Contactează-ne

Actualitate

Politicienii şi mămăliga

Știre publicată în urmă cu

în data de

Politicienii zilelor noastre, în marea lor majoritate, par să facă tot ce e posibil să toarne gaz pe focul unor nemulţumiri sociale din ce în ce mai puternice.

Acum e rândul trandafirilor de la PSD să ameninţe cu retragerea de la guvernare. Ceea ce ar adăuga în mod evident şi o criză politică la cele deja existente.

Evident, că doar e democraţie, decizia va fi luată în urma unui vot intern. În care se va decide dacă vor demisiona sau nu miniştrii PSD, forţând astfel debarcarea premierului Bolojan.

Problema e dacă această criză politică suprapusă peste problemele finaniciare – măriri de taxe, inflaţie, criza combustibilului, etc – va face să explodeze mămăliga.

Că doar de politicieni care fac refuz de guvernare şi de revoltă în stradă mai e nevoie pentru a completa tabloul unei naţiuni prăbuşite în prăpastie.

Trecem repede peste faptul că, zic unele surse, PSD nu pleacă de tot de la ciolan. Ar rămâne pe poziţii secretarii de stat şi prefecţii.

Semn că nu guvernarea îi deranjează – normal!? – ci doar premierul Bolojan.

Fără a explica însă foarte clar de ce. Cum nu explică de ce au fost atât de încântaţi de simulacrul de reformă administrativă locală.

Care a tăiat în majoritatea cazurilor doar posturi neocupate. Ceea ce va duce la o economie la buget… mirobolantă, dar care va lipsi cu desăvârşire.

În aşteptarea deciziei trandafiraşilor, nu puţini stau cu ochii pe mămăligă.

Şi se roagă de data aceasta să nu explodeze.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending