Contactează-ne

Actualitate

Piatra Neamţ: Comercianţi amendaţi pentru produse expirate

Știre publicată în urmă cu

în data de

181 de comercianţi au fost verificaţi de poliţiştii locali pietreni, în primele trei luni din 2019, şi 53 dintre aceştia au fost amendaţi cu o sumă totală de 27.700 de lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru vînzarea de produse alimentare şi băuturi carbogazoase care aveau termenul de valabilitate expirat. Au existat şi cazuri cînd amenzile au fost aplicate pentru lipsa acordurilor de funcţionare pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ. “Poliţiştii din cadrul Compartimentului Activităţi Comerciale – Poliţia Locală Piatra Neamţ au acţionat în primele trei luni ale anului 2019, în vederea protejării populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite (Legea 12/1990 – R) precum şi în privinţa respectării prevederilor legale referitoare la comercializarea prodeselor şi a serviciilor de piaţă (O.G. 99/2000). Au fost verificaţi 181 de operatori economici din municipiul Piatra Neamţ, 53 dintre aceştia fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare de 27.700 de lei. Cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru punerea în vînzare a produselor alimentare şi a băuturilor carbogazoase cu termenul de valabilitate expirat, dar şi pentru lipsa acordurilor de funcţionare pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ. Încălcarea Legii12/1990 se sancţionează contravenţional, cu amenzi între 500 şi 5.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoanele juridice. Nerespectarea O.G. 99/2000 se sancţionează de asemenea, cu amendă de la 200 de lei pînă la 500 de lei pentru persoane fizice şi de la 400 la 1.000 de lei pentru persoane juridice”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Poliţia Locală Piatra Neamţ.

Advertisement








Trending