Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Potop dupa seceta

Știre publicată în urmă cu

în data de

• la Damuc, precipitatiile abundente au creat pagube de 14 miliarde de lei vechi • au fost afectati 5,3 kilometri de drumuri comunale, 2,5 kilometri din reteaua de apa potabila, patru drumuri satesti, sase poduri, 15 podete din lemn, 16 anexe gospodaresti, sase curti, 11 hectare de pasuni si fînete •

Ploile cazute în Neamt, în noaptea de joi spre vineri, au provocat pagube majore în comuna Damuc. Precipitatiile abundente au inundat drumuri comunale si satesti, poduri, podete, terenuri arabile si gospodarii. Conform precizarilor facute de catre reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Neamt, apele au blocat 2,8 kilometri din drumul comunal Batu si 2,5 kilometri din drumul comunal Asau, iar drumurile satesti Gavrilut, Roseni, Arsita, Capolnei au fost grav afectate. Au fost colmatati 2,5 kilometri din reteaua de apa potabila. Sase poduri, dintre care patru din tuburi, au fost distruse integral, doua din beton au fost partial avariate, iar 15 podete din lemn au fost afectate în mare parte. Apele au mai inundat 16 anexe gospodaresti, sase curti, 11 hectare de pasuni si fînete si 0,5 hectare de teren arabil. Conform declaratiilor facute de catre Ioan Trifan, primarul comunei Damuc, o comisie judeteana deplasata, ieri, în respectiva comuna a evaluat pagubele produse de inundatii, care sînt de aproximativ 1,4 milioane de lei (14 miliarde de lei vechi). „Vom face toate demersurile necesare atît pe plan judetean, cît si la nivel central, pentru a primi despagubiri pentru calamitati. Am convocat fulger o sedinta de Consiliu Local, care a stabilit ca de la nivelul comunei vor fi alocati 190.000 de lei (1,9 miliarde de lei vechi) pentru repararea drumurilor, podurilor si podetelor. Suma de 150.000 lei era, oricum, planificata pentru repararea drumurilor, iar restul banilor vor fi luati de la un alt capitol, mai exact de la plan urbanistic general“, a punctat primarul de Damuc, Ioan Trifan.

Cantitati maxime de precipitatii la Bicaz Chei si Moldoveni

Pentru prima data în ultima perioada, a plouat semnificativ si în zona Roman, unde din cauza secetei, culturile începusera sa se îngalbeneasca. Conform precizarilor facute de Stelian Mihaila, inginer sef în cadrul Sistemului de Gospodarire a Apelor Neamt, în intervalul joi, 31 mai, ora 7 – vineri, 1 iunie, ora 7, cel mai mult a plouat la Bicaz Chei – 42 de litri pe metru patrat, si la Moldoveni, unde s-au înregistrat 40 de litri pe metru patrat. La Sabasa au cazut 32,3 litri pe metru patrat, la Bodesti – 29 de litri pe metru patrat, Pluton Pipirig – 23,9 litri pe metru patrat, în masivul Ceahlau – 16 litri pe metru patrat, la Baltatesti -12 litri pe metru patrat, la Tibucani, 11. În municipiul Roman au cazut 14 litri pe metru patrat, la Gîdinti – 14,5 litri pe metru patrat, iar la Gheraiesti – 5 litri pe metru patrat. Aproape toate cursurile rîurilor si pîraielor din judet au crescut, astfel ca, vineri dimineata, nivelul Bistritei la Frumosu era cu 41 de centrimetri mai ridicat fata de cel înregistrat cu o zi înainte. Gradul de umplere a Lacului de Acumulare Izvoru Muntelui a ajuns la 58%, cu trei procente mai mult decît înainte de caderea acestor ploi si se asteapta ca acesta sa tot creasca. Stelian Mihaila a mai precizat ca masuratorile indicau faptul ca nivelul lacului a crescut cu 17 centimetri, de joi si pîna vineri dimineata. Potrivit prognozelor elaborate de catre lucratorii Statiei Meteo Piatra Neamt, în judet vremea se mentine calda, dar instabila pîna luni, 4 iunie. Cerul va fi variabil, cu înnorari dupa-amiaza si seara, mai ales în zona de munte, unde se vor semnala precipitatii însotite de descarcari electrice. Meteorologii nemteni spun ca vor fi chiar conditii de grindina. Se vor înregistra si intensificari ale vîntului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending