Contactează-ne

Actualitate

Piatra Neamţ: se redeschid creşele

Știre publicată în urmă cu

în data de

Reprezentanţii primăriei pietrene anunţă că, începând cu data de 01.07.2020, se vor redeschide creşele publice din municipiu, cele administrate de către Direcţia de Asistenţă Socială. Acest lucru se va face cu respectarea condiţiilor prevăzute în Ordinul nr.1076/4518/3936/2020 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, afterschool-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 şi cu asigurarea dotărilor necesare cu echipamente şi materiale de protecţie, astfel încât să se asigure întoarcerea la creşă a copiilor în condiţii de siguranţă.

Este o decizie în sprijinul părinţilor copiilor preşcolari din municipiul Piatra Neamţ, prin care le oferim posibilitatea săşi ducă copiii la creşe în perioada verii. Siguranţa copiilor este o prioritate pentru noi, de aceea am luat toate măsurile de protecţie necesare: materiale de igienă şi dezinfectanţi, spaţii dedicate pentru respectarea distanţării sociale şi a efectuării triajului epidemiologic”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Pentru protecţia şi siguranţa copiilor, numărul de locuri din creşe va fi redus la 130, fiind obligatorie respectarea unui spaţiu de minim 4,5 mp pentru fiecare copil, reglementare prevăzută în normele stabilite la nivel naţional pentru funcţionarea creşelor în această perioadă de criză sanitară.

Pentru lunile iulie şi august sunt primiţi în creşe copii înscrişi deja pentru acest an şcolar, urmând ca în luna august să demareze sesiunea de înscriere pentru anul şcolar următor, care va începe cu luna septembrie 2020.

FOTO: generica

Actualitate

Nu vine primăvara. Se strică vremea!

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii anunţă o depreciere dramatică a registrului termic ■ cele mai mari diferenţe sînt la temperaturile diurne ■ nu mai vedem soarele cel puţin pînă la finalul săptămînii, pentru că ploile vor face legea ■

Numai cîteva zile a fost timp frumos şi dacă am crezut că primăvara s-a instalat definitiv, pare că ne-am înşelat. Deoosebit de cald va fi numai astăzi, 13 aprilie, iar cu începere de miercuri, 14 aprilie, vremea schimbă foaia.

Meteorologii anunţă o depeciere dramatică a registrului termic, iar în cîteva zile zile temperaturile de acum se înjumătăţesc. În cea mai rece zi, spre jumătatea primăverii calendaristice, se vor atinge cu greu 9 grade, în timp ce minimele nocturne vor ajunge spre finele acestei săptămîni pînă la valoarea de 3 grade Celsius.

Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că una din cele mai calde zile din ultima perioadă de timp se anunţă a fi cea de azi, 13 aprilie. Va fi cer absolut senin, iar în lipsa norilor mercurul din termometre saltă voiniceşte pînă la valoarea de 19 grade. Din acest motiv nici noaptea nu va mai fi la fel de rece, valorile termice nocturne cresc cu două grade faţă de intervalul precedent, iar în zori se vor înregistra cam 6 grade.

Atît ţine vremea bună pentru că, începînd de miercuri, 14 aprilie, vremea schimbă foaia, şi se întoarce vremea urîtă. Nu mai vedem soarele, cerul ve fi acoperit şi plouă mai toată ziua, va fi un salt termic important, iar la amiază cu greu se ajunge la o maximă de 11 grade.

Deocamdată regimul termic nocturn nu prea are de suferit şi minima rămîne cantonată la 6 grade. Cea mai rece zi din intervalul de prognoză va fi cea de joi, 15 aprilie, iar la jumătatea primăverii calendaristice cu greu vor fi vreo 9 grade. De menţionat este faptul că norii rămîn cantonaţi la noi şi continuă ploile. Se depreciază şi regimul termic nocturn şi minima scade la 4 grade. Va continua să plouă şi pe parcursul zilei de vineri, 16 aprilie, iar din punct de vedere termic nu sînt schimbări notabile.

Maxima diurnă nu trece de 10 grade, în timp ce noaptea va fi cea mai rece din acesată săptămînă pentru că minima se opreşte la 3 grade. Cam la fel va fi vremea şi în week-end. Sîmbătă, 17 aprilie, rămînem cu cerul acoperit dar se pare că nu mai plouă. Peste zi se ajunge la cel mult 10 grade, iar minima nocturnă rămîne la 3 grade.

Duminică, 18 aprilie, norii nu se risipesc şi se întorc şi precipitaţiile, însă termic nu sînt noutăţi, cel mult 10 grade în cel mai cald moment al zilei, şi vreo 3 grade după lăsarea întunericului. De menţionat este faptul că vremea rece şi ploile, vor continua cam pînă în a doua parte a săptămînii viitoare.

Abia de joi, 22 aprilie, vremea se mai îmbunează, ploile se opresc, revedem soarele şi în week-end putem spera la temperaturi mai bune, dar nu mai mult de 14 – 15 grade.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ, sub procentul naţional de vaccinare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ din peste 7.200 de salariaţi din învăţămînt s-au vaccinat doar 2.600, ceea ce înseamnă sub 30% ■ a fost lansată campania Vaccinare pentru testare ■ inspectorul şcolar general şi-ar dori ca pînă la finele anului şcolar să se vaccineze cel puţin 60% din personal ■

Şi la Piatra Neamţ s-a lansat, vineri 9 aprilie, campania Vaccinare pentru testare, în condiţile în care procesul de imunizare al personalului didactic din Neamţ este sub cel pe ţară. „Campania de impulsionare a vaccinării personalului care lucrează în învăţămînt a fost lansată de Ziua Mondială a Sănătăţii în prezenţa domnului secretar de stat Kallos Zoltan, a reprezentanţilor asociaţiilor de părinţi, elevi şi a domnul doctor Bogdan Mahu, coordonatorul campaniei de vaccinare din Neamţ.

Au mai fost prezenţi, on-line şi 25 de directori de şcoli, pentru că s-a impus respectarea regulilor de distanţare socială. Întrunirea a constat într-o dezbatere cu întrebări şi clarificări, din partea organelor sanitare. Avem convingerea că va fi o campanie de succes, în condiţiile în care ne vom implica total, de la conducerea MEN, la cea a inspectoratului şi a unităţilor şcolare. Deocamdată, în această etapă se pune problema vaccinării cadrelor didactice, a personalului auxiliar şi a personalului nedidactic.

E drept că vaccinarea e voluntară şi fiecare e liber să opteze pentru a se imuniza sau nu, dar cu cît vom fi mai mulţi vaccinaţim cu cît vom testa mai mulţi elevi, vom putea beneficia de o imunizare mai bună, care să ne permită dezideratul numărul 1 al şcolii, acela ca elevii să se întoarcă, cît mai curînd, în bănci. Spun asta pentru că învăţămîntul on-line şi-a arătat limitele şi a însemnat piederi majore în ceea ce înseamnă însuşirea cunoştinţelor, pe care ne străduim să le recuperăm prin programul Şcoala după şcoală. Asta în condiţiile în care, repet, elevii se vor întoarce, cît mai curînd, în bănci. Încep examenele naţionale, pentru care trebuie să ne pregătim“, a declarat Mihai Obreja, inspector şcolar general.

De la debutul campaniei de vaccinare, în Neamţ s-au imunizat 2.600 cadre didactice, personal nedidactic şi auxiliar, din aproximativ 7.200 de persoane, ceea ce înseamnă că judeţul se află, sub media de vaccinare pe ţară.

„Ne dorim să ajungem cît mai repede la un procent de imunizare de cel puţin 60%, care, repet, va fi garanţia că elevii se vor putea întoarce în bănci şi că vor avea sentimentul de siguranţă“, a adăugat profesorul Obreja.

În conformitate cu informaţiile furnizate de DSP Neamţ, au fost confirmate pozitiv 124 cadre didactice, 143 elevi şi 15 din rîndul personalului auxiliar şi au fost suspendate cursurile, pentru o perioadă de 14 zile, la 58 clase din înţământul primar, procesul de predarea la acestea continuînd on-line. A fost depistat un focar Covid-19 la o şcoală din Piatra Neamţ. În total au fost infectate patru persoane, din care trei elevi.

Pentru 825 de persoane sub 19 ani a fost dispusă măsura carantinei la domiciliu. În prezent, 306 de persoane confirmate sînt internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, din care în secţia ATI 13 şi 55 în Secţia Covid a Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani. În secţia ATI a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman sînt internate, în secţia ATI, trei persoane confirmate.

Citește știrea

Actualitate

Instalaţiile electrice din şcoli sînt un real pericol

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ 97 dintre tablourile electrice vor fi înlocuite în regim de urgenţă ■ costurile materialelor se ridică la 250.000 de lei ■ înlocuirea acestora va fi făcută cu electricienii primăriei ■

Una dintre problemele pe care le întîmpină primăriile din toate localităţile este cea legată de infrastructura învechită a instituţiilor publice, fie că e vorba despre şcoli, spitale sau altele, care datează din anii Epocii de aur, unele chiar şi dintre cele două războaie mondiale, în cazul clădirilor de patrimoniu.

Viceprimarul Radu Samson, la vizitele făcute în şcoli a făcut aceste consatări pe care le-a adus la cunoştinţa primarului, în vederea rezolvării lor. „La vizitele pe care le-am făcut la începutul anului în mai multe unităţi de învăţămînt am constatat că una din problemele majore este vechimea tablourilor electrice din majoritatea şcolilor, construite în anii 1960 – 1970 – 1980.

Din cauza vechimii lor, multe din acestea prezintă un potenţial risc de izbucnire a unor incendii. În acest sens am discutat cu domnul primar şi cu salariaţii de la serviciile de investiţii şi s-a decis trecerea, urgentă, la înlocuirea a acestor tablouri electrice. Am făcut un calcul preliminar şi am stabilit că trebuie înlocuite 97 tablouri electrice din 14 şcoli. S-a estimat că e nevoie de 250.000 de lei numai pentru materiale, urmînd ca înlocuirea tablourilor să se facă de către electricienii Direcţiei de Servicii Edilitare din Primăria Roman, ceea ce va duce la diminuarea costurilor cu manopera“, a precizat viceprimarul Radu Samson.

Numai că, după incendiul de Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ s-a constatat că nu toţi electricienii din instituţile bugetare sînt autorizaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. Contactat telefonic primarul Leonard Achiriloaei a declarat că administraţia are angajaţi cîţiva electricieni, iar şeful de formaţie, Valentin Mocanu, deţine acest document din partea ANRE, care să-i permită coordonarea lucrărilor de înlocuire a tablourilor electrice din şcoli.

Citește știrea

Trending