Povestea unei căşti militare. Eroul sublocotenent învăţător Ionel Arsinte

La ordinul Mareşalului Ion Antonescu, în anul 1942, s-au înfiinţat Batalioanele Fixe Regionale, acestea fiind plasate la limita graniţelor samavolnic trasate cu Uniunea Sovietică – Basarabia, respectiv Ungaria – nord-vestul Transilvaniei.

Printre acestea se afla şi Batalionul Regional Fix Neamţ, în care au fost mobilizaţi locuitorii volunari de pe Valea Bistriţei, aceştia făcând parte din Compania Fărcaşa, ulterior Compania Fărcaşa – Mălini. Această companie a funcţionat ca subunitate a Batalionului Fix Neamţ, fiind încorporată Regimentului III Grăniceri, la comanda căruia era colonelul Nistor Teodorescu.

În noaptea de 23/24 august 1944, voluntarii Companiei Fărcaşa – Mălini, care era condusă de locotenentul învăţător Dumitru Popovici – directorul Şcolii Fărcaşa, împreună cu soldaţii Regimentului III Grăniceri, au fost primii care au întors armele împotriva Germaniei. Printre ofiţerii Companiei Fărcaşa, s-a aflat şi eroul învăţător sublocotenent Ionel Arsinte.

Acesta s-a născut la 14 mai 1896 în localitatea Fărcaşa – Neamţ şi a decedat în noaptea de 23/24 august 1944. Se căsătorise pe 8 aprilie 1920, în localitatea Galu, cu Ecaterina Paşnicu din Pîrîul Pîntei, fiind dascăl la Dreptu, Crucea (Suceava) şi Pîrîul – Pîntei (Neamţ). A avut doi copii: Lica Virginica Eraclide, devenită economist în Bucureşti şi un băiat, Dorel Arsinte.

Învăţătorul Ionel Arsinte a acţionat sub comanda locotenentului Dumitru Popovici. Pe 23 august, ca urmare a luptelor desfăşurate pe aliniamentul Boroaia – Mălini – Poiana Mărului – Sabasa, între trupele române şi cele germane, în localitatea Boroaia, o lovitură de brand, a curmat viaţa acestui erou. O schijă i-a străpuns casca, acesta fiind omorât pe loc.

Înainte de Paştile anului 1944 a trimis o parte din bagaj familiei, anunţând-o cu premoniţie că: „Eu viu de aici nu mă mai întorc, eu voi muri cât degrabă“ (mărturia fiicei sale). A fost îngropat într-o scoarţă de molid la Boroaia, iar pe 6 decembrie 1944, corpul a fost ridicat şi îngropat în cimitirul Bisericii Sfânta Parascheva din localitatea Fărcaşa – Neamţ.

Astfel, a fost pus capăt unei vieţi ce s-a dăruit apărării gliei străbune, cât şi a unui strălucit învăţător al învăţământului nemţean. Membrii familiei sale au păstrat ca amintire casca sa militară, ce poartă cifrul Regal al regelui Carol al II lea şi urmele de sânge impregate în interior.

Drumul Talienilor şi luptele din zonă

După decizia României de la 23 august 1944, când a fost ruptă alinţa cu Axa, Munţii Stânişoarei au fost teatrul unor lupte înverşunate între beligeranţi, poziţiile fiind apărate de trupele germane şi ungare, aflate în retragere spre Ardeal, în încleştarea cu cele române şi ruse.

Aici era şi un drum strategic, care lega comuna Borca – Neamţ de Mălini – Suceava. Fusese construit, între 1902 şi 1914, la cererea expresă a Regelui Carol I, în primul rând din considerente militare, pentru a face legătura între Valea Moldovei şi Valea Bistriţei şi în al doilea rând comercial. „Drumari“ au fost meşteri italieni, de unde şi denumirea de Drumul Talienilor, după cum i-au zis localnicii. Calea de acces între cele două judeţe se afla pe Domeniile Coroanei României, la mică distanţă de Transilvania, adică de frontiera cu Imperiul Austro-ungar.

Lungimea drumului este este de aproximativ 55 de kilometri, 32 fiind în Suceava şi 23 în Neamţ, iar cel mai înalt punct este în Pasul Stânişoara, 1.235 de metri. După cele petrecute la 23 august 1944, din Pasul Stânişoara, unde fuseseră construite fortificaţii şi cazemate, trupele germane au executat tiruri de artilerie la mulţi kilometri depărtare.

În timpul confruntărilor, Crucea Talienilor, un monument ridicat de meşterii italieni, a fost distrusă de bombardamente, iar cazematele au fost aruncate în aer, după ce soldaţii germani şi ungari au fost nevoiţi să se retragă. Din monumentul „talienilor“ au mai rămas doar treptele de piatră pe care se urca spre soclul crucii, ulterior fiind montată alta, de metal, fiind construită şi o troiţă.

În amintirea soldaţilor din Regimentele 3 Grăniceri, 6 Grăniceri şi a Companiei a 11-a conduse de căpitanul Vasile Teodoreanu ucişi în luptele pentru cucerirea zonei strategice din Pasul Stânişoarei la poalele muntelui a fost construit un alt monument, o veche cruce din din piatră marcând poiana în care şi- au pierdut viaţa câteva sute de ostaşi.

Profesor Dr. Ioniţă DUMITRU

N.R.: Partea a doua a articolului, de la intertitlul „Drumul Talienilor şi luptele din zonă“, a fost redactată de Redacţia Monitorul.