Actualitate
Piatra Neamț redevine capitala sportului ecvestru internațional
La Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu“ se va desfășura Concursul Internațional de Sărituri peste Obstacole, de nivel o stea, dotat cu Cupa Municipiului Piatra Neamț și Cupa TCE 3 Brazi, în perioada 23-26 iunie 2022
Anunțăm iubitorii sportului călare că Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu“ Piatra Neamț găzduiește Concursul Internațional de Sărituri peste Obstacole, de nivel o stea, dotat cu Cupa Municipiului Piatra Neamț și Cupa TCE 3 Brazi, în perioada 23-26 iunie 2022.
Astfel, timp de patru zile, de joi până duminică, municipiul Piatra Neamț redevine capitala sportului ecvestru internațional.
Organizată de Asociația Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu“ și susținută de către Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț,Grupul de Firme TCE 3 Brazi, competiția de nivel internațional revine la Piatra Neamț după o perioadă de 12 ani.
O contribuție deosebită la buna organizare a regalului ecvestru o are Consiliul Județean Neamț, căruia i s-au alăturat numeroși sponsori, care se regăsesc în invitația-program anexată.
Și-au anunțat participarea sportivi din Franța, Italia, Austria, Ungaria, Bulgaria, Siria și, desigur, România.
În acest fel, se reia tradiția din anii 1991-1998, când la Piatra Neamț au avut loc opt etape de Cupă Mondială la sărituri peste obstacole, dotate cu Cupa Volvo, Trofeul Dunhill și Cupa Samsung.
Intrarea este liberă și sunt așteptați în tribune, după doi ani de restricții pandemice, copiii, tinerii, adulții care își doresc să urmărească pe viu spectacolul oferit de cei mai valoroși sportivi și cai din această parte a Europei.
-
Actualitateo săptămână,Autoturism răsturnat pe cupolă. Trei persoane au ajuns la spital
-
Politica2 săptămâni,Paradoxul lui Nicușor Dan, finanţarea domeniilor Educaţiei şi Sănătăţii a fost retrogradată de la o chestiune de „securitate naţională”, la o chestiune „stupidă”
-
Actualitate2 săptămâni,Lider judeţean despre austeritate şi reforme: „Când ajung la ei devine mult mai complicat”
-
Actualitateo săptămână,Drumul expres- răspunsul primit de un consilier local
-
Actualitate2 săptămâni,Senator de Neamţ despre „plecarea” premierului Bolojan: „În primăvară”
-
Actualitateo săptămână,Interviu Tudor Telcean: Fotbalul e intuiție. Victoria e mentalitate.
-
Actualitate2 săptămâni,Tată şi soţ – au încălcat ordinele de protecţie şi s-au ales cu cătuşe. Cine i-a reclamat la 112
-
Actualitate2 săptămâni,Interviu Geani Crețu: ritm de seară, energie de tată și ce i-a adus numărul inspirat de Neymar
