Contactează-ne

Actualitate

PNL versus PSD, Cozmanciuc versus Arsene, o luptă de care depinde modernizarea Neamțului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Scena politică din județul Neamț a fost mereu una spumoasă, cu răsturnări de situație de ultim moment. Practic, nu am avut timp să ne plictisim, dacă e să spunem așa. Dacă politica nemțeană ar fi un reality show, cu siguranță ne-am fi distrat copios. Însă, realitatea ne-a arătat de nenumărate ori că politica – așa cum au înțeles-o unii sau alții – a adus deservicii majore nemțenilor și o stagnare evidentă a județului.

Poate că alegerile locale din data de 27 septembrie nu pot părea a fi astăzi că sunt o miză importantă pentru mulți dintre cetățeni, ci doar pentru politicienii locali. Dar nu este deloc așa. Nu putem să ne culcăm liniștiți cu capul pe pernă, spunându-ne că pe noi “nu ne interesează politica” sau cine va fi primar sau președinte de Consiliu Județean în următorii 4 ani. Din păcate pentru cei care gândesc așa, politica chiar ne afectează în mod direct viața de zi cu zi. Nu ne pasă de politică, dar de bunăstarea familiei ne pasă? Oare, ne pasă dacă lăsăm soarta județului pe mâna unui om care poate duce economia județului spre sărăcie și mai accentuată sau pe mâna celui care va începe să construiască bunăstarea? Nu ne pasă de prezentul nostru, dar de viitorul copiilor noștri ne pasă? Să ne punem aceste întrebări înainte de a ne decide dacă ne pasă sau nu de politică și de alegeri.

Din păcate, județul Neamț se află în acest moment condus de unul dintre cei mai nocivi baroni PSD din garnitura instalată de Liviu Dragnea pe unde rezultatul alegerilor locale i-a permis. Un om care și-a văzut doar de propriile calcule, de propriul buzunar, de propria-i imagine și de propriile-i afaceri, nicidecum de modernizarea județului, de dezvoltarea economică ori de creșterea nivelului de trai al omului de rând. Se tot laudă cu “fapte”. Care sunt de fapt aceste “fapte”, pe care le consideră punctul său forte? Asfaltări? Astea nu sunt motive de laudă. Asta trebuie să reprezinte NORMALITATEA! Câteva segmente de drum asfaltate pe fugă, înainte de alegeri, ar trebui să fie rușinea unui șef de județ, nu mândria lui. Dacă ne-am obișnuit cu nimic, ni se oferă puțin și ne declarăm mulțumiți. Într-o țară civilizată, politicienii care livrează puțin sunt schimbați din funcție, nu realeși. Trebuie să depășim acest nivel, să avem o viziune strategică și unitară, să simțim la buzunar că trăim într-o țară europeană, nu să ne bucurăm la câțiva metri de asfalt. Nu să aplaudăm, zicând resemnați “a furat, dar a și făcut”. Nu să așteptăm să vină anul electoral ca să “vedem și noi ceva”, deoarece în restul mandatului a uitat de noi. Nu să ne vindem votul pentru o pungă plină cu nimicuri sau o poză frumoasă făcută la o tăiere de panglică. Trebuie să le cerem rezultate, deoarece i-am pus acolo pentru a ne administra banii și ne dezvolta comunitatea. Lor trebuie să le fie teamă de votul nostru, nu nouă trebuie să ne fie teamă de a nu îi deranja atunci când gestionează defectuos banul public sau, la modul cel mai grosier: când fură din bugetul la care contribuim, prin contracte dubioase date unor firme de casă.

PNL versus PSD, Cozmanciuc versus Arsene, o luptă de care depinde modernizarea Neamțului. Nu un simplu calcul politic.

”Nu este vorba despre vreun orgoliu personal de al meu. Pentru mine, intrarea în această competiție electorală reprezintă dorința sinceră de a schimba modul dezastruos în care a fost condus județul Neamț, de către unul dintre baronii PSD din clica lui Liviu Dragnea. E foarte important să câștigăm alegerile, deoarece de rezultatul acestora depinde viitorul județului Neamț. Dacă voi câștiga alături de întreaga echipă liberală din Neamț, județul va urma drumul modernizării și dezvoltării. Acest lucru va aduce locuri de muncă, un trai mai bun, o economie puternică, un sistem de sănătate performant, un sistem de educație axat pe cerințele de astăzi și o infrastructură demnă de o țară europeană. Dacă va câștiga PSD, știm deja ce urmează: încă patru ani de sărăcire și mai mare a nemțenilor, continuarea plecării celor dragi la muncă în străinătate, încremenirea în aceeași infrastructură precară de transport, zero educație, zero sănătate, dar foarte multe scandaluri, multă risipă a resurselor județului și multe întrebări despre unde s-au dus banii”, a declarat Mugur Cozmanciuc candidatul PNL la președinția CJ Neamț.

Rezultatele ultimelor runde de alegeri ne arată că România și nemțenii își doresc o schimbare.

”Sunt conștient că, în această perioadă, vom avea de dus bătălii electorale grele, căci de această dată ne confruntăm cu o armată de reprezentanți politici nărăviți în rele, de oameni care s-au înșurubat în funcții administrative din care nu mai vor să plece, din care au transformat Neamțul într-o adevărată feudă, în care unii doar se îmbogățesc pe spinarea altora care doar sărăcesc. Eu îmi doresc să câștig încrederea nemțenilor. Hai să arătăm că se poate și la noi altfel, că vrem să fim dați ca model de administrație liberală performantă. Partidul Național Liberal este partidul modernizării, partidul dezvoltării, partidul investițiilor făcute cu cap, partidul scoaterii din sărăcie și a construirii bunăstării. În Moldova, dar în mod special, pentru prima dată avem șansa de a elibera fiefuri pesediste de mafia care le-a ținut atâta amar de vreme în subzistență și minciună și de a le pune pe drumul modernizării și dezvoltării. Haideți alături de mine și de echipa PNL să facem și asta”, a mai declarat Mugur Cozmanciuc.

Actualitate

Autoturism în şanţ, pasager la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns la spital, vineri seara, 22 ianuarie, după ce a fost victima unui accident rutier produs în comuna Gârcina.

“În jurul orei 22:29, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Gârcina. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

În urma accidentului rutier produs, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț, a rezultat o victimă.

Până la sosirea forțelor de intervenție, cei doi ocupanți ai autoturismului erau ieșiți din autoturism. Pasagerul, un tânăr de 19 ani, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor autoturismului”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Vreme bună pînă la final de lună

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii anunţă valori termice pozitive pînă la început de februarie ■ arareori minimele vor fi negative ■ precipitaţiile vor fi rare şi neînsemnate cantitativ ■

După ce cîteva zile de ger, vremea s-a încălzit spectaculos, iar din prognoză rezultă că aşa vor fi condiţiile meteo pînă la începutul lunii viitoare. Meteorologii anunţă zile senine, cu valori termice diurne ce se vor încadra între 3 şi cel mult 8 grade Celsius, nefireşti de mari pentru acest moment al anului.

Şi minimele nocturne vor fi preponderent pozitive şi rare vor fi intervalele cînd mercurul din termometre scade sub pragul îngheţului. Precipitaţiile vor fi rare şi nensemnate din punct de vedere cantitativ. Pînă atunci trebuie spus că chiar de ieri, 21 ianuarie, vremea s-a mai îmbunat şi la ora 10:00 termometrele indicau -3 grade la Roman, 1 grad cu plus era la Piatra Neamţ, 2 grade erau la Roman, iar la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca termometrele indicau, la acelaşi moment, -5 grade.

Din cauza vîntului, pe munte indicele de răcire era de -18 grade. Mai este şi ceva zăpadă, în strat de 3 – 5 centimetri în teritoriu şi 37 de centimetri pe munte. Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că şi azi, 22 ianuarie, va fi soare şi timp bun, iar la amiază maxima saltă la valoarea de 6 grade. Noaptea aduce valori termice negative, de -1 grad. Cel mai cald va fi în week-end. Sîmbătă şi duminică, în perioada 23 – 24 ianuarie, se anunţă cer variabil cu soare, iar dacă meteorologii nu dau greş, în zona noastră se va înregistra o maximă spectaculoasă pentru momentul din an în care ne aflăm, de 8 grade.

Din acest motiv şi peste noapte va fi mai cald şi trecem la minime nocturne pozitive, de 1, respectiv 2 grade. Singura zi în care aşteptăm ceva precipitaţii va fi cea de luni, 25 ianuarie 2021. Cerul va fi acoperit şi va ploua slab la o maximă diurnă în scădere pînă la 5 grade. Cu toate acestea noaptea va fi blîndă cu o minimă de 1 grad. De marţi, 26 ianuarie, revedem soarele, dar nu prea mai are vlagă, astfel încît la amiază se vor atinge cu greu 3 grade, astfel că rămînem totuşi cu valori termice pozitive. Noaptea nu aduce schimbări de nici un fel şi minima rămîne cantonată la 1 grad.

La fel va fi vremea şi miercuri, 27 ianuarie, cînd va fi cer variabil cu soare, 3 grade ziua. Noaptea va fi mai rece şi minima va fi negativă, de -2 grade. Joi, 28 ianuarie, se readună norii, dar nu vor mai fi precipitaţii. Rămînem cu maxima diurnă de 3 grade şi o minimă nocturnă de -1 grad. Vineri, 29 ianuarie, nu este nici un fel de schimbare în registrul meteo. Ceva mai bine va fi week-end-ul viitor.

Pe final de lună, sîmbătă, 30 ianuarie, va fi cer acoperit, dar nu vor fi precipitaţii. Maxima diurnă va fi în creştere, pînă la 4 grade, iar peste noapte va fi 1 grad. În ultima zi a lui ianuarie revedem soarele ce aduce o maximă de 5 grade.

Citește știrea

Actualitate

Coliziune între două autoturisme, două victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier produs joi seara, 21 ianuarie, la Roznov, s-a soldat cu două victime. În accident au fost implicate două autoturisme, unul dintre şoferi fiind scos dintre fiarele contorsionate de pompieri şi transportat la spital. O altă persoană, pasager, a fost de asemenea transportată la unitatea medicală.

“Prin apel la 112, în jurul orei 20:48, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier produs pe DJ 156 A în orașul Roznov. În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat două victime,  din care una încarcerată.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD,  pompierii voluntari din cadrul SVSU Roznov cu autospeciala din dotare și două echipaje cu ambulanță de la SAJ.

Pompierii au descarcerat victima, conducătorul unuia dintre autoturisme, în stare critică. Acesta a fost preluat de echipajul de la SAJ.

Cea de-a doua victimă, pasager din celălalt autoturism, a fost găsit de către forțele de intervenție pe partea carosabilă. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD care i-a acordat primul ajutor calificat după care a fost transportat la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la cele două autoturisme și vor curăța/degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier produs și lichidele combustibile”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending