Contactează-ne

Actualitate

Piatra Neamţ reprezentat de Gate 7 şi în Cipru

Știre publicată în urmă cu

în data de

Membrii Gate 7, galeria CSM Ceahlăul, au reprezentat oraşul Piatra Neamţ şi în Cipru, acolo unde s-au deplasat pentru a susţine echipa naţională.

În ciuda rezultatului neconcludent, doar remiză după ce tricolorii au condus cu 2-0, membrii Gate 7 au susţinut naţionala pe toată durata  partidei, dovedint că sunt adevăraţi suporteri, alături de echipă la bine, dar mai ales la greu.

De altfel, cei de la Gate 7 se făcuseră remarcaţi, cu câteva zile înainte, şi la Iaşi, unde au mers pentru jocul naţionalei de tineret cu Kosovo.

Au făcut spectacol în tribune şi au „obligat” astfel fotografii şi cameramanii să le acorde atenţie.

Gate 7 este recunoscută pentru loialitatea cu care susţine CSM Ceahlăul în toate meciurile. Dacă prezenţa la meciurile de acasă e de la sine înţeleasă, membrii galeriei pietrene reuşesc să fie prezenţi în număr mare şi la meciurile din deplasare. Nu de puţine ori, când galben-negrii jucau pe terenuri străine, atmosfera sonoră susţinută de cei de la Gate 7 crea impresia că jocul era acasă.

În mod cert membrii galeriei vor fi prezenţi în număr mare şi la meciul de vineri, cu FC Bihor, însă sunt aşteptaţi şi ceilalţi suporteri pe stadion.

Nu de alta dar una dintre scandările din arsenalul celor de Gate 7 e „Tot stadionul” ca preambul la „Hai Ceahlăul”. Şi ar fi păcat să rămână fără un răspuns pe măsură.

Mai multe informaţii despre meciul de vineri aici.

Test dificil pentru Ceahlăul. Meci acasă cu o echipă de pe podium

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending