Administrație
Plîngerea penală contra şefilor CJ, pe fir şi DNA?

■ Jănel Iosub a formulat o plîngere împotriva şefilor judeţului şi la DNA, structura centrală ■ i s-a comunicat recent că sesizarea a fost trimisă la DNA Bacău ■ acuzele sînt de constituire de grup infracţional organizat pentru a deturna bani publici ■
Plîngerea penală prin care şefii judeţului Neamţ sînt acuzaţi, în esenţă, de constituire de grup infracţional organizat pentru a deturna bani publici, a ajuns şi în atenţia DNA. Cel care a formulat plîngerea, Jănel Iosub, pînă nu demult membru important în PSD Neamţ, a depus-o şi la DNA, structura centrală. În urmă cu cîteva zile i s-a comunicat că sesizarea a fost transmisă „Serviciului Teritorial Bacău pentru a fi soluţionată conform competenţei. Rezultatul verificărilor şi măsurile luate vă vor fi comunicate de Serviciul Teritorial Bacău”. O plîngere similară fusese depusă şi la DIICOT structura centrală, cităm, „pentru săvîrşirea infracţiunilor de constituire de grup organizat în vederea săvîrşirii infracţiunii de furt al banilor publici, spălare de bani publici, abuz în serviciu, abuz în serviciu în formă continuată, aderare la grup organizat în vederea săvîrşirii infracţiunilor de criminalitate economică, folosirea funcţiilor publice în scopul constrîngerii şi ameninţării subsemnatului“. Cei vizaţi de această plîngere sînt extrem de numeroşi, lista fiind deschisă de preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, fostul county- manager Oana Bulai, în prezent consilier al premierului României, directori de la societăţi subordonate CJ Neamţ, primari, angajaţi cu funcţii de conducere din CJ. Iniţial, reprezentanţii DIICOT i-au răspuns lui Iosub că plîngerea a fost înaintată „spre competentă soluţionare Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ“, urmînd a i se comunica rezultatul verificărilor. Nemulţumit, petentul s-a adresat Administraţiei prezidenţiale. Aceasta a răspuns, afirmînd că plîngerea a fost trimisă la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu la cel de la Neamţ, cum i se comunicase iniţial. Aşadar în acest moment ar fi de aşteptat ca două structuri importante de Parchet să efectueze cercetări şi să formuleze soluţii. Cît priveşte referirile făcute în plîngere, acestea au în vizor în principal societatea Troleibuzul, unde Jănel Iosub a fost membru în CA. A fost revocat şi a acuzat că „mazilirea“ sa a fost cauzată de faptul că ar fi descoperit mai multe nereguli în cheltuirea banului public şi a solicitat documente din firmă pentru a-şi clarifica suspiciunile. Jănel Iosub a făcut publice, după depunerea sesizării, cîteva cheltuieli care i se par cel puţin exagerate. „Motorină de 9.951 de lei pe luna ianuarie 2018. Troleibuzele merg pe curent electric şi nu pe motorină. Dacă înmulţim cu 12 luni ar rezulta un consum de motorină anual la troleibuze de 119.412 lei, adică un miliard două sute de milioane de lei vechi per an motorină la trolee. Nu a văzut nimeni? Dar şi dacă am adus eu la cunoştiinţă tot aşa a rămas. Alte cheltuieli. Într-un document avem totul – piese, motorină, curent, salarii, impozite, tot, tot, şi apar pe luna ianuarie alte cheltuieli în cuantum de 54.432 per lună. Ce reprezintă? Înmulţim cu 12 luni şi ar rezulta un total de 653.184 de lei. Este incredibil. Dacă ar controla cineva toate documentele, oare ce ar rezulta? Şi subvenţiile curg de la Consiliul Judeţean Neamţ, fără să intereseze pe nimeni. Vă mai dau nişte exemple: cheltuieli poştale, taxe Telecom – 70.400 lei per an, cheltuieli cu reclama 25.000 per an (o duc bine, domnule, ce mai!) cheltuieli cu «tehnica» de 50.000 de lei, piese şi reparaţii la maşini abia ieşite din garanţie un miliard 100 de milioane vechi per an (…) Mai vedem o diferenţă dintre venituri şi cheltuieli de 8 milioane 400.000 de lei per an! Sumă care reprezintă subvenţii de la CJ Neamţ. Pentru ce se subvenţionează firma Troleibuzul dacă din anii 2008- 2016 pe exact aceleaşi trasee au lucrat privaţi care au făcut profit, că doar nu lucrează nimeni în pierdere, au plătit salarii şi dări la stat, motorină, piese etc şi, dintr- odată, Consiliul Judeţean aruncă circa două milioane de euro anual către Troleibuzul, ca să ce? Să trăiască 200 de angajaţi? Să trăiască politicienii bine şi acoliţii lor sau de ce? Vorbim despre date semnate şi asumate şi nu de sume închipuite. Şi de ce au fost tăiate liniile de trolee pînă la Săvineşti, dacă le mergea aşa de bine şi au cîştigat bani? Se şterg urmele unor kilometri nejustificaţi şi umflaţi prin documente? Pentru toate aceste solicitări, cît şi pentru «obrăznicia» de care am dat dovadă, Consiliul de Administraţie, cît şi Adunarea Generală a Acţionarilor şi conducerea Consiliului Judeţean Neamţ au decis maziliarea mea din Consiliul de Administraţie. Dacă nu este grupare de criminalitate organizată, cum spun, atunci ce este la Troleibuzul? Voluntariat? Am sute de pagini şi martori cu funcţii de execuţie care vor depune mărturie la Parchet şi îi ţin la secret pentru că unii sînt capabili de orice pentru bani şi putere. Pînă în prezent, cei de la Troleibuzul nu au fost şi nu sînt deranjaţi de nici o instituţie a statului, pesemne că este bine pentru toţi, că doar pentru banii publici nu muncesc cei care îi cheltuie, ci amărăştenii de rînd“, declara Jănel Iosub pentru Monitorul de Neamţ şi Roman. Rămîne de văzut ce vor stabili procurorii şi, eventual, apoi judecătorii, pînă la o sentinţă definitivă persoanele nominalizate în plîngerea penală beneficiind de prezumţia de nevinovăţie.

-
Prima pagină22 de ore,
Tanti auguri, Ionel Arsene, come stai?
-
Actualitateo săptămână,
George Lazăr, președinte PNL Neamț: „103 miloane de euro vor fi alocate prin PNRR pentru sistemul de educație timpurie!
-
Actualitate2 săptămâni,
Cătuşe pentru că a incendiat casa vecinului. Doi bărbaţi au suferit arsuri
-
Actualitate5 zile,
Coliziune între un autoturism şi un TIR. Victimă o tânără de 25 de ani
-
Actualitate5 zile,
Conferinţă de presă „apă de ploaie” la PSD Neamţ. S-a comunicat tot, dar nu s-a zis nimic
-
Actualitateo săptămână,
Condamnarea și fuga lui Arsene, ce zic pesediştii nemţeni. Şeful interimar, chemat la Bucureşti. Unii iritaţi, alţii… nostalgici
-
Actualitate2 săptămâni,
Arsene, condamnat definitiv, căutat de poliţişti. Conform unor informaţii neoficiale a fugit în Italia
-
Actualitate2 săptămâni,
UPDATE: Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene – 6,8 ani de puşcărie