Contactează-ne

Actualitate

Piatra Neamţ, risc de carantinare. Masca obligatorie în tot judeţul

Știre publicată în urmă cu

în data de

Prefectul de Neamţ, George Lazăr, a susţinut, miercuri, 4 noiembrie, o conferinţă de presă în care a anunţat că a fost adoptată măsura purtării obligatorii a măştii în spaţiile deschise în tot judeţul. El a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte rata de incidenţă în municipiul Piatra Neamţ, de 4,99 la mia de locuitori, susţinând că, dacă nu vor fi respectate măsurile de prevenţie, există riscul ca într-un viitor apropiat, dacă se va depăşi o rată de incidenţă de 6 la mie, municipiul reşedinţă de judeţ să intre în carantină. “Dacă va fi depăşită această rată de 6 la mie, atunci suntem obligaţi să facem propunerea de carantinare. Nu ne dorim să se ajungă aici, de aceea, repet, trebuie să înţelegem că trebuie respectate regulile”, a declarat prefectul.

Vom reveni cu amănunte după finalizarea conferinţei de presă.

 

UPDATE:

Prefectul de Neamţ, George Lazăr, a susţinut, miercuri, 4 noiembrie, o conferinţă de presă în care a anunţat că a fost adoptată măsura purtării obligatorii a măştii în spaţiile deschise în tot judeţul. El a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte rata de incidenţă în municipiul Piatra Neamţ, de 4,99 la mia de locuitori, susţinând că, dacă nu vor fi respectate măsurile de prevenţie, există riscul ca într-un viitor apropiat, dacă se va depăşi o rată de incidenţă de 6 la mie, municipiul reşedinţă de judeţ să intre în carantină. De menţionat că miercuri în municipiul Piatra Neamţ au fost raportate 70 de noi cazuri de infectare. “Dacă va fi depăşită această rată de 6 la mie, atunci suntem obligaţi să facem propunerea de carantinare. Nu ne dorim să se ajungă aici, de aceea, repet, trebuie să înţelegem că trebuie respectate regulile. În tot judeţul, masca este obligatoriu să fie purtată atât în spaţiile închise, cât şi în toate spaţiile deschise, nu doar în zonele aglomerate ca până acum”, a declarat prefectul de Neamţ, George Lazăr. Cât priveşte rata de incidenţă la nivelul întregului judeţ, aceasta este de 2,27 la mie, iar localităţile care au depăşit pragul de trei la mie sau sunt extrem de aproape de acesta sunt: Bicaz, 3.6, Alexandru cel Bun, 2.94, Dumbrava Roşie, 3.74, Moldoveni, 3.94, Agapia, 3.32, Săvineşti, 3.28, Pângăraţi, 2.95.

În aceste localităţi au fost sau vor fi luate măsuri restrictive: şcolile în scenariu roşu, cursuri doar on-line, restaurantele, barurile, cafenelele şi sălile de jocuri de noroc închise. “Fac din nou apel la toţi nemţenii să respecte toate măsurile de protecţie pentru ca să nu crească numărul localităţilor ce depăşesc pragul de 3 la mie şi să nu fim nevoiţi să aplicăm măsurile restrictive”, a mai declarat prefectul de Neamţ. Care a mai menţionat că în localităţile ce au fost carantinate măsura a dat rezultatele scontate: în Taşca rata de incidenţă a scăzut de la 10 la 1,16, iar în Tarcău la 1,47, de la aproximativ 3 la mie. În consecinţă în cele două localităţi vor fi redeschise şcolile, precum şi restaurantele, barurile sau cafenelele. Cât priveşte situaţia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în prezent sunt internaţi 393 de pacienţi confirmaţi pozitiv, din care 375 de pacienţi cu forme medii, doi cu forme uşoare, iar 16 pacienţi sunt la ATI. Dintre aceştia din urmă, şapte sunt ventilaţi mecanic. Tot în spital mai sunt internate 41 de persoane suspecte, care aşteaptă rezultatele testelor. Ar mai fi libere 37 de locuri pentru pacienţii pozitivi, 23 de locuri pentru suspecţi şi 29 de locuri pentru pacienţii pozitivi şi cu patologii asociate. Cât priveşte focarele existente în judeţ, acestea sunt în spitalele din Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ şi Bisericani, în centrele pentru bătrâni, copii şi persoane cu handicap, dar şi la Direcţia de Sănătate Publică, Casa de Asigurări de Sănătate, Tribunalul Neamţ şi Direcţia de Taxe şi Impozite. Prefectul George Lazăr a mai ţinut să menţioneze că în zilele următoare vor fi intensificate acţiunile de control în principal în localităţile în care se constată o creştere a ratei de incidenţă şi a atenţionat că dacă vor exista cazuri în care vor fi constatate nerespectări ale deciziei de a suspenda activitatea în baruri şi restaurante acestea vor fi sancţionate cu închiderea definitivă a unităţilor.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending