Contactează-ne

Eveniment

Piatra Neamţ: Ortopezii anchetaţi, acuzaţi de alte 50 de şpăgi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ urmărirea penală a fost extinsă pentru încă 50 de fapte de luare de mită, alte 5 de dare de mită, dar şi o infracţiune de trafic de influenţă ■ anterior, ortopezii acuzaţi de corupţie erau anchetaţi doar pentru şpagă ■ de la începerea urmării penale au fost depuse mai multe denunţuri împotriva doctorilor ■ 59 de persoane sînt cercetate pentru că ar fi promis, oferit sau remis sume de bani inculpaţilor ■ ancheta va stabili dacă şi medicii anestezişti au fost „cointeresaţi“ ■

Dosarul medicilor şpăgari de la Secţia ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ se complică după ce anchetatorii au extins urmărirea penală şi pentru alte fapte decît cele menţionate la data arestării, 6 martie 2019. Este vorba de scandalul în care 5 din cei 7 medici ai secţiei menţionate au fost reţinuţi de procurori. La acel moment s-a decis ca medicul Ghenadie Bucătaru să fie cercetat sub control judiciar, fiind arestaţi Constantin Nanu, Florică Guţu, Grigore Berea şi Gheorge Borş. Ulterior, acesta din urmă a fost plasat în arest la domiciliu, iar acum mai sînt după gratii doar trei. Recent, şi pentru Nanu şi Berea s-a dispus arestul la domiciliu, Guţu fiind păstrat după gratii. Decizia a fost atacată atît de Guţu, cît şi de procurori, fiecare avînd alt motiv. Însă, din motivarea hotărîrii Tribunalului Neamţ prin care s-au luat această decizie, ies la iveală noi amănunte. Este vorba de faptul că în cauză au apărut noi acuze ale procurorilor. „Prin ordonanţa din 19.04.2019, s-a dispus extinderea urmăririi penale în cauză, cu privire la săvîrşirea a: 43 de infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 289 al. 1 Cod penal, 7 infracţiuni de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal; 5 infracţiuni de dare de mită, prevăzute de art. 290 al. 1 Cod penal; o infracţiune de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 al. 1 Cod penal. Prin ordonanţele din 11.04.2019 şi 17.04.2019 s-a dispus reunirea unui număr de 13 dosare penale la dosarul penal cu nr. 446/P/2018“, conform motivării deciziei instanţei de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru medicii Berea şi Nanu, dar şi păstrarea după gratii a doctorului Guţu. Reamintim că la data arestării anchetatorii au vorbit de 27 de acte materiale de luare de mită pentru doctorul Nanu, 20 de acte materiale de luare de mită pentru Guţu, doctorul Berea cu 13 fapte, doctorul Bucătaru cu 7 fapte şi Borş cu 5 acte materiale. Acum, din motivarea instanţei rezultă că între timp procurorii au extins investigaţiile, fapt ce a condus la identificarea unui număr de 59 de persoane care au promis, oferit sau remis sume de bani inculpaţilor, în legătură cu actul medical. Persoanele în cauză au dobîndit calitatea de suspect, reuşindu-se audierea acestora în proporţie semnificativă. Suspecţii citaţi au adoptat poziţii procesuale diferite. Astfel, o mică parte dintre aceştia au refuzat să dea declaraţii, cea mai mare parte acceptînd să fie audiaţi de către procuror, în legătură cu infracţiunile de care au fost acuzaţi. În ultima categorie, o parte au susţinut că au dat sume de bani medicului ortoped, atît pentru materiale de osteosinteză, cît şi ca folos ilicit al medicului, iar o parte au susţinut că sumele de bani remise au fost strict pentru achiziţia materialelor de osteosinteză necesare intervenţiei chirurgicale. Declaraţiile acestora din urmă, care reprezintă apărări procesuale ulterioare, nu explică sau chiar de multe ori intră în contradicţie cu imaginile audio – video care surprind momentul comiterii faptelor. „Inculpaţii B. G. şi B. G. au recunoscut săvîrşirea infracţiunilor de care au fost acuzaţi, iar declaraţiile acestora, chiar dacă au un caracter sumar, urmează să fie dezvoltate de către inculpaţi, în considerarea unei poziţii procesuale bazată pe sinceritate şi regret. Probele obţinute prin supraveghere tehnică se coroborează cu unele declaraţii ale suspecţilor cercetaţi pentru dare de mită, care au conturat existenţa unui circuit infracţional din care face parte şi medicul anestezist, parte componentă din echipa medicală planificată pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, acesta fiind la rîndul lui recompensat cu sume de bani pentru serviciul medical prestat. (…) În aceste condiţii, susţine procurorul, lăsarea în libertate a inculpaţilor ar crea premise necesare pentru ca aceştia să poată lua legătura direct sau indirect cu medicii anestezişti, în vederea construirii unor apărări comune, care să îi pună la adăpost de răspunderea penală. Luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi a creat în conştiinţa comunităţii ideea că practicile existente de foarte multă vreme în sistemul medical din Romînia, practici ilicite şi imorale, pot fi sancţionate de justiţie în mod drastic, iar autorii infracţiunilor de corupţie pot fi cercetaţi eficient de către instituţiile judiciare, astfel încît societatea să dezvolte încredere şi curaj pentru a apela la servicii medicale complete, de calitate, prestate cu empatia şi compasiunea inerente profesiei de medic. Această situaţie a condus la depunerea unui număr semnificativ de denunţuri penale împotriva inculpaţilor B. G., B. G., N. C. şi G. F., de către persoane care au apelat în trecut la expertiza medicală a acestora şi cărora li s-a pretins, expres sau tacit, sume de bani sau alte foloase materiale“, au susţinut anchetatorii, conform aceluiaşi document. În continuare s-a mai arătat că „avînd în vedere extinderea cadrului procesual şi pentru presupuse fapte de corupţie comise de către medicii anestezişti, în cauză este necesară administrarea unor probe suplimentare care să confirme sau să infirme ceea ce martorii denunţători şi unii dintre suspecţi şi inculpaţi au declarat, respectiv cointeresarea medicilor specialişti din cadrul Secţiei ATI în realizarea unui act medical viciat de fapte de corupţie“. În faţa instanţei de la Tribunalul Neamţ, cînd s-a cerut prelungirea arestării preventive pentru cei trei medici ortopezi, procurorul a arătat că, deşi au trecut mai multe săptămîni de la dezvăluirea publică a existenţei acestei cauze penale şi acumularea unui probatoriu semnificativ care constituie dovezi relevante cu privire la vinovăţia medicilor – inculpaţi „se constată că inculpaţii N. C., G. F. şi B. G. nu au arătat un real interes pentru lămurirea situaţiei personale. Inculpatul B.G. a dat o declaraţie de recunoaştere sumară la momentul inculpării sale, însă această depoziţie cu un caracter totuşi formal nu a fost întregită printr-o recunoaştere mai detaliată a faptelor de corupţie reţinute în sarcina sa. Pentru toate aceste motive s-a solicitat prelungirea arestării preventive a celor trei inculpaţi“, conform instanţei. Totuşi, în cele din urmă judecătorii au decis în continuare privarea de libertate a doctirului Guţu şi plasarea în arest la domiciliu a lui Nanu şi Berea. Măsura este deocamdată formală, o decizie definitivă urmînd să ia magistraţii de la Curtea de Apel Bacău.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

A accidentat un copil, a scos plăcuţele şi a fugit

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr din Iaşi a dat dovadă de laşitate. Aflat în trecere prin judeţul Neamţ a provocat un accident de circulaţie în urma căruia un minor de 14 ani a fost rănit.

Şoferul a oprit numai pentru a-şi scoate numerele de înmatriculare, apoi şi-a văzut de drum, cu speranţa că nu va fi găsit şi va scăpa de consecinţele faptei sale, totul datorită faptului că nu avea permis de conducere. Nu s-a întîmplat cum şi-a dorit, iar acum s-a ales cu probleme penale.

Nedoritul incident s-a întîmplat în zi cu ghinion, pe 13 octombrie 2021. Atunci, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul naţional 15 B.

„Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un şofer conducea un autoturism pe drumul naţional menţionat, în localitatea Timişeşti ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrînd în coliziune cu o autoutilitară care era parcată. În urma tamponării a rezultat rănirea unui minor, în vîrstă de 14 ani, care se afla în apropierea autoutilitarei.

Imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul auto ar fi coborît din autoturism, moment în care şi-ar fi scos plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi a părăsit locul accidentului“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

În urma investigaţiilor efectuate cu operativitate, poliţiştii rutieri au reuşit identificarea celui în cauză, fiind vorba de un tînăr, în vîrstă de 23 de ani, din judeţul Iaşi. Totodată, verificările efectuate de anchetatorii nemţeni au relevat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Citește știrea

Actualitate

VIDEO: Un tânăr stabilit în Piatra Neamţ protestează în lanţuri la Roma

Știre publicată în urmă cu

în data de

George Mocanu, un tânăr din Brăila, dar stabilit recent în Piatra Neamţ, protestează în aceste zile în faţa Curţii de Casaţie şi Justiţie din Roma. El şi-a legat nişte lanţuri în jurul corpului şi afirmă că a ales să protesteze astfel pentru că este o victimă a justiţiei italiene.

Tânărul susţine că a ajuns la disperare după ce timp de şase ani de zile s-a luptat cu autorităţile italiene, considerându-se persecutat după ce a încercat să facă lumină în cazul unui accident soldat cu moartea tatălui său. George Mocanu susţine că au fost falsificate probe în dosar, în favoarea unui cetăţean italian implicat în tragicul eveniment rutier.

Mai mult, susţine că în momentul în care a încercat să îşi găsească dreptatea a fost sfătuit de avocaţi să-şi vadă de treabă, că aşa e mai bine pentru el. In plus, a afirmat că a fost băgat la puşcărie în Italia, la mijloc fiind vorba despre o eroare judiciară. În momentul în care a dorit să facă o serie de denunţuri la poliţia italiană, a fost trimis la plimbare.

Tânărul a postat o filmare cu el în faţa Curţii de Casaţie din Roma, rugându-şi prietenii să o distribuie în încercarea de a-şi face cunoscută povestea şi promite că va reveni cu noi dezvăluiri, susţinând inclusiv că ar fi fost ameninţat cu moartea.

Citește știrea

Actualitate

Atentat la viaţa mamei, sentinţa este contestată

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a atacat sentinţa prin care a fost condamnat la 10 ani de închisoare şi plata unor despăgubiri de 255.000 lei ■ el a vrut să-şi ucidă mama şi a încercat de şase ori să o arunce în fîntînă ■

Gheorghe Lupan, în vîrstă de 53 de ani, din Borleşti a contestat decizia Tribunalului Neamţ prin care a fost găsit vinovat de tentativă de omor. A fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce a vrut să-şi ucidă mama octogenară, încercînd să o arunce de nenumărate ori într-o fîntînă. Lupan a fost obligat să-i achite victimei de 81 de ani despăgubiri de 255.000 lei. Împreună cu banii datoraţi Ambulanţei, spitalelor şi cheltuieli de judecată, inculpatul este bun de plată cu circa 260.000 de lei.

Dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Bacău, instanţă care va da o hotărîre definitivă. Totul s-a produs pe fondul consumului de alcool şi a unei stări conflictuale preexistente între fiu şi mamă. Cam de doi ani, bătrîna îi cerea fiului să plece din casă şi să-şi construiască o locuinţă pe alt teren. Pe 23 mai 2021, în jurul orei 11:00, octogenara a venit în camera fiului şi l-a îndemnat din nou să-şi facă o casă. Băut fiind, individul a luat-o la bătaie.

A atacat-o cu pumnii şi cu picioarele şi i-a produs leziuni pe tot corpul, cap, torace şi membre, nu înainte de a o lega la gură petru a nu putea să ţipe. Cînd s-a săturat de lovit, a îmbrîncit-o pe scări, în urma acestori abuzuri victima suferind mai multe leziuni. Apoi a apucat bătrîna de păr şi a tîrît-o circa 50 de metri, pînă la fîntîna din grădină. A ridicat ambele obloane şi a vrut să-şi arunce mama în puţ. Numai faptul că era prea beat, dar şi împotrivirea victimei, a făcut ca aceasta să nu ajungă în fîntînă.

După o primă încercare eşuată, a mers pînă în curte să vadă dacă nu cumva fratele lui s-a întors acasă. Cînd şi-a dat seama că este singur cu victima, a mai avut o altă tentativă de a o arunca în fîntînă. Aşa s-a întîmplat de nu mai puţin de şase ori consecutiv cînd, într-un acces de disperare octogenara a reuşit să se tîrască mai departe de fîntînă şi s-a prins de trunchiul unui pom. Acolo a găsit-o celălalt fiu, care a cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112. Forţele de ordine au ajuns rapid la locul indicat de apelant, iar victima a fost transportată la spital unde a beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate.

Aceasta a fost diagnosticată cu traumatism cranio-facial, echimoze, escoriaţii toracice şi comoţie cerebrală. Expertiza medico-legală efectuată în cauză a stabilit că leziunile suferite au necesitat pentru vindecare un număr de cinci-şase zile de îngrijiri medicale. La audieri, inculpatul şi-a recunoscut fapta, nu înainte de a cere să depună plîngere penală pentru loviri împotriva a doi bărbaţi, unul fiind fratele care, cel mai probabil, l-a pocnit cînd a vazut ce a putut să facă. Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Gheorghe Lupan, ceea ce s-a şi întîmplat în şedinta de pe 27 mai 2021.

Citește știrea

Trending