade.

Aşa stînd lucrurile, ziua de ieri a fost frumoasă, iar la ora 10:00, termometrele indicau 3 grade la Roman, 6 grade la Piatra Neamţ, iar la Tîrgu Neamţ deja erau 9. Cel mai frig era în vîrf de munte, pe Toaca, unde erau valori negative de -3 grade. Din cauza vîntului, indicele de răcire arăta -26 de grade. Cald va mai fi doar azi, 5 martie, cînd se anunţă 13 grade. Minima nopţii ajunge la 1 grad.

De sîmbătă, 6 martie, se răceşte dramatic, cu vreo 10 grade, nu vor fi mai mult de 3 grade şi ar putea ninge. Noaptea trecem la valori negative, de -1 grad. Condiţiile meteo se mai redresează niţel duminică, 7 martie, cînd reapare soarele şi s-ar putea înregistra 7 grade. După lăsarea întunericului se face frig şi ar putea fi – 4 grade. Luni, 8 martie, va fi soare dar nu mai mult de 7 grade, iar noaptea -2 grade. Cea mai rece zi din această primăvară pare a fi cea de marţi, 9 martie. Meteorologii spun că revin norii şi sînt anunţate precipitaţii sub formă de nea la o minimă de numai 1 grad. Se păstrează minimele negative şi vor fi -3 grade.

Cu începere de miercuri, 10 martie, începe să se încălzească, dar greu şi treptat. Nu scăpăm de nori, dar scăpăm de precipitaţii. Maxima diurnă creşte anemic pînă la 4 grade, însă noaptea va fi cea mai rece din acest sezon, iar mercurul din termometre se opreşte la -5 grade. Pînă joi, 11 martie, temperaturile diurne se dublează, se ajunge la 8 grade, dar din păcate nu zărim soarele. Se mai îmbunează şi noaptea care aduce o minimă la limita îngheţului, -1 grad.

Vineri, 12 martie, am putea vedea soarele în răstimpuri, iar maxima ajunge la 9 grade, în timp ce minima nocturnă va fi de 0 grade. Cam la fel va fi vremea şi sîmbătă, 13 martie, cu excepţia faptul că trecem la o minimă nocturnă pozitivă, de 2 grade. Duminică, 14 martie, cerul va fi acoperit, nu sînt anunţate precipitaţii, maxima diurnă ajunge la 10 grade, în timp ce minima nocturnă saltă la 3 grade.

Citește știrea

Actualitate

Încătuşată pentru o ţeapă de 2.500 de euro

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o femeie de 37 de ani, din Tîrgu Neamţ a scos garsoniera la vînzare ■ a încasat de la victimă 2.500 de euro, apoi nu a mai putut fi contactată ■ de urma ei au dat poliţiştii care au reţinut-o ■

O femeie de 37 de ani, din Tîrgu Neamţ a fost reţinută pentru 24 de ore şi ar putea fi arestată preventiv pentru o ţeapă de 2.500 de euro. Ea a oferit la vînzare o garsonieră, dar după ce a încasat un avans de jumătate din suma cerută, nu a mai putut fi contactată de cumpărătorul de bună credinţă.

„O femeie de 37 de ani, din Tîrgu Neamţ, bănuită că ar fi indus în eroare o femeie de 60 de ani, de la care a primit 2.500 de euro, sub pretextul vînzării unui imobil, a fost reţinută de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ.

Femeia a fost reţinută pe 3 martie 2021, bănuită fiind de săvîrşirea infracţiunii de înşelăciune. Cercetările efectuate în cauză au concluzionat că faptele ar fi avut loc în perioada 4 – 17 februarie 2021, cînd femeia în cauză ar fi indus în eroare şi prejudiciat o femeie de 60 de ani.

În concret, făptuitoarea a promis spre vînzare o garsonieră din oraşul de sub Cetate, pentru care a cerut suma de 5.000 de euro. Persoana vătămata i-ar fi înmînat jumătate din banii ceruţi. Ulterior vînzătoarea nu a mai putut fi contactată, iar prejudiciul rezultat în urma săvîrşirii acestei infractiuni a fost stabilit la 2.500 de euro.

În baza probatoriului administrat, femeia în cauză a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore. Ea urma a fi prezentată în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Avînd în vedere toate aceste considerente, oamenii legii atrag atenţia asupra faptului că infracţiunile de înşelăciune îmbracă forme diferite de manifestare, modurile de operare folosite de cei care încearcă să obţină bani sau alte bunuri de valoare prin mijloace ilicite sînt din ce în ce mai complexe.

Pentru a nu deveni victima acestui gen de fapte, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ atenţionează cetăţenii să fie prudenţi atunci cînd sînt abordaţi prin orice mijloace de persoane necunoscute, care le ofera diverse bunuri sau servicii.

În cazul în care aţi fost victima unei astfel de infracţiuni vă rugăm să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de Poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112, în cel mai scurt timp posibil, pentru a spori şansele ca infractorul să fie identificat şi prejudiciul recuperat.

Citește știrea

Actualitate

La spital, tentativă de omor cu cuţitul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ altercaţia cu cuţite a avut loc în sala de aşteptare a Centrului de Primiri Urgenţe de la Spitalul Roman ■ victima agresiunii a suferit leziuni vindecabile în 18 - 20 de zile de îngrijiri medicale ■ încadrarea a fost schimbată în atentat la viaţă ■

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au finalizat urmărirea penală şi au trimis la instanţă dosarul agresiunii cu cuţite din sala de aşteptare a Centrului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului municipal Roman.

Totul s-a întîmplat cu circa un an şi jumătate în urmă, iar dosarul a fost la Roman. Ulterior încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în atentat la viaţă, iar cauza a ajuns la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Pe 3 martie 2021, Dumitru Ionel Udilă, de 43 de ani, din Roman, a fost trimis în judecată pentru săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Conform actelor de urmărire penală incidentul care era să se lase cu moarte de om a avut loc pe 4 septembrie 2019, aproape în zori, cînd a avut loc o încăierare între mai mulţi bărbaţi, aceştia folosindu-se şi de cuţite, confruntarea fiind surprinsă de camerele de luat vederi ale unităţii.

Un comunicat de presă al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman de la acel moment relata circumstanţele în care s-a produs încăierarea. „În dimineaţa zilei de 4 septembrie 2019, în jurul orei 02.40, în sala de aşteptare a Centrului de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal Roman a avut loc o altercaţie între mai multe persoane. Un bărbat în vîrstă de 20 de ani s-a prezentat la CPU cu dureri abdominale şi în satre avansată de ebrietate.

După aproximativ 20 de minute, după ce acestra a ajuns la spital, în timp ce se afla în sala de aşteptare, s-a prezentat un alt tînăr, furios, care a sărit la el cu un cuţit. La alercaţie au participat şi alţi aparţinători, atît din partea pacientului, cît şi cîţiva prieteni ai agresorului. În urma incidentului, un bărbat în vîrstă de 38 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, o plagă tăiată de cuţit în zona scalpului parietal sting.

Un alt bărbat, în vîrstă de 39 de ani, s-a ales cu o plagă tăiată de cuţit, la mîna stîngă, fiindu-i afectate degetele I şi II. Ambii pacienţi, după ce au fost trataţi de medicii de la CPU au plecat la domiciliu cu indicaţii de tratament. Menţionăm că nici un cadru medical nu a fost rănit, dar din cauza agitaţiei produse în jurul incidentului, actul medical nu s-a putut desfăşura în condiţii optime. Nu este normal ca aceste reglări de conturi să aibă loc în incinta unui spital, unde personalul medical trebuie să-şi desfăşoare activitatea în linişte.

Consultarea şi diagnosticarea pacienţilor nu trebuie să se desfăşoare în condiţii de stres. Menţionăm că a fost apelat serviciul unic de urgenţă 112 pentru asigurarea climatului de linişte şi ordine în incinta CPU Roman, poliţiştii desfăşurînd o anchetă pentru stabilirea cauzelor altercaţiei dintre cele două grupuri“, se arăta în comunicatul de presă al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Cele două grupuri care s-au încăierat sînt de etnie rromă. Purtătorul de cuvînt al Poliţiei Neamţ, Dimitrie Mocanu, a declarat că la faţa locului s-a deplasat un echipaj şi se făceau cercetări referitoare la circumstanţele în care a avut loc altercaţia între cele două grupuri de rromi.

„La data de 4 septembrie 2019 poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi de către personalul medical al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman despre faptul că în incinta CPU Roman a exista o agresiune între doi bărbaţi. Din primele cercetări efectuate a reieşit faptul că în timp ce un bărbat în vîrstă de 41 de ani din Roman se afla în sala de aşteptare a CPU ar fi fost agresat fizic cu un obiect tăietor-înţepător de către un alt bărbat în vîrstă de 41 de ani din Roman (o rudă a tînărului de 20 de ani care a venit cu dureri de stomac – n.r.).

De precizat este faptul că leziunile suferite nu au fost de natură să-i pună viaţa în pericol celui înţepat. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea unor obiecte periculoase. Investigaţiile se desfăşoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman“, menţiona Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Ulterior, anchetatorii au stabilit că prin natura lor, leziunile au pus în pericol viaţa victimei. A fost momentul în care cauza a trecut din curtea Parchetului Roman, în cea a Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ, cercetările continuînd pentru săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Împotriva inculpatului nu s-a luat nici un fel de măsură preventivă, el fiind cercetat în stare de libertate, la fel fiind trimis şi în judecată. De acum înainte, timp de două luni, cauza va fi în procedură de Cameră preliminară, cînd se va verifica legalitatea actului de inculpare. Ulterior, procesul care are loc la Tribunalul Neamţ intră în linie dreaptă şi continuă cu administrarea probatoriului şi audierile de martori, în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.

Rămîne de văzut ce vor stabili judecătorii la finele procesului. Indiferent de soluţie, aceasta nu va fi definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău de oricare dintre părţile interesate, incusiv procurorii.

Citește știrea

Trending