Contactează-ne

Eveniment

Piatra Neamţ: Droguri în cluburi, Dark Net şi un DJ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un pietrean se aproviziona cu stupefiante de pe Dark Net ■ drogurile erau vîndute doritorilor în cluburile din oraş unde tînărul asigura ambientul muzical ■ la fiecare party vindea 50-60 de tablete de ecstasy ■ fiecare tabletă costa între 60 şi 80 de lei ■ în iulie, un medic nemţean a avut de pătimit după „legăturile“ cu Dark Net ■

Un cunoscut DJ din Piatra Neamţ, în vîrstă de 25 de ani, a fost reţinut de anchetatorii din cadrul Biroului teritorial Neamţ al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, din cauza drogurilor. În afară de pasiunea pentru platane, acesta mai avea şi alte activităţi nu prea ortodoxe. Mai exact se aproviziona cu stupefiante din străinătate şi le vindea doritorilor. Nu era o problemă cu piaţa de desfacere, asta cu atît mai mult cu cît în calitate de DJ organiza petreceri prin cluburile pietrene, unde tinerii nu se sfiau, pentru o distracţie cude tpate, să consume şi substanţe interzise. Conform actelor de urmărirere penală tînărul pietrean se ocupa de mai mult timp cu organizarea de petreceri unde punea muzică pe gustul tinerei generaţii. Atmosfera din pub-uri era şi aşa încinsă însă se pare că cel puţin din vara anului trecut tînărul a decis să-şi rotunjească veniturile şi cu alte activităţi, de această dată din sfera ilicitului. Aşa se face că pietreanul a dat de platforma Dark Net, de unde a început să se aprovizioneze cu droguri. Mai apoi a făcut comezi din ce în ce mai consistente, în principal fiind vorba de ecstasy dar şi de timbre LSD. Cum apetitul tinerilor către senzaţii tari creşte odată ce au intrat în pub, a început să distribuie acolo stupefiantele. Anchetatorii au cercetat şi au ajuns la concluzia că la fiecare petrecere organizată de DJ, acesta vindea tinerilor din cluburi, în medie, cîte 50-60 de tablete interzise. Pare că petrecăreţii dornici de distracţie erau potenţi financiar fiindcă în funcţie de client, dar şi de comandă, o tabletă putea fi achiziţionată cu sume între 60 şi 80 de lei. Procurorii DIICOT au monitorizat activitatea infracţională, iar cînd au pus la punct toate detaliile acţiunii au trecut la „fapte“ concrete. Au organizat un flagrant şi l-au prins pe individ imediat după ce a ridicat de la poştă un colet cu stupefiante venit din străinătate. Pus în faţa faptului împlinit, acuzatul nu a mai avut cum să nu recunoască o parte din fapte, dar le-a admis numai parţial. A fost audiat, apoi reţinut, iar ieri seară urma a fi prezentat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă. El este acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, introducere în ţară de droguri de risc şi droguri de mare risc şi deţinere pentru consum propriu de droguri de risc şi mare risc. Rămîne de văzut ce vor stabili judecătorii nemţeni în acest caz, avînd în vedere faptul că stupefiantele ajungeau la tinerii care-şi omoară timpul în cluburi, elevi de liceu sau cei ieşiţi deja de pe băncile şcolii. În altă ordine de idei, trebuie spus că fiecare peterecere organizată de tînărul DJ îi aducea resurse frumuşele numai din comerţul cu stupefiante, bani care erau reinvestiţi pentru noi achiziţii. La o medie de 60 de tablete vîndute cu, să zicem 70 de lei, numai din droguri el încasa cam 1.000 de euro, bani cîştigaţi cu foarte mare uşurinţă. Oricare ar fi decizia instanţei de fond referitoare la libertatea DJ-ului, acesta nu va fi definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bacău.

Cazul „Doctorul“

Andrei Minea, medic stomatolog, zis „Doctorul“, a fost arestat preventiv de magistraţii Tribunalului Neamţ fiind acuzat de mai multe infracţiuni cu stupefiante. S-a întîmplat vineri, 6 iulie, în urma unei acţiuni a procurorilor din cadrul DIICOT Neamţ. Anchetatorii au apreciat că „Doctorul“ a deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc, respectiv anfetamină, MDMA, LSD sau haşiş atît pe raza comunei Tazău, la doritorii din zonă, cît şi la consumatori din Piatra Neamţ. „În urma cercetărilor efectuate a rezultat că drogurile erau achiziţionate de pe internet, prin intermediul platformei Dark Net. Inculpatul, prin intermediul unui program instalat pe calculator, accesa platform şi efectua comenzi on line de droguri de risc şi mare risc – anfetamină, MDMA, LSD, cannabis sau haşiş“, conform DIICOT. Un vînzător virtual prelua comanda şi stabilea preţul de comercializare după care inculpatul efectua plata cu cardul bancar, moneda naţională fiind automat convertită în monedă virtuală. Expedierea plicului care conţinea drogurile de risc sau de mare risc era făcută din străinătate la adresa expeditorului fiind menţionat un hotel sau o locaţie pubică. La fiecare comandă inculpatul solicita 30-40 de grame de anfetamină, 20- 30 de comprimate de ecstasy, 5 timbre impregnate cu LSD şi 10-15 grame de haşiş sau cannabis, plătind suma de 500 de lei în echivalentul monedelor virtuale. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că în perioada 2016 – 2018 Minea a plasat pe această platformă circa 34 de comenzi pentru droguri de risc şi mare risc, droguri pe care le primea acasă, în plic, prin intermediul serviciului poştal. Timp de doi ani, Andrei Minea a introdus în ţară, în mod illegal, circa 70-100 de timbre impregnate cu LSD, circa 1.020 de tablete de ecstasy, aproximativ 1.320 grame de anfetamină şi 500 de grame de cannabis şi haşiş. La percheziţiile efectuate la reşedinţa inculpatului precum şi la cabinetul stomatologic unde îşi desfăşura activitatea, oamenii legii au găsit şi ridicat mai multe ţiple conţinînd un praf pulverulent de culoare albă, patru doze tip timbre de hîrtie, un cîntar electronic, două grindere metalice şi 70 de punguţe cu sistem de închidere ziplok, ce prezentau urme de materie vegetală. Au mai fost identificate şi ridicate mai multe plicuri expediate din străinătate pe numele inculpatului care proveneau de la drogurile introduce în ţară prin sistemul poştal. Procurorii au cerut judecătorilor privarea de libertate a doctorului, iar magistraţii au deliberat şi au admis cererea. „În temeiul art. 226 Cod procedură penală cu referire la art. 223, alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT – Biroul teritorial Neamţ şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului Minea Andrei, cercetat pentru săvîrşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată, introducerea în ţară de droguri de risc şi mare risc, deţinerea fără drept de droguri de risc şi mare risc, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 6.07.2018 şi pînă la data de 4.08.2018 inclusiv“, conform instanţei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Grajd incendiat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ proprietarul a suferit arsuri la mâini

Un bătrân în vârstă de 76 de ani a suferit arsuri la mâini în urma unui incendiu produs la grajd dintr-o gospodărie din comuna Borleşti, în noaptea de miercuri spre joi, 27 spre 28 ianuarie. Pompierii care au intervenit pentru stingerea flăcărilor au stabilit că focul a fost pus intenţionat.

“În jurul orei 23:19, prin apel la 112, am fost înștiințati despre producerea unui incendiu produs la un adăpost pentru animale din comuna Borlești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unui adăpost pentru animale, cu posibilitatea propagării la locuință.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars adăpostul pentru animale cu o suprafață de aproximativ 70 mp și șapte tone de plante furajere. Din păcate în incendiu au fost surprinse trei bovine mari, două bovine mici și o cabalină, care nu au putut fi salvate.

Proprietarul în vârstă de 76 de ani a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare.  Acesta a primit primul ajutor calificat de la paramedici, refuzând transportul la spital.

Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

A reclamat că i-a dispărut cumnata

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Roman continuă activităţile de căutare în vederea depistării unei femeie de 42 de ani, din oraşul de la malurile Moldovei şi Siretului, care a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

Oamenii legii au fost sesizaţi pe 25 ianuarie, cînd la Poliţia municipiului Roman s-a prezentat un localnic de 57 de ani, care a reclamat faptul că în ziua anterioară, pe 24 ianuarie, cumnata sa, Dodoi Mihaela, de 42 de ani, din Roman, a părăsit în mod voluntar domiciliul şi nu a mai revenit acasă. Femeia are o înălţime de aproximativ 1,60 metri, o greutate de circa 80 de kilograme, păr brunet, lung, şi ochi căprui.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu o bluză de trening portocalie, haină de blană mov, pantaloni negri, fiind încălţată cu slapi. Poliţiştii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman, în vederea depistării acesteia, dar pentru că nu au găsit-o, cer ajutorul populaţiei.

„Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea celei căutate, este rugată să apeleze numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Accident cu patru victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ evenimentul rutier a avut loc în localitatea Topoliţa ■ între victime a fost şi un adolescent de 17 ani ■

O manevră greşită în trafic a dus la producerea unui accident de circulaţie, care s-a soldat cu nu mai puţin de patru victime. Evenimentul nedorit a avut loc în localitatea Topoliţa, din comuna Grumăzeşti, pe 27 ianuarie 2021. Solicitarea pentru ajutor, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a avut loc în jurul orei 15:00.

Au intervenit militarii din cadrul Detaşamentului de pompieri Tîrgu Neamţ, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, forţele de intervenţie aflîndu-se pe traseu după ce interveniseră la un incendiu în aceeaşi comună. În urma impactului între două autoturisme au rezultat patru victime care au avut nevoie de îngrijiri medicale.

A fost vorba de rănirea unui conducător auto, o femeie în vîrstă de 45 de ani şi trei pasageri din aceeaşi maşină, un adolescent în vîrstă de 17 ani, o femeie de 50 de ani şi un bărbat în vîstă de 78 de ani. Răniţii au fost diagnosticaţi cu diverse traumatisme, între care şi un traumatism cranio-cerebral, escoriaţii sau traumatisme la membrele superioare.

Toţi au primit îngrijiri la faţa locului, iar trei dintre răniţi au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Orăşenesc Tîrgu Neamţ. La locul accidentului au venit şi poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ. Cercetările efectuate au relevat faptul că, în timp ce o femeie de 45 de ani, din Grumăzeşti, conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 155 I, nu s-ar fi asigurat în mod corespunzător la efectuarea manevrei de viraj la stînga, moment în care maşina sa a fost acroşată de un alt autoturism care efectua manevra de depăşire, condus de un bărbat de 41 de ani, din Petricani.

Cei doi conducatorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. A fost deschis un dosar penal cu acuze de săvîrşire a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabirea tuturor condiţiilor în care s-a produs tamponarea.

Citește știrea

Trending