Contactează-ne

Actualitate

Poliţiştii, nu amenzi, ci termene de remediere

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ aşa se prevede în Legea prevenirii ■ pentru anumite fapte vor fi aplicate termene de remediere, nu amenzi ■

Poliţia Română a venit cu precizări utile pentru aplicarea normelor Legii prevenirii, 270 din 2017. „Atunci cînd poliţiştii constată o faptă care intră sub incidenţa de reglementare a acesteia, nu vor aplica amendă, ci vor acorda un termen de remediere a neregulilor constatate. Pentru toate celelalte situaţii de încălcare a legislaţiei contravenţionale, poliţiştii aplică prevederile legale generale, respectiv avertisment, amenda sau sancţiuni contravenţionale complementare“, conform Poliţiei Române. Mecanismul de funcţionare prevede că în cazul constatării săvîrşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute de actul normativ, sînt posibile următoarele moduri de acţiune: se aplică un avertisment la care se anexează un plan de remediere fără sancţiuni contravenţionale complementare; se aplică avertisment dar nu se întocmeşte un plan de remediere, dacă în cursul derulării controlului contravenientul îşi îndeplineşte obligatia legală sau contravenţia săvîrşită nu este continuă. Termenul de remediere este de cel mult 90 de zile calendaristice; curge de la data înmînării sau, după caz, a comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii; se stabileşte cu luarea în considerare a circumstanţelor săvîrşirii faptei şi a duratei de timp necesare pentru îndeplinirea obligatiilor legale. Durata termenului de remediere stabilită de organul de control nu poate fi modificată. Controlul se reia în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere şi, dupa caz: fie se completează planul de remediere şi registrul unic de control cu menţiuni privind modalitatea de respectare a măsurilor de remediere dispuse; fie se încheie un alt proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, prin care se constată săvîrşirea de contravenţii şi se aplică sancţiunile, altele decît avertisment. Nu se aplică mecanismul prevenirii în cazul neprezentării registrului unic de control la solicitarea organelor de control specializate. În aceasta situaţie verificarea se efectuează, iar cauzele neprezentării se consemneaza în actul de control. Fapta de neprezentare a registrului unic de control constituind contravenţie. Nu se mai aplică mecanismul prevenirii atunci cînd: în termen de 3 ani de la data încheierii procesului-verbal de constatare a unei contravenţii căreia i se aplică mecanismul prevenirii, contravenientul săvîrşeşte din nou aceeaşi contravenţie; în termen de 3 ani de la data încheierii procesului-verbal de constatare a doua sau mai multe contravenţii cărora li se aplică mecanismul în cauză, contravenientul săvîrşeşte din nou una sau mai multe contravenţii aflate sub incidenţa mecanismului. În exercitarea atribuţiunilor de serviciu poliţiştii constată şi sancţionează atît fapte de natură contravenţională, ce au un pericol social mai scăzut, cît şi infracţiuni, acestea din urmă fiind fapte care au un pericol social ridicat întrucît aduc atingere însemnată unor valori sociale apărate de legea penală. În cazul contravenţiilor, poliţiştii aplică avertismente, amenzi (cu posibilitatea de a plăti jumătate din minim în 48 de ore, dacă legea prevede astfel) şi sancţiuni contravenţionale complementare. Analiza cu privire la sancţiunea care se aplica îi aparţine poliţistului care constată contravenţia, acesta ţinînd cont de circumstanţele concrete în care a fost săvîrşită fapta, circumstanţele persoanei care a săvîrşit-o, urmările, scopul şi gravitatea faptei, iar în funcţie de aceşti factori şi prevederile legale stabileşte cuantumul amenzii contravenţionale sau aplicarea unui avertisment verbal ori scris. Prevederile din Legea prevenirii se aplica exclusiv situaţiilor stabilite în acest act normativ, în toate celelalte situaţii poliţiştii aplică prevederile legale incidente pentru fiecare caz în parte pe care îl constată, respectiv avertisment verbal sau scris, amenda contravenţională sau sancţiuni contravenţionale complementare.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending