Contactează-ne

Actualitate

Piatra Neamţ: Spitalul Judeţean, redeschis pentru bolnavii non-Covid. Care sînt noile reguli şi condiţii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ redeschiderea unităţii sanitare a fost anunţată într-o conferinţă de presă susţinută luni, 13 iulie ■ au fost găsite soluţii pentru asigurarea circuitelor separate ■ se cere atenţie maximă pentru ca la SJN să nu reapară un focar de Covid-19 ■ un pacient suspect va sta singur într-un salon ■

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ este redeschis, începînd de luni, 13 iulie, pentru bolnavii non-Covid 19. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Neamţ şi la care au participat, alături de prefectul de Neamţ, George Lazăr, şi managerul spitalului, doctorul Silviu Verzea şi doctorul Daniela Marcoci, reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ. Spitalul Judeţean va rămîne spital suport pentru pacienţii cu COVID -19.

Fără a intra în date tehnice, ar fi de menţionat faptul că au fost găsite soluţii pentru a asigura circuite medicale funcţionale separate pentru bolnavii COVID, pentru suspecţi şi pentru pacienţii non-COVID. Din declaraţiile managerului SJN am reţinut că se va încerca să fie gestionate toate urgenţele medicale în unitatea sanitară din Piatra Neamţ, iar lucrurile vor arăta astfel: în momentul în care o persoană se prezintă la spital, este considerată suspectă de Covid 19 şi va fi internată, dacă situaţia o impune, într-o “zonă tampon” şi va fi testată. De menţionat că persoana suspectă va sta singură într-un salon pînă va sosi rezultatul testului, capacitatea de “cazare” pentru suspecţi fiind de maxim 60 de persoane pe zi, existînd “zone tampon” pentru fiecare secţie în parte. Capacitatea zilnică de testare a SJN este tot de aproximativ 60 de teste. În aproximativ 24 de ore se estimează că va sosi rezultatul testului. Dacă rezultatul va fi pozitiv persoana în cauză va merge în zona pacienţilor COVID. Dacă e un caz uşor sau asimptomatic va fi transferat la Spitalul Bisericani. Dacă rezultatul va fi negativ, pacientul va fi mutat pe secţie, cu alţi pacienţi non-COVID.

Dincolo de aceste aspecte tehnice, trebuie menţionat că atît reprezentantul DSP, instituţie care va da aviz pozitiv pentru redeschiderea spitalului, cît şi prefectul de Neamţ au cerut angajaţilor SJN să respecte cu stricteţe circuitele identificate şi regulile impuse pentru a reduce la minim riscul de infectare, atît pentru pacienţi, cît şi pentru angajaţii unităţii sanitare. Medicul epidemiolog Daniela Marcoci a cerut în mod specific ca personalul medical să fie “împărţit”, în cei care tratează pacienţi COVID şi cei care tratează pacienţi non-COVID, iar cele două categorii să nu interacţioneze, în acelaşi scop: reducerea la minim a riscului ca la SJN să nu apară din nou un focar de COVID.

Managerul spitalului a menţionat că sînt deschise toate secţiile din spital, mai puţin Oftalmologia, şi a dorit să mulţumească în mod special colegilor de la Spitalul Roman, care au preluat pînă acum majoritatea cazurilor ce nu au putut fi tratate la Piatra. De asemenea, a menţionat că mizează în continuare pe ajutorul colegilor romaşcani, pornind de la faptul că există o serie de limitări privind numărul pacienţilor ce vor putea fi trataţi în cadrul SJN. Limitări ce ţin de spaţiul necesar pentru internarea, cîte unul într-un salon, a suspecţilor şi de numărul de teste ce pot fi efectuate.

Prefectul de Neamţ a cerut la rîndul său să fie respectate circuitele şi regulile dispuse de DSP şi a explicat de ce s-a renunţat la varianta scoaterii SJN de pe lista spitalelor suport COVID şi introducerea Spitalului Tîrgu Neamţ pe respectiva listă. Faptul că la nivel naţional numărul de noi infectări este în creştere, aproximativ 500 zilnic, în medie, în ultimele zile, iar, chiar dacă deocamdată la Neamţ, numărul este mult mai mic, cîteva cazuri zilnic, dacă se va ajunge la un număr mai mare, Spitalul Judeţean este cel mai pregătit pentru tratarea noilor infectaţi. Sigur această variantă, precum şi cea a unui eventual val doi al pandemiei, sînt variante nedorite, însă trebuie luate în considerare şi pregătite soluţii pentru eventualitatea în care ele s-ar produce. Aşadar, Spitalul Judeţean rămîne spital suport, dar începînd de luni, 13 iulie, oferă servicii medicale şi pentru pacienţii cu alte afecţiuni decît cea cauzată de noul coronavirus. De menţionat că în acest moment, la SJN sînt 29 de pacienţi COVID 19, din care trei la Terapie Intensivă.

Advertisement








Trending