Contactează-ne

Actualitate

Populism ieftin şi discuţii sterile în CL Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ proiectele au trecut, în condiţiile în care majoritatea încă “rezistă” ■ social-democraţii joacă în continuare cartea populismului şi a opoziţiei îngrijorate de situaţia cetăţeanului de rând ■

 Populism ieftin şi discuţii sterile, cam aşa poate fi sintetizată situaţia din Consiliul Local Piatra Neamţ. Şi la şedinţa de marţi, 14 septembrie, dar situaţia este aşa de câteva şedinţe încoace. Pe scurt lucrurile arată astfel: majoritatea, fragilă, PNL-USR-PLUS-PRO România (încă) rezistă şi îşi trece, cu mici sincope, proiectele de hotărâre. Minoritarii de la PSD şi PMP joacă în continuare cartea opoziţiei îngrijorate de soarta cetăţeanului şi derapează de multe ori înspre un populism evident şi tocmai de aceea ieftin.

Care s-ar putea traduce în felul următor: nu contează de unde şi câţi bani luăm, nu contează nici dacă avem sau nu bani, dar noi propunem să se dea cetăţeanului amărât şi stimulente pentru natalitate şi pentru a se încălzi la iarnă şi pentru… Acum, evident că ar trebui să i se dea cetăţeanului, amărât e drept, şi ar fi trebuit să i se dea şi până acum, însă nu neapărat pomană.

Ar fi trebuit să i se dea şansa să nu sărăcească, după ce PSD, PNL, PMP şi alţii au guvernat atâţia ani această ţară, şi şansa ca în toţi aceşti ani să aibă condiţii să muncească şi să trăiască decent. Să câştige din salariu cât să trăiască decent şi nu să devină dependent de firmiturile pe care se îndură din când în când să i le arunce unii care pozează în socialişti dar s-au îmbuibat ani la rând încasând lefuri grase de prin funcţii de la buget unde au ajuns… cum au ajuns.

E drept că ei sunt social-democraţi, unii chiar lideri social-democraţi, dar asta nu i-a împiedicat să-şi vadă propriul interes asigurându-şi lefuri grase pe posturi călduţe la stat şi să-şi amintească abia apoi de cetăţeanul amărât şi de nevoile acestuia.

Şi, la fel ca alţi politicieni de la alte partide, sunt aproape convins că îi va roade grija amărâţilor doar cât vor fi în opoziţie. Că au fost la putere şi amărâtul a ajuns mai amărât şi în timpul domniei social-democrate sau a oricăror alte domnii.

În plus, la judeţ, unde social-democraţii “guvernează”, nu am auzit să iniţieze hotărâri de CJ după hotărâri de CJ prin care să dea stimulente pentru mame, ajutoare pentru încălzire sau, mă rog, alte ajutoare pentru amărâţi în general. Din cele 100 de milioane de lei împrumutate recent, partea leului se duce spre “cumătreală” şi nu spre amărâţi, aşa că credem că putem concluziona că politicienii, chiar şi cei social-democraţi, mor de grija sărmanilor doar când sunt în opoziţie şi pentru a ajunge la putere, iar când ajung la putere nu mai mor decât de grija “cumătrilor” lor. Din politică sau din afaceri.

Populism ieftin sau administraţie eficientă?

Revenind la extraordinara, oficial, dar atât de insipida, în fapt, şedinţă de CL Piatra Neamţ de marţi, ea s-a desfăşurat după tipicul obişnuit: majoritatea şi-a trecut proiectele – nu zice nimeni că ar fi bune – iar opoziţia a măcănit populist – nu zice nimeni că ar fi rău – în speranţa că mai câştigă ceva simpatie electorală. Şi să dăm câteva exemple: , la proiectul cu rectificarea de buget, PSD a venit cu un amendament – să se ia 100.000 de lei dintr-o parte, nici nu prea contează de unde, şi să se dea pentru ajutoare de încălzire. Că, şi urmează discursul populist, vine iarna şi pietrenii o duc greu.

Cui să i se dea şi în ce condiţii sunt întrebări de bun simţ dacă nu ne dorim să perpetuăm situaţia, exprimată plastic, în care ajutoare, financiare sau de alt gen, au ajuns şi ajung la unii care coboară din Mercedes să se ducă să le încaseze şi apoi se întorc cu ele în nişte “căsuţe” cu multe camere. În condiţiile în care ei nu au muncit şi nu vor munci vreo oră din viaţa lor şi nici nu au plătit şi nu vor plăti vreo taxă în viaţa lor.

În vreme ce alţii, care nu vor avea niciodată Mercedes şi nici casa lor, ci vor sta toată viaţa doar într-un amărât de apartament pentru care vor plăti chirie, nu apucă niciun fel de ajutoare, deşi muncesc opt ore pe zi pe un salariu mediu de mizerie şi plătesc dări peste dări.

Pot domnii şi doamnele social-democrate să corecteze astfel de derapaje şi inechităţi la care a dus populismul deşanţat pe care îl tot promovează, ei şi alţii ca ei din alte partide? Sau nu contează asta ci doar să poată spune public că ei au vrut să dea şi alţii s-au opus?

Ca o paranteză, când li se acceptă câte o propunere ce miroase a populism, am văzut că votează rectificările de buget cu două mâini, ca să nu uităm ce s-a întâmplat la şedinţa trecută. Drept e că şi găselniţa găsită pentru ca hotărârea privind acordarea de stimulente financiare pentru nou-născuţi să nu fie aplicată, cel puţin nu încă, pare la fel de străvezie şi numai a fair-play nu miroase.

Iar pentru cei ce au urmărit subiectul, să spunem că secretarul municipiului nu a contrasemnat hotărârea – (pseudo)argumentele strict juridice interesează prea puţin – şi acum toată lumea aşteaptă să vadă ce va spune Prefectura.

Revenind la şedinţa de marţi, la fel de sterile au fost şi discuţiile pe marginea altor proiecte. Cum ar fi cel privind acordul pentru un spaţiu într-o unitate de învăţământ în care să fie vândute produse elevilor. Unii, probabil ahtiaţi după imagine publică, au simţit nevoia să atragă atenţia că legea nu permite să fie vândute elevilor orice fel de produse.

Aşa şi? Nu că nu ne-ar interesa sănătatea elevilor, dar e copie fidelă după celebra poveste cu “drobul de sare”. Păi dacă legea spune clar ce se poate sau nu vinde, atunci să fie respectată legea şi să nu ne mai dăm noi de ceasul morţii “să fim mai catolici decât papa”. Spaţiul să fie amenajat, iar elevii să poată cumpăra doar acele produse pe care le permite legea.

Iar timpul pierdut inutil în astfel de discuţii sterile ar putea fi folosit de aleşi să caute şi să găsească soluţii şi fonduri pentru investiţii în şcolile din municipiu şi în folosul elevilor. Că s-au săturat părinţii să cotizeze la fondul clasei sau la alte fonduri ca să poată copiii lor să beneficieze, plătind evident, de aşa-zisul învăţământ “gratuit”.

Ăsta “ajutor” sau “stimulent” financiar mai ales că s-ar adresa direct celor care îl merită, pentru că vor să facă şcoală, şi nu loazelor. Dar aşa ceva ar însemna să se treacă de la populism ieftin – de genul mai punem 100 de lei la pensie, mai ţineţi minte – la administraţie eficientă – condiţii şi stimulente pentru cei ce vor şi pot, ca să poată mai mult. Dar la administraţie mulţi aleşi au dovedit şi dovedesc că sunt corigenţi. Indiferent de culoarea politică. Aşa că îşi dau doctoratul în populism. Ieftin.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending