Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Politisti acuzati cã-s militieni

Știre publicată în urmă cu

în data de

• un scandal violent, între douã familii din satul Ion Creangã, „s-a lãsat“ cu acuzatii grave, inclusiv de anchetare violentã si inumanã a unui suspect, de cãtre politisti • rînd pe rînd, pãrtile au ajuns la spitale din Iasi, pentru a-si îngriji rãnile • la mijloc au fost circa 10 milioane de lei, certuri la betie, tãieturi „urîte“ de cutit si… un cal înjunghiat mortal •

Seful de post din comuna Ion Creangã, alãturi de doi lucrãtori ai Politiei Municipiului Roman, vor fi reclamati la Parchet, de cãtre doi frati, sãteni ai localitãtii mentionate, sub acuzatia unor presupuse acte de violentã, în timpul unei anchete, pentru un caz „încîlcit“, înregistrat în decursul sãptãmînii trecute. Benone Rotariu, în vîrstã de 21 de ani, a declarat cã, atît el, cît, mai ales, fratele sãu, în prezent internat la Iasi, au fost loviti, pentru a-si recunoaste vinovãtia. Dupã cum mai spun rudele rãnitului, acesta ar fi fost tinut în cãtuse pret de sase ore, rãstimp în care ar fi fost lovit aproape încontinuu. Întreaga „tevaturã“, în care au fost implicate douã familii, abundã, de ambele pãrti, în acuzatii care mai de care mai grave, ca tîlhãrie, vãtãmare corporalã si uciderea unui… cal. Totul s-a petrecut pe 28 martie, cînd Benone Rotariu si fratele sãu, Corneliu, în vîrstã de 25 de ani, s-au întîlnit în Oborul Roman cu Pavel Bancu, în vîrstã de 53 de ani, un consãtean. Primii au tîrguit ce au tîrguit, dupã care, în urma discutiilor cu vecinul, s-au înteles sã meargã toti în satul Rocna, comuna Icusesti, pentru a face, fiecare, schimb de cai cu persoane de acolo. „Înainte de asta, schimbasem 200 de euro, la o bancã din Roman, fãrã a da, ce-i drept, actele, dar femeia de la ghiseu mi-a spus cã «va lega» suma de urmãtorul client, ceea ce a si fãcut. Oricum, aveam peste 10 milioane de lei la noi. În cele din urmã, am mers cu Pavel Bancu si ginerele acestuia la Rocna, unde nu ne-a convenit schimbul. Aveam o iapã albã, pe care am legat-o de cãruta lui Bancu, si am mers toti cu atelajul lui. În acel sat, am consumat împreunã niste vin, dupã care ne-am pornit pe drumul de întoarcere. La iesirea din Rocna, Pavel Bancu a început sã loveascã, cu o bîtã, în calul nostru, care nici mãcar nu tracta, iar noi i-am atras atentia. Atunci, ne-a înjurat, a oprit cãruta, lovindu-ne cu parul. Am fugit pe arãturã, cînd el si ginerele lui au scos cutitele, amenintîndu-ne cã, dacã nu ne întoarcem, ne înjunghie animalul, ceea ce au si fãcut. Iapa noastrã, lovitã de cutit, a rupt sfoara si a fugit. Mi-a rãmas în cosul cãrutei geaca, în care aveam 10,7 milioane de lei. Ei au plecat la Ion Creangã, unde l-au luat pe fiul lui Pavel, si s-au întors, toti trei, înspre Icusesti. În acest timp, am gãsit iapa, care era plinã de sînge pe partea stîngã si am ajuns si noi în Icusesti. Eu am mers la Postul de Politie sã fac plîngere, dar nu am gãsit pe nimeni, dupã care m-am dus acasã la politist. Acesta, motivînd cã este în afara programului, m-a trimis la noi la comunã, vorbindu-mi urît. Între timp, fratele meu s-a urcat în cãruta unui consãtean de-al nostru, zis Barabulã, si a plecat spre Ion Creangã. Eu am rãmas sã vin pe jos, cu iapa. Corneliu s-a întîlnit cu cei trei la iesirea din Icusesti, iar ei l-au urcat fortat în cãruta lor, pornind înapoi, la locul primei altercatii, pe motiv cã Pavel Bancu si-ar fi uitat acolo cãciula si biciul. În tot acest timp, l-au lovit încontinuu. Între timp, eu ieseam din Icusesti, spre casã, cînd m-au ajuns din urmã. M-au urcat si pe mine fortat în cãruta lor, au legat iapa si am pornit spre Ion Creangã. Stãteam pe drugii atelajului, cu fricã, pentru cã ne amenintau. În cãtunul Gorovei am sãrit amîndoi, refugiindu-ne în curtea unui om de acolo, Costache Chelaru, care ne-a luat apãrarea, vãzînd ce se întîmplã. Apoi, am mers acasã, unde nu s-a mai întîmplat nimic. A doua zi, ne-au chemat la postul de Politie“, a declarat Benone Rotariu. Calul acestuia a murit, în final, în grajdul familiei Bancu.

Anchetã sau bãtaie? Cornelia Rotariu, sora celor doi, a declarat cã, în timpul cercetãrilor, între orele 9.30 si 15.30, fratele sãu, Corneliu, a fost bãtut, sã recunoascã faptul cã l-a lovit cu cutitul pe Pavel Bancu. Acesta din urmã a avut, într-adevãr, o plagã tãiatã la cot, cu sectiune de nerv radial, care a necesitat transportul la Spitalul de Urgentã Iasi, unde a stat o zi, fiind trimis acasã, în afara oricãrui pericol. Din cîte spun politistii, rana ar fi fost provocatã în timpul presupusei „evadãri“ de la Gorovei, însã ipoteza nu a fost confirmatã de martorul ocular, Chelaru. „I-au pus cãtusele pe mînã lui Cornel si, de la ora 9.30 la 15.30, l-au bãtut sã recunoascã faptul cã a avut cutit si furcã. Eu stãteam în fata Politiei si am tipat, moment în care a iesit seful de post si mi-a spus sã-mi vãd de treabã. În timpul acesta, fratele meu, Benone, care a luat si el bãtaie, a plecat acasã. Ei l-au lãsat. La anchetã, i-au lovit domnul Simiuc, un domn blond, înalt, si un domn îmbrãcat în politist. În timpul ãsta, i-am adus lui Cornel mîncare si apã, dar nu m-au lãsat sã îi dau eu sã bea. El plîngea, avînd cãtusele pe mîini, spunea cã nu mai poate de cîtã bãtaie a luat si cu o zi înainte si atunci, pînã cînd, în cele din urmã, a spus «da, eu am avut cutit si eu l-am tãiat pe Bancu Pavel». Asadar, fratele meu a luat bãtaie si de la Bancu, cu ginerele si feciorul, dar si de la Politie. De acum, voi deschide actiune de judecatã, pentru cã nu au cercetat cazul cum trebuia, cã, de la incidentul de la Gorovei, «s-a rupt filmul». Am fãcut plîngere si la Parchet, pentru tîlhãrie, din cauza banilor luati, si mã voi plînge si de comportamentul politistilor magistratilor de la Bacãu“, a declarat Cornelia Rotariu. Fratele acesteia, Benone, a sustinut cã a fost bãtut si el. „M-au bãtut o orã si jumãtate. Nici mãcar nu au vrut sã îmi spunã numele lor. Pentru schimbul valutar se poate face proba, pentru cã functionara de serviciu va recunoaste, dar Politia nu vrea sã o caute. Mi-au adus geaca bucãti acasã, nu bunã, cum au gãsit-o la cercetãri“, a mentionat Benone Rotariu. Fratele acestuia a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iasi, pe 29 martie, seara, cu diagnosticul politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-cerebral acut, traumatism de coloanã cervicalã, traumatism toracic si traumatism abdominal. Ionel Simiuc, sef de post la Ion Creangã, a relatat cã este vorba despre un caz „încîlcit“, petrecut pe fondul consumului de alcool. Deocamdatã, cercetãrile sînt în plinã desfãsurare, fiind posibil ca încadrarea faptei sã fie „încãierare“, iar toti cei implicati sã fie trasi la rãspundere. Legat de presupusa violentã la anchetã, acesta a mentionat cã sãtenii au dreptul sã facã orice demers doresc, negînd acuzatia de agresiune. Seful de post a mentionat cã, exceptînd ipoteza cu furtul banilor din geacã, neprobatã, încã, pînã la „punctul Gorovei“ evenimentele s-au desfãsurat aproape cum spun fratii Rotariu, însã ar fi fost vorba despre violente din ambele pãrti, care se acuzã reciproc de port de cutit. „Avantajul“ familiei Bancu ar fi fost, la nivel de declaratii, faptul cã ginerele celui tãiat si fiul lui nu ar fi fost bãuti. Legat de declaratia auto-incriminatoare a lui Corneliu Rotariu, Ionel Simiuc a mentionat cã acesta a relatat cã, fiind bãut, nu îsi aminteste ce s-a întîmplat si cã „este posibil“ sã-l fi lovit pe Bancu. Cert este cã toti cei implicati au fost pusi sã jure pe Biblie, sã-si sustinã nevinovãtia, iar, dupã cum spune politistul, Rotariu nu a mai apucat, spunînd fraza auto-incriminatoare. Pavel Bancu si ginerele acestuia au refuzat sã discute cu redactorii „Monitorului“, primul pe motiv cã nu se simte prea bine, iar cel de-al doilea cã se grãbeste sã plece de la domiciliu. Subcomisarul Dragos Bãlãu, comandantul Politiei Roman, a declarat cã este dreptul oricãrui cetãtean de a face plîngere împotriva oricui doreste. „Noi, oricum, ne facem treaba si vom rezolva acest dosar indiferent de presiuni de genul acestor acuzatii“, a mai mentionat seful Politiei romascane. FOTO: Fratii Rotariu se declarã decisi sã îsi caute dreptatea la organele justitiei

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Polonezii ne-au surclasat iar. Conduc detasat în topul penalizatilor UE pentru legile justitiei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Presedintele Comisiei Europene a devenit subiect de breaking-news, declansând în premierã un atac dur la adresa Poloniei, propunând aplicarea „solutiei nucleare“ a Tratatului UE la adresa acestei tãri, pentru cã si-a permis sã-si modifice legile justitiei. „Solutia nuclearã“ presupune suspendarea dreptului de vot al Poloniei, în cadrul UE, sansã pe care România n-o va avea curând, oricât de mult si-ar modifica legile justitiei. Câtã sustinere a avut propunerea Comisiei Europene s-a vãzut în reactia imediatã a Consiliului Europei care, în opozitie totalã, a declarat cã „trebuie sã se punã capãt distrugerii reputatiei Poloniei, prin aplicarea vreunei sanctiuni“. La rândul sãu, Guvernul Poloniei a ripostat ferm, atentionând cã orice stat european, ca stat suveran, are dreptul absolut de a-si reforma propriul sistem judiciar. Acest Guvern motiveazã cã în Polonia, nu numai cã justitia a ajuns o „castã“, dar pe deasupra mai este si putred de coruptã. Bineînteles cã Polonia are si ea strãzi, iar la semnalul presedintelui Comisiei Europene aceste strãzi au fost invadate de protestatari gen „# Rezist!“, cu telefoanele aprinse. De remarcat cã scenariul protestelor poloneze este identic cu cel al protestelor românesti, dovedindu-se astfel cã este opera acelorasi artizani, ca si pe meleagurile noastre. Spre deosebire de Guvernul Poloniei, ferm si stabil în reactii, Guvernul României, fiind mai slab de înger, este marcat de complexul Strãzii, cedând acesteia atributul reprezentãrii suveranitãtii tãrii. Strada a preluat si atributele legislativului, fapt salutat în exterior prin cãderi în fund de admiratie.

Suveranitatea României, partidã de ping-pong între „Statul de drept“ si „Statul paralel“, arbitratã de Klaus Iohannis

România, ca stat suveran, are dreptul absolut de a-si reforma propriul sistem judiciar, în jaloanele obligatiilor UE. Toti protestatarii, interni sau externi, reclamã cu surle si trâmbite cã sunt încãlcate obligatiile fatã de UE, fatã de independenta justitiei si fatã de lupta anticoruptie, fãrã a reusi vreunul dintre acestia sã articuleze, cu subiect si predicat, care sunt obligatiile încãlcate. Constatãm cu stupoare cã, atât Bruxelles-ul, cât si cercurile vocale românesti nu au avut nici o reactie în 2004, când Guvernul Nãstase a modificat prin „asumarea rãspunderii“ legile justitiei. Aceeasi lipsã de reactie s-a manifestat si în 2005, când Guvernul Boc, prin ministrul Monica Macovei, a mutilat legile justitiei, tot prin „asumarea rãspunderii“. Mutilarea a fost sesizatã de Curtea Constitutionalã, care a declarat circa 100 dintre articole neconstitutionale. Din 2005 si pânã astãzi, pe solutiile izvorâte din aceste prevederi neconstitutionale, sumedenie de dosare penale au fost deschise si finalizate prin erori judiciare. Suficiente destine au fost schilodite iremediabil si nici aceasta nu a reusit sã socheze Bruxelles-ul sau Strada. Erorile judiciare nu au socat nici pe artizanii „Statului paralel“, care sã-i facã sã dea ordin pe unitate „facilitatorilor“ ca sã declanseze proteste pentru derapajele justitiei. Dinpotrivã, acesti „facilitatori“ asigurã acum declansarea „protestelor spontane“ zilnice, cu tot tacâmul, pentru ca maleficele legi ale justitiei sã nu fie modificate nici cu o virgulã. Protestatarii sunt asigurati cã pentru „erorile judiciare“ România nu va fi sanctionatã cu „solutia nuclearã“. Poate doar sã fim sanctionati cu genunchii pe coji de nuci, pentru aceste erori si derapaje ale justitiei. Prins între decizia Comisiei Europene si reactia Consiliului Europei, drãgutul nostru presedinte Klaus Iohannis se pomeneste cântând în struna Comisiei, înainte de a apuca sã citeascã legile justitiei, pe care Parlamentul i le-a trimis spre promulgare. Întrebat dacã România ar avea soarta Poloniei privind legile justitiei, presedintele, sigur pe el, s-a trezit declarând cã „Existã un risc evident“. Evidentã pe care presedintele nu vrea s-o declasifice. Dacã domnul presedinte ar fi avut minima curiozitate obligatorie sã-si consulte cel mai umil consilier, ar fi aflat cã în cazul în care Polonia ar fi avut acum noile noastre legi, Bruxelles-ul nu ar mai fi amenintat-o cu sanctiuni. Este incalificabilã superficialitatea cu care presedintele se pozitioneazã în spatiul public, în legãturã cu niste legi asupra cãrora încã nu s-a pronuntat nici mãcar Curtea Constitutionalã.

Noile legi ale Justitiei, inclusiv Codurile, au sansa sã fie cele mai bune din ultimii 15 ani ale statului de drept.

Spre deosebire de legile anterioare, noile legi beneficiazã de circumstante favorizante. Fiind promovate în Parlament ca proiecte de legi si nu ca ordonante, acestea au fost supuse obligatoriu unor dezbateri, au putut fi amendate, nu vor putea intra spre promulgare decât dupã trecerea printre furcile caudine ale Curtii Constitutionale si dupã o nouã dezbatere în Parlament pentru a fi puse în acord, vor putea fi trimise spre promulgare cãtre presedinte. Dar pânã acum se dovedeste cã de circumstante favorizante nu au putut beneficia legile justitiei din 2004 si 2005. Curtea Constitutionalã a fost implicatã deja în a peria si a elimina toate „îngrijorãrile“ unora sau a altora din aceste legi. În plus, i se oferã lui Klaus Iohannis sansa sã promulge un pachet de legi pentru care nu va avea motive sã mai fie îngrijorat sau sã transfere „Strãzii“ aceste îngrijorãri. Se poate aprecia cã pânã la intrarea în vigoare legile respective trec prin nenumãrate filtre, aceasta fiind calea fireascã. În atari situatii, orice contestare vehementã a noilor legi nu poate fi catalogatã decât ca expresie a negãrii statului de drept.

Delirul lui Raret Bogdan, de la Realitatea TV, este mãsura negãrii statului de drept

Numitorul comun al tuturor contestatiilor vehemente vizeazã legile justitiei, pentru ca acestea sã nu fie modificate, pânã când Liviu Dragnea nu va fi condamnat pe stil vechi. S-a dovedit cã „Strada“ nu cunoaste alt motiv pentru proteste. Protestatarii îsi orienteazã argumentele si dupã cum bate vântul din directia magistratilor, a televiziunilor si a presei, dar sunt ghidati în actiunile lor „spontane“ de cãtre armatele de „facilitatori“, mercenari ai „Statului paralel“. Televiziunile sunt împãrtite pro si contra Partidului Social Democrat, devenit din decembrie 2016 tinta unicã în perspectiva alegerilor din 2019. În orice protest moderatia în ton si atitudine este de preferat, dar stridenta si delirul se dovedeste cã apartin funciar adversarilor traditionali ai Partidului Social Democrat. La limita superioarã a delirului se situeazã jurnalistul Rares Bogdan si locotenentii acestuia, de la Realitatea TV. În ultimele zile, din putul gândirii acestui lider al opiniilor contondente au fost aruncate în spatiul public mai multe mesaje, greu de circumscris în normalitate. Dupã mintea acestuia, lupta politicã trebuie dusã în stradã, unde fasciilor nu le-a rãmas decât o singurã sansã, sã atace si sã ocupe Parlamentul, sã-i arunce pe parlamentari peste gard, sã-i urmãreascã pânã acasã, pentru aplicare de corectii lor si familiilor acestora, spre vesnicã tinere de minte. Desi recunoaste cã „stânga româneascã având toate datele problemei, putere formal legitimã, deci control asupra legiferãrii si lideri care pot bate cu pumnul în masã“, aceasta ar putea obtine „mântuirea politicã“ militând pentru instalarea monarhiei în România.

Viziunea individului izvorãste din noaptea mintii

Delirul continuã cu convingerea acestuia cã trecerea la monarhie, nu numai cã ar avea valenta unor restartãri ale societãtii, dar, în sfârsit, „ar da câstig de cauzã prizonierilor frustrãrii“ de a convietui într-un regim republican. Putul gândirii este abisul în care Rares Bogdan a descoperit cã „singura carte câstigãtoare a unei tãri (sub monarhie) este sinele colectiv“. Dupã autorul unei astfel de asertiuni, cele 17 natiuni republicane din cadrul UE sunt realmente de deplâns „sinele colectiv“ regãsindu-se doar în cadrul celor sapte monarhii care mai existã în Europa. Realizând cã îndemnând stânga spre monarhie vorbeste la lunã, Bogdan Rares conchide cu nãduf cã „uite de asta suntem la coada vacii si riscãm sã ne uitãm la ea în fund tot restul zilelor noastre, cã ne lamentãm si ne este lene“. Aceastã cugetare briliantã ar trebui tradusã în limbile de circulatie si transmisã spre iluminare celorlalte 16 republici europene, în compania cãrora România tot stã la coada vacii. Sãmânta mesajului lui Rares Bogdan nu a cãzut pe teren sterp. A încoltit în mintea fertilã a unui rãtãcit prin PSD, presedintele executiv Nicolae Bãdãlãu, care vrea sã fie pãrtas, alãturi de Liviu Dragnea, la opera de constructie a unei Case Regale în România. Se dovedeste astfel cã Rares Bogdan are prozeliti în PSD. Salut pozitia fermã a premierului Mihai Tudose, care se declarã republican, fãrã a avea vreun complex. Este în logica lucrurilor ca la conducerea PSD-ului sã fie republicani convinsi, nu monarhisti de conjuncturã.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Colegiul National Calistrat Hogas – file din cronica lui 2017

Știre publicată în urmă cu

în data de

Sfârsitul unui an este întotdeauna prilej de introspectie si de retrospectie, de inventariere a tuturor realizãrilor care s-au acumulat în cele 365 de zile ale sale si, mai ales, de evaluare a raportului între eforturile depuse si roadele culese. Colegiul National Calistrat Hogas îsi recupereazã, asadar, în acest moment de bilant, toate izbânzile anului 2017 care au fãcut ca numele lui sã rãzbatã în spatiul local, national, international si, în eter, chiar în spatiul cosmic (exagerare permisã, dacã tinem cont de evenimentul unic în tarã în care elevii liceului au luat legãtura cu astronautii Statiei Spatiale Internationale). Spre cei care au fãcut posibile aceste izbânzi ale colegiului se îndreaptã astãzi recunostinta noastrã.

Performante scolare la cel mai înalt nivel

În primul rând, multumirile noastre sunt adresate elevilor, acesti fragili, dar extrem de promitãtori subiecti ai educatiei si în special celor care au adus performanta acasã, la Hogas: Mihnea Bâlici, Premiul I – Olimpiada Nationalã de Filosofie si medalie de argint la cea de-a XXV-a editie a Olimpiadei Internationale de Filosofie de la Rotterdam (profesor îndrumãtor: Ecaterina Romascu); Stefania Teleucã, Premiul I – Olimpiada Nationalã de Limba Italianã; Mãdãlina Merticaru, Premiul II – Olimpiada Nationalã de Limba Germanã Modernã, sectiunea Proiect (profesor Mihaela Gavrilutã); Dragos Filioreanu, Premiul III – Olimpiada Nationalã de Limba Germanã Modernã, sectiunea Proiect (profesor Mihaela Gavrilutã); Luiza Elisabeta Oruc, Mentiune la Olimpiada Nationalã de Limba Englezã (profesor Tania Bucur); Elena Sârbu, Mentiune – Olimpiada Nationalã de Limba Germanã Modernã, sectiunea Proiect (profesor Mihaela Gavrilutã); Oana Corina Mazilu, Mentiune – Olimpiada Nationalã de Istorie si Premiul I la Sesiunea de referate si comunicãri stiintifice, sectiunea Istoria Românilor, iunie 2017, Focsani (profesor Daniela Mãtãsaru-Ionescu); Teodor Toma, Andrei Malaicu si Eduard Constantin Pãtrunjel, Mentiune – Olimpiada Nationalã de Argumentare, Dezbateri si Gândire Criticã Tinerii dezbat (profesor Petruta Lostun); Iustina Gavrilutã, Mentiune – Olimpiada Nationalã de Limba Italianã. Toti acesti elevi au fost invitati si recompensati la festivitatea de decernare a premiilor de excelentã în cadrul celei de-a cincea editii a Sãrbãtorii Scolii Nemtene, organizate de Inspectoratul Scolar pe 12 decembrie. În cadrul premierii speciale pentru rezultatele obtinute la concursuri internationale, organizate de Ministerul Educatiei Nationale, pe 19 decembrie 2017, lui Mihnea Bâlici i-au fost înmânate diploma si recompensatia materialã de cãtre ministrul Educatiei, Liviu Pop, pentru performanta greu de egalat obtinutã la Olimpiada Internationalã de Filosofie de la Rotterdam, anume medalia de argint. Lista elevilor care au fãcut cinste institutiei e completatã de Ana Maria Holotã, cea care a fost doi ani consecutiv votatã Voluntarul anului în domeniul tineret si care în 2017 a reprezentat România ca delegat al tineretului voluntar la Consiliul Europei. Ana Maria a fost premiatã, alãturi de Mihnea Bâlici, în septembrie 2017, în cadrul unei festivitãtii speciale a Consiliului Local. Cei doi au fost, alãturi de Sîrghi Andreea Cristina si Mazilu Corina Oana, sefi ai promotiei 2017 pentru cele douã profiluri ale colegiului, real si uman iar la aceste distinctii s-a adãugat premiul pentru performanta lui Mihnea de a obtine prima medie pe judet în urma examenului de bacalaureat. În acelasi registru trebuie amintite Mentiunile Speciale obtinute la etapa nationalã a olimpiadelor si concursurilor scolare de Vasiliu Cristina-Georgiana (Lectura ca abilitate de viatã), Tunã Ilinca-Alexandra (Limba neogreacã), Ioan Cãdere si Patricia Preisler (Chimie), Alexandru Petronela-Laura (Istorie), Enache Andi-Ioan (Lingvisticã), Dudãu Mãdãlina, Patilea Ioana-Alexandra si Dandu-Pop Andrei Nicu (Matematicã aplicatã). La fel, au fãcut onoare colegiului si ceilalti 16 elevi participanti la aceste competitii scolare, precum si eleva Sabina Glavce care a obtinut în august o bursã în cadrul scolii de varã Oxford for Romania. Fãrã implicarea profesorilor si a elevilor n-ar fi fost posibile nici cele douã Premii I obtinute de revistele colegiului, Zece+ (coordonator: prof. dr. Cristina Neculães) si Adobiografiinta (coordonator: insp. prof. dr. Gheorghe Brânzei) la Festivalul International Concurs Anelisse de filme, fotografii si reviste scolare – Editia a V-a din 31 iulie 2017 de la Iasi si la Concursul National de Jurnalism si Reviste Scolare.

