Contactează-ne

Actualitate

Piatra Neamţ, Şcoala nr.3, Clasa a IV-a C: “Vă mulţumim, Doamna”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Iată-ne absolvenţi de clase primare, copii mari de-acum, fericiţi de câte prietenii am legat cât am fost colegi la clasa doamnei Georgeta Miron, la Şcoala nr. 3 Piatra-Neamţ, şi câte am învăţat sub aripa ocrotitoare a Doamnei noastre!

Şi totuşi, o nedreptate a firii face ca în aceste momente unice în viaţa de viitori boboci de-a V-a să nu putem fi împreună, să ne luăm rămas bun de la copilăria noastră, trăită între zidurile şcolii, să ne felicităm, să ne urăm „Vacanţă plăcută”!

Şi, în acest scenariu pe care pandemia mondială nu ne permite să îl punem în practică, un moment de neuitat ar fi fost despărţirea de Doamna noastră!

Suntem siguri că dascălul perfect, exigent, care ne-a pus stiloul în mână, ne-a învăţat buchea cărţii, adunări şi scăderi, ar fi lăsat, măcar pentru o clipă, severitatea, pe holul şcolii! Şi ar fi stat cu noi în clasă, bucurându-se de îmbrăţişările pe care i le-am fi dat! Am fi râs şi plâns împreună şi am fi avut un album cu fotografii de absolvire a claselor primare!

Ce trist… dar suntem siguri că şi fără album cu fotografia de grup, făcută la tradiţionalul banchet de final de clasa a IV a, Doamna ne va ţine minte! După ochi, locul în bancă, voce, pozne! Cumva ne va reţine! Doar suntem fericiţii copii care reprezentăm ultima generaţie a Doamnei noastre!

După o îndelungată şi frumoasă carieră didactică, după 43 de ani de lucrat cu atâtea sute de copii pe care i-a făcut mari, acum Doamnă noastră se retrage la pensie, de unde ne va urmări în tihnă, pe fiecare, pentru a vedea dacă îi urmăm poveţele!

Să ştiţi că nu vă vom dezamăgi! Ştim ortogramele, semnele de punctuaţie, matematică, istorie şi geografie! Şi tot ce ne-aţi învăţat în cei 5 ani cât v-am fost „puii de la clasă”!

Vă mulţumim, Doamna! Sfaturile dumneavoastră rămân legi nescrise pentru noi! Din inimă vă dorim pensie lungă! Să vă aducă fiecare zi bucurii şi sănătate! Pentru noi rămâneţi dascălul exigent şi corect, profesionist şi dornic să vedeţi cum creştem frumos!

 

Vă îmbrăţişăm şi vă iubim, noi,

CLASA a IV-a C

Balan Anastasia-Maria

Bumbea Daniel

Căileanu Ioana

Ciobanu Matei-Constantin

Corduneanu Alexie

Creţu Casiana-Maria

Cucoară Maria- Alexandra

Enache Diana-Elena

Filip Anastasia-Ecaterina

Gabor Alexandru –Nicolaie

Ghindea Sofia

Ionel Ștefan-Alexandru

Irimiea Fabian-Andrei

Macri Medeea

Manolea Rareş-Constantin

Munteanu Ștefana-Iuliana

Pătuleanu Vlad-Constantin

Petrache Matei-Ștefan

Radu Teodora

Romanescu Ecaterina

Rusa Filip-Constantin

Sava Amalia

Seceleanu Alexandra-Maria

Strugaru David-Nicolas

Trifan Hortensia-Ioana

Țiriac Andrei-Tudor

Alese mulţumiri: Director: prof. Oniciuc Anişoara

Director adj: Hurjui Irina

Limba engleză: prof. Albert Brânduşa

Religie: prof. Gavril Ionuţ-Adrian

Educaţie fizică: Drăgoi Roxana

Actualitate

Persoană în scaun cu rotile, salvată din gospodăria în flăcări

Știre publicată în urmă cu

în data de

O persoană aflată într-un scaun cu rotile a fost scoasă dintr-o gospodărie în flăcări, de vecini, marţi, 27 octombrie.

“Prin apel la 112, în jurul orei 11:29, pompierii nemțeni am fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Țolici, comuna Petricani. La locul solicitării s-au deplasat pompierii târgnemțeni cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe gospodărești (bucătărie de vară aflată în prelungirea locuinței) cu posibilitatea propagării la locuință.

Până la sosirea forțelor de intervenție cetățenii au scos din locuință o persoană în scaun cu rotile.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars aproximativ 15 mp din acoperiș.

Proprietara locuinței, în vârstă de 46 de ani,  a suferit un atac de panică.  Aceasta a primit asistență medicală la locul evenimentului de la paramedici, fiind transportată ulterior la CPU Târgu Neamț.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Autoturism răsturnat. Două victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un autoturism s-a răsturnat, marţi, 27 octombrie, la ieşirea din comuna Dobreni spre Bodeşti. În maşină se aflau două persoane care au fost transportate la spital.

“Prin apel la 112, in jurul orei 13:10, pompierii nemțeni au fost înștiințati despre un accident rutier produs la ieșirea din comuna Dobreni spre Bodești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În autoturism se aflau două persoane.

Cele două persoane aflate în autoturism au fost scoase de către participanții la trafic,  până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, după care au fost transportate la spital.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 94 de cazuri noi. Naţional – 4.724 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ în total au fost înregistrate 5571 de cazuri, rata de incidenţă fiind de 1,69 la mie ■ au fost raportate 104 decese ■

Până pe 27 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217.216  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

155.630 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.084 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 6.574 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 26.10.2020 (10:00) – 27.10.2020 (10:00) au fost raportate 104 decese (56 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.758. Dintre acestea, 824 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.096.526 de  teste. Dintre acestea, 28.876 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.498 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.378 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 2.952 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 octombrie.

Pe teritoriul României, 26.534 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.540 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.271 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.153 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.503 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.616 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.002.851 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea

Trending