Contactează-ne

Actualitate

Piatra Neamţ: Proiecte de investiţii pentru 2020

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ “am făcut tot ce a fost posibil ca pietrenii să cunoască situaţia financiară dificilă, dar să nu o resimtă”, a declarat Dragoş Chitic, referindu-se la datoriile moştenite ■ edilul a enumerat o serie de investiţii propuse, finanţate din bugetul local ■

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a prezentat, joi, 27 februarie, o serie de investiţii pe care intenţionează să le facă anul acesta cu bani de la bugetul local. Informaţiile au fost oferite în cadrul unei conferinţe de presă în care edilul pietrean a vorbit şi despre datoriile care au afectat bugetul, concluzia fiind că “am făcut tot ce a fost posibil ca pietrenii să cunoască situaţia financiară dificilă, dar să nu o resimtă”.

“Cu toate că bugetul Municipiului Piatra Neamţ a fost afectat, în ultimii ani, de creditele mari contractate în 2005 şi 2007, am reuşit, în perioada mandatului meu de primar să echilibrez financiar Primăria, să elimin riscurile financiare, să reduc la mai puţin de jumătate datoriile municipalităţii şi să cresc încasările bugetare, pentru a putea beneficia, în fiecare an, de un buget de investiţii care să acopere cel puţin în parte nevoile oraşului. Dacă la preluarea mandatului de primar, în decembrie 2014, datoriile Primăriei Piatra Neamţ totalizau o sumă enormă, de 324 de milioane de lei, în cei 5 ani şi 3 luni în care am condus administraţia publică locală am achitat peste 240 de milioane de lei, ajungînd, astăzi, ca datoria să fie redusă la mai puţin de jumătate faţă de momentul 2014, respectiv la 161 de milioane de lei.

Pentru a înţelege mai bine acest aspect, vă informez că, la momentul decembrie 2014, suma datorată de municipalitatea pietreană reprezenta de două ori bugetul anual al municipiului, iar astăzi suma rămasă mai reprezintă 80% din bugetul anului 2020. A fost un efort susţinut pentru a realiza această reducere consistentă a datoriei oraşului, efort care va trebui continuat şi în perioada următoare, fără a afecta întreţinerea şi buna funcţionare a oraşului. Am dat dovadă de transparenţă totală în aceşti ani, informînd permanent cetăţenii oraşului despre situaţia financiară a Primăriei şi am făcut tot ce a fost posibil ca pietrenii să cunoască situaţia financiară dificilă, dar să nu o resimtă. Am ajuns, în anul 2020, la un buget local mai mare faţă de anii anteriori şi la cel mai mare buget de investiţii al Primăriei Piatra Neamţ din ultimii 6 ani”, a declarat Dragoş Chitic.

Acesta a continuat prin a prezenta cîteva dintre investiţiile finanţate din bugetul local, propuse pentru anul 2020.

“Avem în vedere asfaltarea străzilor pietruite. Încă 10 străzi care nu au avut niciodată covor asfaltic vor fi asfaltate în acest an: Schitului, Valea Albă, Pietricica, Lutăriei, Stejarului, Aleea Brazilor, Ion Sergentu, Izvor, Izvoraş şi Dimitrie Bolintineanu. Alte 35 de străzi cu un grad avansat de uzură vor beneficia de reparaţii capitale, însemnând frezarea totală sau pe tronsoanele afectate a stratului de asfalt existent şi turnarea unui nou covor asfaltic. În plus ne dorim amenajarea unei “Case a Căsătoriilor” în imobilul în care funcţionează Societatea Urban, cu acces la cea mai importantă zonă istorică şi culturală a oraşului, Curtea Domnească.

Apoi, consolidarea şi modernizarea drumului de acces pe Cozla, tronsonul de la punctul Belvedere la Platoul Gospodina. Tot pe Cozla vom continua să realizăm lucrări pentru preluarea şi dirijarea apelor pluviale, în vederea protejării imobilelor de la baza masivului. Vom reabilita şi deschide, pentru evenimente, igloo-ul de pe Cozla. Vom realiza lucrări de reparaţii şi investiţii în toate unităţile de învăţămînt, inclusiv în creşele din municipiu, pentru a asigura condiţiile optime în desfăşurarea actului educaţional. Am majorat cu 40%, în acest an, bugetul alocat reparaţiilor, dotărilor şi investiţiilor în şcoli.

Vom face lucrări pentru prevenirea inundaţiilor în Cintia şi Văleni şi avem în vedere finalizarea modernizării străzii Humăriei. Vom efectua modernizarea tuturor punctelor de colectare a deşeurilor casnice din zona blocurilor de locuinţe din toate cartierele oraşului şi amplasarea de camere de supraveghere video şi modernizarea sistemului de iluminat public pe strada General Nicolae Dăscălescu, principala arteră de intrare în oraş, montarea de corpuri de iluminat cu LED. În plus, achiziţia unor noi echipamente pentru iluminatul festiv de sărbători, achiziţia a 4 locuri de joacă noi moderne, cîte unul în fiecare cartier, montarea de echipamente fitness în 5 spaţii publice din oraş.

De asemenea, se doreşte amplasarea, pe muntele Pietricica, a numelui oraşului Piatra Neamţ cu litere volumetrice luminoase, similar celui din Braşov. Există un interes pentru susţinerea financiară a acestui proiect manifestat şi de un grup de oameni de afaceri din oraş, implicaţi în mai multe proiecte din comunitatea noastră. Se va realiza refacerea faţadelor unor blocuri din oraş: Bloc Turn Unic şi alte două blocuri din cartierul Speranţa, reamenajarea Parcului Tineretului şi reparaţia capitală a fîntânii arteziene, amenajări peisagistice, plantări de arbori şi arbuşti şi înfiinţarea de noi zone verzi atractive.

Achiziţia şi montajul a 200 de bănci noi şi 300 de coşuri de gunoi. Proiectele de infrastructură rutieră finanţate din bugetul local vor fi corelate cu proiectele finanţate din fonduri europene care vor demara, ca execuţie, în acest an”, a mai spus Dragoş Chitic.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Radus

    27 februarie 2020 at 6:08 PM

    Nik nu ai făcut Chitic, nu se cunoaște nimik!!!!!!!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piața Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț – zonă de promenadă în fiecare weekend

Știre publicată în urmă cu

în data de

În această vară, strada din fața Parcului Central, între Teatrul Tineretului și sensul giratoriu de la Grand Hotel Ceahlău a fost transformată într-o zonă exclusiv pietonală pe durata weekend-urilor.

Această măsură s-a bucurat de foarte multă apreciere din partea dumneavoastră. Mai mult, faptul că în această perioadă este nevoie de zone pietonale mai mari pentru a se putea asigura distanțarea fizică, ne-a determinat să vă cerem părerea în ceea ce privește oprirea circulației în zona menționată în fiecare sfârșit de săptămână, indiferent de anotimp.

Primarul Andrei Carabelea: „Numărul foarte mare de opinii, fără echivoc majoritar, care au susținut această propunere ne-a ajutat să luăm decizia ca din această săptămână  circulația rutieră pe tronsonul stradal din fața Parcului Central să fie oprită începând de vineri seara, până duminică noaptea, iar partea carosabilă să fie transformată în loc de promenadă, mișcare în aer liber, plimbare cu bicicleta pentru copii și adulți, practicarea sporturilor sau a diferitor jocuri. Astfel, închiderea de circulație va fi valabilă pe toată durata anului viitor.  Invit cluburile sportive și asociațiile locale care derulează activități ce s-ar preta acestei zone pietonale, să propună evenimente sociale sau sportive, cu respectarea reglementărilor privind protecția sanitară a populației. Îi asigur de tot sprijinul municipalității pietrene!”

Citește știrea

Actualitate

Elevi, părinţi, directori şi primari, telefoane pentru consilierea lor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la nivel naţional şi judeţean au fost înfiinţate numere de telefon, în sistem telverde, pentru consiliere pedagogică şi psihologică

Conducerea Inspectoratului Şcolar este conştientă de necesitatea existenţei unei comunicări cît mai eficiente, pe probleme ce ţin de consilierea didactică sau psihologică, în perioada de criză pandemică, motiv pentru care la nivelul Ministerului Eucaţiei, cît şi în plan local, au fost deschise mai multe linii telefonice.

„Pentru comunicare în această perioadă de criză, legată de pandemia de coronavirus, există un Telverde la Ministerul Educaţiei – 0800.672.031, pentru părinţi şi elevi şi altul pentru directori şi conducerile unităţilor administrative -0800.672.032. La nivel judeţean există mai multe telefoane gratuite. Este vorba de un număr, 0800.816.233, care este afişat şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Neamţ, dar şi unul la Centrul Judeţean de Resurse Educaţionale (CJRAE) – 0371.092.511. Tot la această instituţie, la care am păstrat cele 69,62 norme didactice, se pot transmite solicitări şi pe adresa de e-mail consiliere@cjrae-neamt.ro. La toate telefoanele anunţate şi la adresa de poştă electronică elevii, părinţii, cadrele didactice sau primarii pot solicita informaţii de ordin metodologic, referitoare la şcoala on-line“, a declarat inspectorul şcolar general, Mihai Obreja.

Ministerul precizează că la telefonul destinat directorilor de şcoli şi primarilor se poate acorda consultanţă privind achiziţia de tablete pentru uz şcolar, cu acces la internet sau pentru alte echipamente electronice necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul on-line.

Telefoanele amintite, gratuite, funcţionează de luni pînă vineri, între 08.00 şi 16.00. La telefonul destinat părinţilor şi elevilor se pot transmite plîngeri referitoare la relaţia elev-părinte-profesor. Am sunat la numărul de telefon afişat pe site-ul ISJ Neamţ, la care a răspuns o voce feminină. Am fost curioşi să aflăm cît de des este apelat acest număr de telefon şi vocea de la capătul firului a recunoscut că „nu prea des“.

Citește știrea

Actualitate

Maşini furate, permise false şi percheziţii DNA

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 67 de descinderi au avut loc la nouă instituţii publice, sediile unor firme şi persoane fizice ■ ancheta a pornit de la Suceava ■ este vorba de maşini înmatriculate ilegal şi permise de conducere obţinute tot ilegal ■ acestea din urmă ar fi „costat“ între 5.000 şi 7.000 de euro ■

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, au descins, pe 26 noiembrie, la mai multe instituţii publice, dar nu numai, din cîteva judeţe, inclusiv Neamţ. În cauză sînt acuze de săvîrşire a unor infracţiuni de corupţie, dar şi spălare de bani sau constituire a unui grup infracţional organizat. Faptele ar fi avut loc în perioada 2018 – 2020.

„Sînt efectuate percheziţii domiciliare în 67 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Suceava, Bistriţa – Năsăud, Botoşani, Neamţ şi Bacău, din care nouă sînt instituţii publice, restul reprezentînd domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi“, conform DNA.

Se pare că ar fi vorba de permise de conducere obţinute ilegal, precum şi de înmatricularea frauduloasă a unor autoturisme furate din ţări ale UE. Din aceste motive instituţiile publice vizate de anchetă ar fi serviciile de Permise şi Înmatriculări, dar şi RAR. Poliţia Română a anunţat că au fost puse în executare aproximativ 60 de mandate de percheziţie.

„Printre suspecţi sînt şi angajaţi ai Serviciului de Permise şi Înmatriculări Suceava, dar şi alte persoane fără calitate specială implicate în activitatea ilegală de obţinere a permiselor şi înmatriculare a vehiculelor. Vreau să subliniez faptul că structurile Ministerului Afacerilor Interne au participat activ la instrumentarea acestui dosar, depunînd toate eforturile pentru identificarea persoanele vinovate, astfel încît acestea să fie trase la răspundere. Probele administrate au evidenţiat crearea unei reţele de intermediere a obţinerii permisului de conducere prin fraudarea probei teoretice şi a celei practice în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 euro pentru un permis“, anunţa Monica Dajbog, purtătorul de cuvînt al MAI.

Neoficial, se pare că în timpul percheziţiilor, anchetatorii ar fi găsit la suspecţi sume impresionante, circa un milion de euro. Banii era ţinuţi în seifuri, pereţi, ligheane sau găleţi. Se pare că în Neamţ ancheta ar fi avut loc la RAR.

Citește știrea

Trending