Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

PNL-istii nu mai pot de grija Irakului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Conducerea filialei Neamt a Partidului National Liberal a anuntat duminica, 23 iulie, in cadrul unei conferinte de presa, ca va declansa o ampla campanie de stringere de semnaturi, actiune menita a determina retragerea militarilor romani din teatrele de operatiuni din strainatate, in special din Irak. „Strategia a fost pusa la punct la inceputul acestei luni si se va desfasura in doua etape. Prima va debuta luni, 24 iulie, si va tine pina pe 6 august, iar cea de-a doua etapa va incepe pe data de 21 august si este prevazuta a se finaliza pe 3 septembrie. Organizatia judeteana a PNL a pus la punct un plan concret de adunare a semnaturilor, ce va consta in stabilirea unor centre speciale unde oamenii sa stie sa vina si sa-si exprime acordul sau dezacordul fata de actiunea noastra. Astfel, in Piatra Neamt vom avea un punct la magazinul Petrodava, iar altul va fi la Complexul Orion. Deja, ne gindim sa mai organizam un al treilea, dar, deocamdata, nu a fost clar stabilit. Vom avea, de asemenea, doua centre la Roman si cite unul la Tirgu Neamt, Bicaz si Roznov. Nu vom uita nici de mediul rural si, de aceea, incepind de saptamina viitoare, cite unul dintre membrii comitetului judetean al partidului se va deplasa in teritoriu, in fiecare comuna, unde, impreuna cu liderii locali, vor gasi o modalitate de a aduna semnaturi. Ne-am propus sa adunam 25.000 de semnaturi, iar pentru promovarea actiunii am tiparit 100.000 de pliante informative, pe care le vom distribui in tot judetul“, a declarat deputatul Vasile Pruteanu, unul dintre initiatorii actiunii. Liberalii s-au pronuntat in urma cu mai mult timp in favoarea retragerii trupelor romanesti din teatrele de operatiuni din strainatate, in ciuda faptului ca partenerii de coalitie nu au fost de acord cu acest lucru. Inmultirea victimelor in razboaiele din strainatate i-a facut pe mebrii PNL sa ia o atitudine ferma si sa declanseze aceasta ofensiva pentru aducerea militarilor acasa. O statistica intocmita de PNL arata ca, in prezent, in strainatate se afla 2.143 de militari angajati in operatiuni conduse de NATO, UE, ONU si de coalitie. Participarea tarii noastre, in perioada 1991-2006, a costat mai bine de 758 de milioane de dolari. Liberalii mai sint de parere ca retragerea este imperios necesara, in conditiile in care trupele italiene, impreuna cu care opereaza si militarii romani, urmeaza sa fi retrase in totalitate din Irak. Asta ar insemna ca militarii romani nu vor mai beneficia de sprijinul logistic asigurat de italieni. In plus, incepind cu anul 2007, Ministerul Apararii trebuie sa onoreze unele angajamente ferme facute cu NATO, prin care ar trebui sa aiba permanent 9.000 de militari, dintre care peste 3.000 sa fie in masura sa fie dislocati in teatre de operatiuni, in termen de maximum 30 de zile. Liberalii sint de parere ca retragerea actualelor trupe aflate in strainatate ar face economii substantiale, ce ar permite onorarea acestor angajamente.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending