Actualitate
Potecă senzorială la Parcul Vînători
■ aceasta este o alee circulară, cu porţiuni realizate din diferite tipuri de roci sau materiale existente în natură ■ vizitatorii sînt invitaţi să o parcurgă cu tălpile goale ■
Romsilva – Parcul Natural Vînători-Neamţ a marcat într-o manieră inedită Ziua Internaţională a Rangerilor, sărbătorită în fiecare an pe 31 iulie. Continuînd seria proiectelor ce aduc comunitatea locală şi turiştii mai aproape de natură, cei de la Parc au inaugurat Poteca senzorială, o alee circulară ce are în alcătuirea sa porţiuni realizate din diferite tipuri de roci sau materiale existente în natură.
Vizitatorii sînt invitaţi să o parcurgă cu tălpile goale, o demonstraţie în acest sens fiind făcută de inginera Elena Curea, protagonistă a unui filmuleţ postat pe pagina de Facebook a rezervaţiei naturale.
„«Surîsul vine de la picioare», spune un proverb chinezesc. De Ziua Internaţională a Rangerilor, 31 iulie, am inaugurat Poteca senzorială, a cărei parcurgere asigură, pe lîngă confortul şi relaxarea cauzată de masarea tălpilor, o mai bună conectare cu natura. Realizarea acestei poteci a fost posibilă urmare a colaborării cu Asociaţia Ţinutul Zimbrului, în cadrul proiectului Ţinutul Zimbrului, un nou pas înainte, finanţat de către MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc. La mulţi ani rangerilor şi celor cărora le pasă de ariile naturale protejate!“, au transmis cei de la Romsilva – Parcul Natural Vînători Neamţ. Inginera Elena Curea ne vorbea, la o ediţie anterioară, despre profesia de ranger:
„Profesia ranger există de foarte multă vreme în parcurile lumii, iar de cîţiva ani a fost introdusă şi în Clasificatorul Ocupaţiilor din România. Pînă atunci rangerii erau nominalizaţi ca agenţi de teren, agenţi ecologici şi alte denumiri, dar fişa postului cuprinde tot ceea ce trebuie să facă un ranger, aşa cum este stabilit la nivel internaţional. În aria lor de competenţă, pe teritoriul Parcului Natural Vînători Neamţ, rangerii verifică respectarea legislaţiei pe raza ariei protejate, oferă turiştilor informaţii şi ghidaj pe traseele turistice, educă şi îndrumă publicul, ajută la refacerea panourilor, a marcajelor, a locurilor de popas şi a altor dotări turistice, monitorizează flora şi fauna, întreţin Centrul de vizitare. Oameni simpli şi dedicaţi, rangerii sînt cartea de vizită a Parcului Natural Vînători Neamţ“.
Potrivit aceleiaşi surse, sărbătoarea a fost proclamată oficial în 2007, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Rangerilor (IRF). În România, prima ediţie a sărbătorii a avut loc în 2013. „Evenimentul este atît motiv de celebrare pe plan internaţional a rangerilor care-şi dedică viaţa protejării naturii, cît şi motiv de comemorare a sutelor de rangeri care şi-au pierdut viaţa în ultimul deceniu. Îngrijorător este faptul că numărul rangerilor ucişi de către alţi oameni este în continuă creştere. Braconierii, tăietorii ilegali de lemne, insurgenţii, jihadiştii şi militarii au omorît de aproape trei ori mai mulţi rangeri decît au ucis elefanţii, şerpii veninoşi, rinocerii şi bivolii sălbatici la un loc“, relata Elena Curea.
-
Actualitate5 zile,Autoturism răsturnat pe cupolă. Trei persoane au ajuns la spital
-
Actualitate2 săptămâni,Interviu Mihai Șandru: fundașul care execută faze fixe, scoate penalty-uri și spune ce a învățat de la fiica lui
-
Politica2 săptămâni,Paradoxul lui Nicușor Dan, finanţarea domeniilor Educaţiei şi Sănătăţii a fost retrogradată de la o chestiune de „securitate naţională”, la o chestiune „stupidă”
-
Actualitate2 săptămâni,Biblioteca Județeană Neamț, prezentă în Malta într-un proiect Erasmus+
-
Actualitateo săptămână,Lider judeţean despre austeritate şi reforme: „Când ajung la ei devine mult mai complicat”
-
Actualitate2 săptămâni,Interviu Robert Filip: un mijlocaș complet, cu reflexe de pasator și… cu plan de MMA
-
Actualitate2 săptămâni,Sărbătoarea națională și pomenirea Sfântului Andrei – între jertfă și superficialitate
-
Actualitate4 zile,Drumul expres- răspunsul primit de un consilier local
