Contactează-ne

Actualitate

Popii cu violul, scăpaţi de judecată

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi au restituit actul de inculpare la procuror ■ rechizitoriul nu era în regulă, nu a fost remediat, iar dosarul a fost scos de la judecată ■ în cauză au fost inculpaţi fostul episcop de Huşi şi fostul arhimandrit al Episcopiei Husilor ■ aceştia au fost acuzaţi că ar fi agresat sexual elevi de seminar ■

Cele două feţe bisericeşti acuzate că au siluit elevi de seminar au un moment de respiro, iar momentan sînt în avantaj după ce magistraţii de la Curtea de Apel Galaşi au constat că actul de inculpare nu este în regulă. Procurorul de caz a fost somat să rezolve neregulile, iar cum acest lucru nu s-a întîmplat, cauza a fost restituită la Parchet.

Este vorba de Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Iaşi, pentru că dosarul a ajuns la judecată la Galaţi, după ce unul dintre acuzaţi a cerut şi obţinut strămutarea cauzei. Au fost trimişi în judecată fostul episcop de Huşi, Corneliu Bîrlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, retras acum la Neamţ, în „liniştea“ Mănăstirii Văratec, precum şi a fostului arhimandrit de la Episcopia Huşilor, Sebastian Cristi Jitaru, de loc tot din Neamt, din Pîngăraţi.

„În baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Iaşi, întrucît rechizitoriul nr. 697/P/2017 din data de 21.12.2020, privind pe inculpaţii Onilă Cornel şi Jitaru Sebastian Cristi, este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror“, conform instanţei.

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată atît de procurori, cît şi de Onilă. Cel mai probabil acesta din urmă ar fi vrut să scape de tot de acuzaţii, întrucîtjudecătorii au constatat nulitatea unor declaraţii a unei părţi vătămate, precum şi a unor rapoarte de expertiza psihologică. O decizie definitivă în acest caz o va lua Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fostul episcop de Huşi, Corneliu Bîrlădeanu şi fostul arhimandrit de la Episcopia Huşilor, Sebastian Cristi Jitaru, au fost trimişi în judecată, la finele anului trecut, de procurorii Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Iaşi, pentru săvîrşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi viol, victimele fiind foşti seminarişti.

Iniţial, anchetatorii au cerut şi au obţinut arestarea preventivă a lui Onilă şi Jitaru, dar primul a fost eliberat de instanţa supremă. Jitaru a rămas dupa gratii unde execută o pedeapsă privativă de libertate dupa ce l-a santajat pe episcop. Pentru el, instanţa a decis controlul judiciar, chiar dacă era încarcerat, măsura preventivă fiind menţinută pe 29 iulie de către magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi. „În baza art. 348 Cod procedură penală în referire la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine ca legală şi temeinică măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă prin Încheierea de şedinţă nr. 319/2020 din data de 05.06.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 215/45/20202, faţă de inculpatul Jitaru Sebastian Cristi“, se arată în decizia instanţei. Hotărîrea nu a fost contestată de inculpat.

Cei doi au fost acuzaţi că au siluit trei elevi de seminar, aceştia fiind părţi civile în procesul penal şi cer daune care se cifreaza la 400.000 de euro. Episcopia Huşilor, precum şi Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur“ din Huşi, sînt părţi responsabile civilmente, ceea ce înseamnă că dacă cei doi vor fi găsiţi vinovaţi şi vor fi obligaţi la plata unor despăgubiri, cele două instituţii vor contribui şi ele cu bani.

Cel mai mare scandal care a zguduit Biserica Ortodoxă Română

Jitaru este cel de la care a pornit în urmă cu cîţiva ani scandalul. În 2017, arhimandritul Jitaru, împreună cu alţi doi preoţi, Gheorghe Damian şi Mihail Bumbu, l-au „stîns cu uşa“ pe episcop cu un film deocheat. Ei doreau funcţii, plus bani şi l-au santajat pe Bîrlădeanu. La finele procesului, pe 15 martie 2019, Jitaru a fost ridicat de oamenii legii de la domiciliul din Pîngăraţi Neamţ şi l-au condus la închisoare, avînd de executat 3 ani şi 6 luni pentru santaj.

În aceeaşi cauză, preoţii Gheorghe Damian şi Mihail Bumbu au fost condamnaţi la cîte 3 ani de detenţie. După ce ies din închisoare, timp de 5 ani, celor trei li s-a intezis dreptul de a fi preoţi. Miza infracţiunii ar fi fost nominalizarea lui Jitaru în funcţia de episcop vicar, ceilalţi doi dorind doar un folos material cuantificat în valută. Episcopul ar fi fost şantajat cu nişte poze şi un filmuleţ în care înalta faţă bisericească era surprinsă în ipostaze indecente. În urma scandalului, episcopul Bîrlădeanu a rămas fără funcţie şi s-a retras la Mănăstirea Văratec.

A locuit într-o anexă a lăcaşului, o clădire impunătoare, pe care localnicii o numesc „la palat“. Însă filmul cu care l-au şantajat ceilalţi popi, avea să-i dea lovitura de graţie cîţiva ani mai tîrziu. Cauza a intrat în atenţia procurorilor, care iniţial au dat o soluţie de clasare, motivat de lipsa de probe. Ulterior, urmărirea penală a fost redeschisă, iar în mai 2020, judecătorii ieşeni au decis arestarea lui Bîrlădeanu şi Jitaru.

Nu a durat mult şi Bîrlădeanu a fost eliberat de după gratii, nu şi Jitaru. Asta deoarece el se afla în executarea pedepsei de 3 ani şi jumătate pentru şantaj împotriva episcopului. În dosarul de viol a fost plasat sub control judiciar, chiar daca se afla deja în penitenciar, cel mai probabil ca nu cumva, la executarea pedepsei si ieşirea de după gratii să se faca nevazut. Bîrlădeanu şi Jitaru sînt protagoniştii celui mai mare scandal care a zguduit Biserica Ortodoxă Română.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Eugen Țapu-Nazare (PNL): ”Măsuri concrete de sprijin pentru locuitorii din zonele montane”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Comisia pentru antreprenoriat și turism, din Senatul României, a avizat favorabil o serie de măsuri pentru încurajarea înființării de centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui, fructelor de pădure, ciupercilor, plantelor medicinale și aromatice. Aceste măsuri au ca principale obiective dezvoltarea localităților rurale, crearea de noi locuri de muncă și stoparea migrației populației către zone mai dezvoltate. Promovarea unui lanț alimentar este, de asemenea, un alt obiectiv bine definit.

Termenul final până la care se aplică schema de ajutor este 31 decembrie 2022, iar plățile aferente vor fi efectuate până la 29 decembrie 2023.

Pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui, bugetul alocat schemei de ajutor, pentru anul 2022, este 60 de milioane euro. Beneficiarii programului pot primi maximum 40% din cheltuielile necesare înființării de centre de colectare, iar ajutorul poate ajunge la 50% în cazul înființării și componentei de prelucrare.

Pentru fermierii care doresc să înființeze centre de colectare și prelucrare primară a ciupercilor, fructelor de pădure, plantelor medicinale și aromatice, bugetul total este 65,5 de milioane euro, iar valoarea ajutorului acordat este de maxim 40% din totalul cheltuielilor eligibilepentru înființarea de centre de colectare și de maxim 50% pentru prelucrarea primară a ciupercilor, fructelor de pădure, plantelor medicinale și aromatice.

Valoarea ajutorului oferit poate crește până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile în cazul tinerilor fermieri, a investițiilor colective (asociative) și a investițiilor realizate în zone cu constrângeri naturale.

Eugen Țapu-Nazare, președintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism, din Senatul României

Citește știrea

Actualitate

Sistemul de management inteligent al traficului – de ce avem mai multe semafoare în oraş?

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în Piatra Neamţ se implementează un proiect de management adaptiv al traficului, care are o valoare de 35 de milioane de lei ■ până la finalizarea lui vor funcţiona vechile semafoare, iar la final vor rămâne doar cele noi ■

În vederea menţinerii unei fluenţe a circulaţiei pentru vehiculele private, asigurarea priorităţii pentru vehiculele de transport public la trecerea prin intersecţiile semaforizate, precum şi pentru creşterea siguranţei deplasărilor pentru toate tipurile de participanţi la trafic (şoferi, pietoni, biciclişti), se implementează un proiect de management adaptiv al traficului.

Acesta vine în completarea proiectelor de modernizare a principalelor artere din oraşul nostru şi asigură eficienţa lor. Valoarea totală a proiectului este de 35 de milioane de lei, iar implementarea lui se va realiza corelat cu celelalte proiecte de mobilitate urbană aflate în execuţie.

Străzile care sunt cuprinse în proiect sunt următoarele: Bd. Decebal, Piaţa Mihail Kogălniceanu, Bd. Traian, Bd. 9 Mai, str. Dimitrie Leonida, str. Mihai Viteazu, str. Petru Rareş, reprezentând un total de 53 intersecţii înfiinţate sau modernizate. Sistemul de gestiune inteligentă a traficului este implementat pentru a îndeplini următoarele funcţii importante:

  1. Asigurarea priorităţii pentru vehiculele de transport public în intersecţiile semaforizate şi a adaptării în timp real a ciclurilor de semaforizare în funcţie de informaţiile referitoare la poziţia vehiculelor de transport public.

  2. Asigurarea unui management adaptiv al traficului prin capacitatea de modificare a timpilor de semaforizare în funcţie de informaţiile în timp real asupra traficului; 3. Monitorizarea video în locaţiile semaforizate, în vederea creşterii siguranţei pentru toţi participanţii la trafic; 4. Oferirea de informaţii relevante pentru şoferi, cu efectul alegerii unor rute optime.

„În acest moment, sunt montate în paralel atât semafoarele vechi, cât şi cele noi. Până la finalizarea proiectului vor funcţiona vechile semafoare, iar la final vor rămâne în funcţiune doar cele noi, care fac parte din sistemul de management inteligent al traficului. Important de menţionat este şi că nu toţi stâlpii montaţi în prezent sunt pentru sistemul de semaforizare, ci pentru mai multe echipamente: camere, radare şi panouri de informare“, se arată într- un comunicat al Primăriei Piatra Neamţ.

Pentru asigurarea funcţionării optime a sistemului de management al traficului este necesară şi controlarea trecerilor de pietoni dintre intersecţiile semaforizate, astfel încât sistemul să poată calcula cu o predictibilitate suficientă corelarea semafoarelor din locaţii aflate în apropiere una de alta.

Trecerile de pietoni sunt prevăzute cu butoane de cerere pentru pietoni/biciclişti, după caz, astfel încât acestea să poată fi corelate cu diagramele de semaforizare din intersecţiile alăturate şi să asigure o perturbare cât mai mică a fluxului de vehicule, dar şi o traversare în condiţii de siguranţă de către pietoni.

În mod similar, pentru intersecţiile cu străzi laterale cu trafic redus, sistemul va asigura un timp de verde pentru ieşirea de pe străzile laterale doar în momentele în care sunt sesizate vehicule care vor să execute această mişcare. Prin aceste funcţionalităţi, fluxul de vehicule de pe direcţia principală va fi oprit în locaţiile respective doar dacă este sesizată o cerere din partea pietonilor sau a vehiculelor de pe străzile laterale.

Creşterea vitezei de circulaţie în special pentru transportul public şi respectarea graficelor de circulaţie sunt corelate cu alte măsuri de promovare a acestui mod de transport: achiziţia de vehicule ecologice şi implementarea de staţii inteligente de transport, care să permită planificarea călătoriei, comunicarea în timp real a momentului sosirii în staţie a vehiculelor de transport public, precum şi un confort sporit al aşteptării.

Toate acestea sunt măsuri care au rolul de a creşte gradul de utilizare a transportului public, prin renunţarea la deplasările cu vehicule personale. Scăderea traficului pe principalele artere rutiere ale municipiului şi implementarea sistemului adaptiv de management al traficului vor conduce la menţinerea unei fluenţe bune a circulaţiei pentru traficul general, conducând astfel la reducerea poluării, a gazelor cu efect de seră şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor municipiului.

Citește știrea

Actualitate

Investiții în rețeaua de apă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la Roman se lucrează, de zor, la înlocuirea conductelor din str. Anton Pann ■ viceprimarul și-ar dori plecarea Romanului de la ApaServ ■ el critică lentoarea celorlate investiții asumate de municipalitate, făcînd supoziția că se vrea finalizarea lor înainte de viitoarea campanile electorală, din 2024 ■

După scandalul imens din această vară legat de avariile repetate care au lăsat Romanul fără apă zile întregi, după furnizarea în continuare a apei potabilie în regim de oprire a acesteia pe timp de noapte, la presiunile Primăriei Roman s-a trecut la programul de schimbare a rețelelor de apă, în zonele unde acestea au și cea mai mare vechime. Viceprimarul Radu Samson a anunțat că în aceste zile se lucrează la schimbarea conductelor de aducțiune în cartierul cel mai vechi al municipiului, pe strada Anton Pann.

”În octombrie 2021 am participat la o negociere între Primărie și ApaServ, unde am stabilit cine și ce își asumă dintr-o listă de probleme urgente. Noi, Primăria, ne-am asumat un proiect de sectorizare a rețelei de apă, adică să construim 8 cămine noi de sectorizare și să montăm debitmetre la cele 6, care deja există. Totodată, am agreat să reparăm rezervorul care este nefuncțional, respectiv cel de la autogară. Celelalte puncte din listă au fost asumate de ApaServ. Din primăvară, de cînd coordonez activitatea de furnizare a apei, am avut, periodic, discuții cu reprezentanții tehnici și conducerea companiei ApaServ, despre soluțiile optime și despre stadiul proiectelor”. “Contrar unor opinii, activitatea mea nu se rezumă la a-mi face poze lîngă gropile de la avarii”, spune viceprimarul Radu Samson, ca răspuns la admonestările unor romașcani, de pe paginile de socializare, cînd a fost ironizat că-i place să se fotografieze lîngă locurile în care se lucrează la remedierea avariilor.

Edilul șef adjunct trece apoi în revistă investițiile în rețeaua de apă a municipiului, cu referire la cele de la Stația de captare Pildești, de înlocuire în acestă vară a 360 metri de conductă în zona de captare pentru eliminarea pierderilor din acest sector. „Punctele 4 și 5 vizează înlocuirea conductelor de transport a apei, pe străzile Anton Pann și Libertății. Conductele mari de transport duc apa din rezervoare în diferite zone ale orașului, iar din acestea apa trece în conductele mai mici, de distribuție, la care sînt branșate casele noastre. Majoritatea conductelor de transport au între 30 și 100 de ani vechime și se sparg frecvent. Săptămîna trecută a început lucrarea de înlocuire a conductei de transport pe strada Anton Pann, cu foraj orizontal dirijat. Se fac găuri la distanță de 180 de metri, se execută forajul și apoi se introduce conducta. Curat, eficient și modern, fără să întoarcem strada pe dos. În maxim 3 săptămîni va fi gata lucrarea de pe Anton Pann (720 metri), după care utilajele se mută pe Libertății”, a mai spus viceprimarul Radu Samson.

Acesta nu ezită însă să critice lentoarea cu care se derulează celelalte investiții asumate de Primărie. ”Sub coordonarea domnului primar abia s-au montat 2 debitmetre și se lucrează la al 3-lea. Despre cămine pentru sectoare noi nu există nicio discuție. Pentru rezervor abia e gata studiul de fezabilitate și e aprobată finanțarea lucrării cu fonduri de la Guvern, mai urmează, proiect, avize, autorizație, licitație și apoi execuție. Adică o să-l termine domnul primar de reparat aproape de alegerile din 2024, numai bun de o inaugurare electorală. Sau poate domnul primar consideră că dacă dumnealui nu face mare lucru în legătură cu problema apei mă sabotează politic pe mine. Dacă aș avea ocazia să votez plecarea de la ApaServ, încă aș vota cu două mîini PENTRU. Părerea mea rămâne neschimbată pînă cînd o să avem apă non-stop, echipă de mentenanță și intervenții destinată doar municipiului Roman, nu întregii zone de operațiuni (Roman + 9 comune),” mai spune Radu Samson.

Citește știrea
Advertisement









Trending