Profesori dedicati

Adresãm multumiri partenerilor si colaboratorilor nationali si internationali ai colegiului, celor care au contribuit la implementarea si derularea parteneriatelor si a proiectelor de tip Erasmus+. Urmând firul temporal, enumerãm proiectele colegiului, de anvergurã internationalã: 2015-2017 – SELFY – SAVE EARTH’S LIFE FOR YOUTH, proiect Erasmus+, parteneriat scolar cu Germania, Grecia, Portugalia, Italia, Reunion, Turcia si Letonia (coordonator: prof. Nadia Cîrcu); 2016-2017 – Proiectul FACT-REFLECT-ACT câstigãtor al ZILEI EUROSCOLA din 17 noiembrie, cu vizita elevilor la Parlamentul European de la Strasbourg (coordonator: prof. Petruta Lostun); 2016 -2019 – MOVE YOUR BODY AND MIND – HEALTHY LIFESTYLE FOR ADOLESCENTS!, proiect Erasmus+, parteneriat scolar cu Bulgaria, Franta, Polonia, Spania, Marea Britanie, Turcia si Letonia (coordonator: prof. Nadia Cîrcu); 2016-2018 – APPRÉHENDER LE PATRIMOINE CULTUREL IMMATÉRIAL ATTACHÉ AUX DIFFÉRENTES UTILISATIONS DU CHEVAL, LE SAUVEGARDER, LE RESPECTER ET SENSIBILISER AUX NIVEAUX LOCAL, NATIONAL ET EUROPÉEAN, proiect Erasmus+, parteneriat scolar cu Franta si Spania (coordonator: prof. Alina Balus); 2016-2018 – EUROPEAN VALUES AND BEING PHYSICALLY ACTIVE THROUGH GAMES FOR A BETTER LIFE, proiect Erasmus+, parteneriat scolar cu Portugalia, Turcia, Polonia si Letonia (coordonator: prof. Nadia Cîrcu); 2017-2018 – ANGAJABILITATE+ PRIN PRACTICÃ LA LOCUL DE MUNCÃ, proiect Erasmus+, mobilitãti stagiari VET – Spania (coordonator: prof. Petruta Lostun); 2017-2019 – BIOPLASTICS – THE FUTURE OF FOOD PACKING!, proiect Erasmus+, parteneriat scolar cu Germania, Marea Britanie si Grecia (coordonator: prof. Nadia Cîrcu); 2017-2019 – ESCRIBIMOS NUESTRA HISTORIA. CREAMOS NUESTRO PLANETA, proiect Erasmus+, parteneriat scolar cu Spania, Italia si Portugalia (coordonator: prof. Alina Zaharia)

Alte repere ale anului

Gratie acestor colaborãri, dar si a altor parteneri la nivel local si national, Colegiul National Calistrat Hogas a fost gazda unor evenimente notabile de-a lungul anului 2017: spectacolul de teatru în limba francezã Caii la fereastrã, adaptare dupã Matei Visniec, în regia lui Christelle Derré (aprilie), spectacolul de circ aerian Etreinte, în care au fost implicati 12 elevi hogãseni, la Rethel, Franta (octombrie), transmis si de TV France 2, dialogul prin contact TELEBRIDGE dintre elevii colegiului si astronautul italian Paulo Nespoli de pe Statia Spatialã Internationalã, în cadrul Programului ARISS si în colaborare cu Glanmire Community Colledge, Cork, Irlanda (octombrie), târgul de proiecte Tineri cu initiativã pentru dezvoltarea unei culturi civice în municipiul Piatra-Neamt, realizat în colaborare cu asociatia Reper pentru Management prin Valori Bucuresti (noiembrie), vizita la Parlamentul European de la Strasbourg a celor 28 de elevi din clasa a XI-a E, în cadrul programului Euroscola (noiembrie), Marsul Calistratilor, editia a XI-a, manifestare la care au participat peste 400 de elevi, organizatã cu prilejul Zilei Nationale a României. Nu în ultimul rând, ne arãtãm recunostinta fatã de oaspetii alesi care au trecut pragul Colegiului National Calistrat Hogas în 2017. E vorba de poeta Ana Blandiana, de scriitorul Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea Iasi si de Gheorghe Cliveti, directorul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol“ Iasi, a cãror prezentã s-a dovedit pentru elevi, cum era de asteptat, o sursã de inspiratie, de motivare si de încurajare întru culturã si cunoastere. Întâlnirea cu excelenta a fost pecetluitã la final de an de vizita ministrului Educatiei Nationale, Liviu Pop, ale cãrui constatãri si aprecieri legate de nivelul de performantã scolarã de la Colegiul National Calistrat Hogas fac de mult timp parte din cartea de vizitã a institutiei. „Elevi, pãrinti, profesori, colaboratori, vã multumim cu nedisimulatã cãldurã pentru efortul, pentru devotamentul si pentru implicarea în izbânzile colegiului! La Multi Ani!“, se aratã în comunicatul primit la redactie din partea conducerii colegiului pietrean.

Citește știrea

Trending