Actualitate
Piatra Neamţ, înfrăţire cu oraşul Istiaia-Aidipsos, Grecia
Draft-ul acordului de înfrățire a municipiului Piatra Neamţ cu orașul Istiaia-Aidipsos din Prefectura Evia, Grecia, a fost semnat luni, 24 iunie, în cadrul unei şedinţe solemne ce a avut loc în primăria de la poalele Pietricicăi.
Gazdă a fost edilul pietrean, Andrei Carabelea, iar partea greacă a fost reprezentată de primarul orașului elen, Ioannis Kontzias, asociatul său, Dimitrios Mavroutsikos și Dragoș Zisopol, deputat în Parlamentul României și Președinte al Uniunii Elene din România.
Delegaţia pietreană a fost completată de Smaranda Iamandi – președintele Comunității Elene din Piatra-Neamț, membri ai comunității elene și consilierii locali Adrian Alui Gheorghe, Mihai Trofin și Constantin Teodorescu.
Urmează ca această înfrățire să fie oficializată prin promovarea şi votarea unor hotărâri de consiliu local, în ambele municipii.
„Este un moment de sărbătoare pentru municipiul Piatra-Neamț pentru că este ziua în care, în cadrul evenimentelor prilejuite de Zilele Orașului, ne-am gândit să oferim un moment de bucurie, o înfrățire, o nouă punte între comunități”, a declarat Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamţ.
Acesta a mulţumit președintelui Uniunii Elene, Dragoș Gabriel Zisopol pentru inițiativa acestei înfrățiri, primarului Ioannis Kontzias și tuturor celor care au pus umărul la această înfrăţire ce se doreşte a se traduce şi într-o colaborare din punct de vedere economic, turistic şi cultural. Edilul pietrean a mai subliniat că între cele două comunități există o apropiere istorică, prin relațiile de prietenie ce au existat de-a lungul anilor.
Primarul elen Ioannis Kontzias a făcut o prezentare administrativă a orașului pe care-l conduce, una dintre cele 40 de municipalități ale țării, cu 44 de orașe și 26 de comune. A vorbit despre relațiile vechi de prietenie dintre România și Grecia, a mulțumit pentru implicarea de care a dat dovadă țara prietenă în urmă cu trei ani când Grecia a fost devastată de incendii și și-a exprimat încrederea în faptul că vor exista colaborări pe linie comercială, turistică și bune practici. “Cunoscând poporul român, cultura, tradițiile și obiceiurile sale pot spune că suntem foarte asemănători, avem același mod de a gândi, singura noastră diferență este limba”, a declarat primarul Ioannis Kontzias.
Şi cum se cade la astfel de evenimente au fost înmânate şi daruri, simbolice, menite a cimenta noua relaţie: primarul grec a oferit în dar o icoană a Sfântului Ioan Rusu, o mănăstire ce poartă hramul acestui sfânt fiind chiar pe Insula Evia, și o plachetă de bronz simbol a Revoluției din 1821, al eliberării popoarelor balcanice de sub Imperiul Otoman.
Cadoul părţii pietrene a inclus harta municipiului Piatra-Neamț, iar evenimentul de la primărie s-a încheiat cu ciocnirea unei cupe de șampanie.
Cele două delegaţii s-au deplasat apoi în Piața Orașelor Înfrățite unde a fost dezvelită o placă ce evidenţiază înfrăţirea şi a fost arborat steagul Greciei.
În octombrie 2023, la Parlamentul României, a fost semnat pactul de amiciție între Piatra-Neamț și Istiaia-Aidipsos, primul pas în realizarea înfrățirii dintre cele două orașe.
-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitateo săptămână,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitateo săptămână,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima paginăo săptămână,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima paginăo săptămână,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima paginăo săptămână,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu