Actualitate
Poşta Piatra Neamţ va fi reabilitată
■ investiţia va fi de trei milioane de lei
Clădirea, monument istoric, în care a fost sediul Poştei din Piatra Neamţ va fi reabilitată. Investiţia, de trei milioane de lei, este preconizată a fi finalizată într-un an de zile.
“Am participat îimpreună cu directorul Companiei Naţionale „Poşta Română”, Valentin Ștefan, cu directorul Oficiului Poştal Judeţean Neamţ, Cristian Tapalagă, şi cu domnul primar al Municipiului Piatra Neamt, Andrei Carabelea, la lansarea proiectului de investiţii – refacerea clădirii monument istoric a imobilului Posşa Piatra Neamţ. Prin demersurile directorului CN „Poşta Română”, Valentin Ştefan, putem anunţa că joi va fi publicată procedura de licitaţie pe SEAP. Este o alocare bugetară importantă, fără precedent pentru sistemul poştei din judeţul Neamţ, de aproximativ 3 milioane de lei.
Termenul de inplementare al acestui proiect este de un an de zile. Practic serviciile prestate de Poşta Română catre clienţi se vor derula în viitor, într-o clădire istorică şi emblematică pentru municipiul Piatra-Neamţ. Va exista si o colaborare cu Primăria Piatra-Neamţ pentru a facilita serviciile primăriei prin Poşta Română de tipul taxe şi impozite locale plătite prin intermediul ghişeelor poştale.
O altă investiţie importantă în curs de inplementare, se referă la modernizarea Oficiului Poştal 4 din Dărmăneşti care are şi activitate vamală, iar in perioada următoare urmează să se deschidă un nou punct de lucru cu activitate vamală în municipiul Roman. În ultimii zece ani de zile nu s-au primit in Neamţ nici un fel de dotări în ceea ce însemnă resurse de digitalizare, calculatoare. Acum o săptămână s-au primit 80 de calculatoare cu care vor informatiza un număr însemnat de subunităţi poştale. Clădirea Poştei Centrale din Piatra-Neamţ a fost construită în perioada interbelică, între anii 1930-1932, sub coordonarea arhitectului de origine italiană Carol Zane”, a declarat prefectul de Neamţ, George Lazăr.
-
Actualitate20 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Educatie2 săptămâni,
Succes excepțional al elevilor din Rareș la National Space Society Space Settlement Contest 2024
-
Actualitateo săptămână,
Vasile Bogdan Gherasim, candidatul PNL Neamț pentru primăria Cândești
-
Prima paginăo zi,
Un tânăr inginer, ambasadorul andivei de Gherăești în Belgia, la „România cu bun gust”. „Oamenii mă cunosc și știu că am luptat pentru proiecte benefice”
-
Actualitateo săptămână,
Au rămas disponibile câteva bilete de tratament pentru pensionari
-
Actualitate3 zile,
Constantin Tudurache este candidatul PNL Neamț pentru Primăria Dochia
-
Actualitate2 săptămâni,
Cum scăpăm de bullying-ul din școli?
-
Prima paginăo săptămână,
Facilități fiscale pentru donatorii de sânge