Actualitate
Poţi salva vieţi, chiar dacă nu ştii să operezi pe cord deschis. Campanie de recrutare a voluntarilor
■ Ajungem MARI caută voluntari pentru copiii din centrele de plasament din toată ţara ■ în Neamţ ar fi nevoie de 40 de persoane ■ termenul limită pentru înscrieri este 20 septembrie ■
Copiii din centrele de plasament au nevoie ca de aer de oameni care să le fie sprijin, care să-i înţeleagă şi să le dea încredere. Sunt peste 45.000 de copii şi tineri aflaţi în sistemul de protecţie în România. Aproximativ 9.000 de copii intră în sistem în fiecare an, ca urmare a abandonului sau a diverselor tragedii care le lovesc familiile, iar cei mai mulţi dintre ei au suferit traume emoţionale ce au nevoie de multă muncă şi ajutor pentru a putea fi depăşite.
Din cauza acestora, copiii instituţionalizaţi nu mai au puterea să-şi observe şi să-şi atingă potenţialul. În Neamţ, se caută 40 de voluntari pentru a lucra cu copiii din centrele de plasament din Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roman. Este nevoie de mult… dar totuşi de puţin ca să schimbi lumea unui astfel de copil. De 8 ani, programul educaţional Ajungem MARI, desfăşurat de Asociaţia Lindenfeld, aduce o schimbare semnificativă şi vizibilă în vieţile a mii de copii aflaţi în sistemul de protecţie.
De 8 ani de zile voluntarii Ajungem MARI îi învaţă pe copii să fie cea mai bună versiune a lor, îi pregătesc pentru o viaţă independentă în momentul în care părăsesc sistemul de protecţie, fac cu ei teme, meditaţii, merg cu ei în excursii şi tabere şi exersează bunătatea zi de zi. De altfel, programul educaţional Ajungem MARI a primit în 2016 o recomandare din partea Ministerului Muncii pentru a fi implementat în sprijinul a cât mai mulţi copii vulnerabili din ţară.
„Ajungem MARI este locul unde am întâlnit altfel de oameni – oameni minunaţi, care dăruiesc fără să se întrebe «ce câştig eu din asta», deoarece câştigul este evident satisfacţia sufletească de a face bine. Este locul în care am crescut ca om prin experienţele pe care le-am avut.
Este locul unde am învăţat o grămadă de lucruri noi. Şi nu în ultimul rând, este locul unde am văzut o lume diferită de turnul nostru de fildeş de acasă şi de la serviciu, o lume care te face să te simţi norocos şi recunoscător pentru ceea ce ai şi pentru ceea ce poţi să dai. Copiii şi voluntarii pe care i-am întâlnit aici mi-au schimbat viaţa“, susţine Claudia Maftei, voluntar Ajungem MARI
Două ore pe săptămână, şansa la un viitor mai bun pentru copiii instituţionalizaţi
Peste 9.000 de voluntari ai organizaţiei au ajuns în aceşti ani la mii de copii din Bucureşti şi alte 24 judeţe din ţară. Au făcut cu ei meditaţii, i-au dus la cursuri vocaţionale, în tabere şi excursii de-o zi, la logopedie sau psihoterapie şi, mai presus de orice, le-au fost sprijin moral şi emoţional.
Acum, Ajungem MARI porneşte o nouă campanie de recrutare a voluntarilor care vor să facă bine, schimbând astfel lumea cu paşi mici. Se caută oameni care să le ofere copiilor din centrele de plasament 2 ore pe săptămână din timpul lor şi şansa unui viitor mai bun.
„Să fii voluntar Ajungem MARI este o mare responsabilitate, dar şi o extraordinară bucurie. Nu ai nevoie de vreun talent special, nici de multe facultăţi sau să operezi pe cord deschis. Vei lucra însă cu inimi fragile şi suflete mari, aşa că ai nevoie de empatie, de dorinţa de a avea impact în mod real şi de asumarea acestei responsabilităţi timp de 8 luni într-un an. Să fii voluntar Ajungem MARI vine la pachet şi cu beneficii, printre care oportunităţile de dezvoltare personală prin traininguri realizate de specialiştii noştri – psihologi, coach, consilieri vocaţionali.
Mai este oportunitatea de a avea un impact real «la birou» – ideile tale bune nu rămân doar într-o prezentare, ocazia de a ieşi din zona de confort, dat fiind că întâlnirile şi interacţiunea cu copiii din centrele de plasament pot fi pline de provocări. Echipa noastră este alături de voluntari şi le oferă tot suportul de care au nevoie pe parcursul modulului de voluntariat“, a declarat Vivianda Nicolae, coordonator proiecte Ajungem MARI.
„Ne bucurăm să fim parteneri de recrutare ai asociaţiei Ajungem Mari şi să încurajăm voluntariatul în rândul tuturor segmentelor de candidaţi, mai ales al tinerilor la început de carieră. Beneficiile sunt imense pentru cei care aleg să se implice în comunitate. În primul rând, suportul adus copiilor pe durata programului, dar şi sentimentul de împlinire şi mulţumire personală şi dezvoltarea de noi abilităţi profesionale şi de viaţă ce vor îmbogăţi CV-urile voluntarilor“, a declarat Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs, partener de recrutare al Ajungem MARI în această campanie.
„Copiii au nevoie de cineva care să fie acolo pentru ei, pentru care ei să conteze. Pe mine mă sună copiii foarte des ca să-mi povestească ce au făcut la şcoală sau cum a decurs ziua lor sau doar că tuşesc. Au nevoie de afecţiune pentru a-şi clădi încrederea în ei şi să poată creşte MARI“, afirmă Iuliana Casian, voluntar Ajungem MARI
Ce trebuie să ştii dacă vrei să devii voluntar Ajungem MARI
Orice modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie – centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial – durează 8 luni, din 15 noiembrie 2022 până în 30 iunie 2023. Copiii au nevoie de stabilitate în vieţile lor şi de încrederea că dacă îşi pun bazele în cineva, acel om nu va dispărea subit din viaţa lor.
Se lucrează 2 ore pe săptămână cu copiii, fizic, dar şi online, dacă nu există posibilitatea de a merge direct la beneficiarii proiectului, iar doritorii vor trece iniţial printr-un proces de selecţie şi pregătire. Nu se dau teste de cultură generală, ci sunt etape menite să faciliteze selectarea oamenilor potriviţi, care înţeleg angajamentul pe care se pregătesc să şi-l asume şi sunt decişi să le fie alături copiilor pe termen lung.
Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulţi, studenţi sau liceeni, de la 16 ani în sus, fără limită superioară de vârstă, comunicativi, implicaţi şi dornici să îi ajute într-adevăr pe copii. Perioada de înscrieri are loc în lunile august-septembrie, iar testarea psihologică, interviul şi trainingul încep imediat după aceasta. Toate detaliile despre înscriere şi etapele de selecţie şi pregătire se regăsesc pe www.ajungemmari.ro
Ajungem MARI este unicul program naţional care susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. Sunt peste 3.000 de copii sprijiniţi de voluntarii organizaţiei, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. Mai multe informaţii despre organizaţie şi proiectele desfăşurate puteţi citi pe www.ajungemmari.ro BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România.
Cu o experienţă de peste 20 ani în domeniu, BestJobs se implică permanent în transformarea şi inovarea industriei de recrutare online şi integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generaţie şi servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluţii de recrutare, angajare şi de dezvoltare profesională şi personală.
În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 40.000 de joburi şi mii de freelanceri, agenţi de recrutare sau specialişti în dezvoltare profesională şi personală (coachi, mentori, terapeuţi, avocaţi şi alte tipuri de specialişti). Contact: Cristina Lica, cristina.lica@clsmedia.ro, 0740.051.749; Ana Iliescu, ana.iliescu@clsmedia.ro, 0742.076.400; Bianca Moruş, bianca@ajungemmari.ro/ bianca.morus@gmail.com- 0744.300.177.
-
Actualitate23 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
21 de milioane de euro pentru pădurea lui Eric Sturza
-
Prima pagină4 zile,
Adrian Laza, premieră națională în Himalaya. Este primul român care a escaladat cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
Demisie surprinzătoare a primarului Cristian Baciu
-
Prima pagină6 zile,
Școli nemțene din rural, decorate prin decret prezidențial de Ziua Mondială a Educației
-
Actualitate2 săptămâni,
Vremea împărțelilor
-
Eveniment2 săptămâni,
Traseele din Masivul Ceahlău și Cheile Bicazului-Hășmaș închise traficului turistic
-
Actualitate23 de ore,
ARCELORMITTAL TUBULAR PRODUCTS ROMAN – Producător de țevi, membră a grupului ArcelorMittal, angajează