Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Plombãri „grosiere“ pe drumurile judetene

Știre publicată în urmă cu

în data de

• pînã acum, pentru reabilitarea drumurilor judetene, administratia nemteanã a cheltuit aproape 43 miliarde de lei

Conducerea Consiliului Judetean Neamt sustine cã lucrãrile la drumurile incluse în prima etapã de reabilitare au fost finalizate în proportie de 90%. Presedintele Vlad Marcoci sustine cã au mai fost alocati încã 19 miliarde de lei, pentru plombarea „grosierã“ a unor drumuri aflate într-o stare deplorabilã. „Pînã în momentul în care vom obtine finantãri pentru aceste noi tronsoane de drumuri, vom demara pe banii proprii, chiar dacã nu sînt prea multi, o serie de lucrãri la drumul dintre Tîrgu Neamt si Totoiesti, ori la cel care face legãtura dintre Moldoveni si Secuieni. Nu putem sta degeaba pînã vom primi finantãrile, vom lucra atît cît putem pe banii care îi avem la dispozitie“, a declarat Vlad Marcoci, presedintele Consiliului Judetean Neamt. Între drumurile aflate în reparatii se aflã o parte din tronsonul Tazlãu-Roznov. „Pentru acest drum avem nevoie de 8 miliarde de lei, iar, pînã în acest moment, am alocat 4,9 miliarde. În ceea ce priveste portiunea de drum de la Negresti pînã la Mãnãstirea Horaita, nu avem, deocamdatã, suficiente resurse financiare pentru a rezolva si aceastã portiune“, a adãugat Vlad Marcoci. Reamintim cã, pînã acum, au fost cheltuiti 42,8 miliarde de lei pentru reparatiile efectuate la o serie de drumuri judetene, CJ Neamt mai avînd disponibili circa 80 miliarde de lei pentru acest capitol. Ultima transã de fonduri – 3,8 miliarde de lei, fãrã TVA – a fost alocatã pentru lucrãrile adjudecate la licitatiile încheiate în urmã cu douã sãptãmîni. Astfel, societatea Drupo a cîstigat lucrãrile de reparatii pe drumurile spre mãnãstirile Sihãstria si Neamt, cu o valoare ce depãseste cu putin un miliard de lei. Firma Ecotrans se ocupã de reabilitarea celor care duc la Mãnãstirea Bistrita si la Pîngãrati – cu o valoare de 466 milioane de lei. Cea mai amplã lucrare, dar si cea mai scumpã, este cea de reabilitare a drumului cãtre Statiunea Durãu, care a fost adjudecatã de firma Darcons SRL si pentru care Consiliul Judetean va plãti 2,2 miliarde de lei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending