Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

PLOI CU FOC

Știre publicată în urmă cu

în data de

• descãrcãrile electrice violente, care au însotit furtuna de miercuri searã, au provocat douã incendii • unul dintre acestea, izbucnit într-un garaj din Pîngãrati, s-a soldat cu pagube de aproximativ 120 de milioane de lei • cele mai mari cantitãti de precipitatii au fost înregistrate în Tasca si Tarcãu, unde au fost inundate sapte gospodãrii si douã fîntîni • un drum forestier în constructie a fost distrus de ape • cîteva localitãti au rãmas în beznã •

Precipitatiile abundente, însotite de grindinã si descãrcãri electrice, care s-au abãtut asupra judetului miercuri searã nu au trecut neobservate, chiar dacã nu au repercusiunile celor de luna trecutã. Descãrcãrile electrice au fost violente si au generat incendii în douã localitãti. Unul dintre acestea a izbucnit la domiciliul lui Ion Cojan, din satul Stejaru, comuna Pîngãrati, fiind distrus aproape în întregime un garaj în care se aflau numeroase bunuri. Focul s-a propagat cu repeziciune si a fost întretinut de importante cantitãti de substante inflamabile care erau depozitate în respectivul spatiu – 80 de litri de motorinã, 20 de litri de benzinã, 20 de litri vopsea. În afarã de acestea, care au ars integral, au mai fost fãcute scrum acoperisul confectionat din lemn, carton bituminat si plãci de azbociment, douã usi din lemn, un abric, 14 cauciucuri, un adãpost de animale – confectionat din bîrne din lemn si sipcã, si 30 de metri liniari de gard din lemn. Flãcãrile au deteriorat si un perete de cãrãmidã. Incendiul a fost lichidat de pompierii militari din Piatra Neamt, care au intervenit cu douã autospeciale. Conform primelor estimãri ale pagubelor suferite de proprietar, acestea ar fi de aproximativ 120 de milioane de lei. Tot din cauza descãrcãrilor electrice, a luat foc o magazie de materiale a societãtii Urbanex, amplasatã în zona gãrii vechi. Au ars zece dulapi din lemn, patru prelate din polietilenã si zece ferestre (rame si geamuri). Ploile au fost distribuite neuniform din punct de vedere cantitativ, în diverse zone din judet. Cele mai mari cantitãti de precipitatii au fost înregistrate în comuna Tasca – 49 de litri pe metru pãtrat.

Copaci cãzuti pe liniile electrice Conform pecizãrilor fãcute de cãtre primarul Alexandru Drãgan, ploaia torentialã, care a durat cîteva zeci de minute, a favorizat formarea unui torent pe versantul muntelui Floarea. „Torentul a colectat toatã apa de pe versant si a dat pe dinafarã, distrugînd un drum forestier aflat în constructie. Acesta este în administrarea Ocolului Silvic. Întrucît acesta se aflã la o distantã de aproximativ 100 de metri de satul Ticos-Floarea si existã risc maxim de inundatii în cazul în care va mai ploua, se impune devierea torentului. Am luat legãtura cu cei de la ocolul silvic si i-am rugat sã intervinã urgent pentru a devia torentul. Am cerut sprijinul autoritãtilor si am solicitat formarea unei echipe de specialisti care sã vinã aici si sã facã un studiu geo-tehnic si un proiect, pentru ca versantul sã fie consolidat“, a declarat primarul Alexandru Drãgan. Apele de nestãvilit colectate de torent au inundat patru gospodãrii, fãrã a produce pagube majore. În Tarcãu, unde au fost înregistrate cantitãti de 32 de litri pe metru pãtrat, au fost inundate trei gospodãrii si douã fîntîni. În zona Piatra Neamt si Þibucani au fost înregistrati 29 de litri pe metru pãtrat. Mãsurãtorile fãcute de cãtre meteorologii din Piatra Neamt, care au puncte de lucru în mai multe localitãti din judet, au indicat, în zona Gherãiesti, 16 litri de apã pe metru pãtrat, în Bodesti – 11 litri pe metru pãtrat, pe vîrful Toaca – 15 litri pe metru pãtrat. În Bãltãtesti si Moldoveni au cãzut cantitãti mici de precipitatii, iar în Boghicea si Bîra nu a plouat deloc. Vîntul care a însotit furtuna a cauzat neajunsuri, cîteva localitãti rãmînd în beznã dupã ce liniile de electricitate au fost avariate. De la Liviu Luca, purtãtorul de cuvînt al firmei E.ON, am aflat cã probleme au fost în zonele Girov si Poiana Teiului. În comuna de pe Valea Muntelui, 8 sate au rãmas pe întuneric, doi copaci rupti de vînt cãzînd peste firele de curent electric. Avaria a fost remediatã ieri, în jurul prînzului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending