Actualitate
Piatra Neamţ: Clasare pe podium la CN de cros pentru juniori şi copii

■ antrenoarea Iulia Olteanu, de la CS Ceahlăul, şi-a impus ca obiectiv cîştigarea unei medalii, iar acest fapt s-a îndeplinit
Clubul Sportiv Ceahlăul Piatra Neamţ a avut trei echipe, toate de fete, la Campionatele Naţionale de Cros pentru juniori II, juniori III şi copii 1. Întrecerea a avut loc la Botoşani, pe 30 martie şi a adunat la start 290 de sportivi, dintre care 141 de fete şi 149 de băieţi. Antrenoarea Iulia Olteanu şi-a impus ca obiectiv cîştigarea unei medalii, iar acest fapt s-a îndeplinit. Echipa de junioare II, care a avut de acoperit distanţa de 4.000 de metri, s-a clasat pe locul al treilea, după CSM Rarăul Cîmpulung Moldovenesc (locul 1) şi CSS Caransebeş (locul 2). Medaliatele cu bronz ale clubului nemţean au fost Noemi Bordeanu, Casiana Boboc, Claudia Boboc şi Andreea Ungureanu. De menţionat că în ierarhia invidiuală Noemi Bordeanu a treminat pe locul 4, cu timpul de 13 minute, 58 secunde şi 47 de sutimi, la aproape 20 de secunde în urma medaliatei cu bronz. „Ştiind de potenţialul lui Noemi am sperat la o medalie la invidiual, dar am făcut şi echipă luînd două fete de la junioare III, pe surorile Boboc şi urcîndu-le în categoria superioara. Şi iată că mutarea a fost inspirată şi ne-am îndeplinit obiectivul“, a declarat antrenoarea acestor alergătoare, Iulia Olteanu. Fetele de la junioare III (3.000 m) şi de la copile I (1.500 m) au terminat, ca echipă, pe locul 6 fiecare. Echipa CS Ceahlăul la junioare III a fost compusă din: Roxana Chelariu, Nicoleta Anechitei, Petronela Hurdubei, Denisa Negură. La copile I au fost în concurs Rebeca Bordeanu, Teodora Obrija, Emilia Pascariu, Narcisa Apostol. Pentru perioada următoare, fetele de la grupei antrenoarei Iulia Olteanu se pregătesc pentru două selecţii pentru loturile naţionale de alergare montană pentru juniori şi junioare. Astfel, la începutul lunii mai junioarele II vor spera la un loc în lotul tricolor ce va merge la Cupa Mondială de alergare montană, iar junioarele I vor căuta să arate că merită cooptate în lotul pentru Campionatele Balcanice de alergare montană.

-
Actualitate2 săptămâni,
Prima ninsoare, un prim accident. Victimă un tânăr de 25 de ani
-
Actualitate2 săptămâni,
Accident cu cinci autoturisme implicate, victimă… un pieton
-
Actualitateo săptămână,
A plecat la cele veșnice un cunoscut artist plastic nemțean
-
Actualitate2 săptămâni,
MONSTRU ÎNCĂTUŞAT. Pentru bani, şi-a expus propria fiică la acte de agresiune sexuală comise de alţi bărbaţi, iar pe restul copiilor i-a obligat să cerşească
-
Actualitate3 zile,
Spitalul Roman a rămas fără director medical
-
Actualitateo zi,
Şofer “fumat”, a ajuns cu maşina în lac
-
Actualitate2 săptămâni,
Biciclist băut, “accident” cu o maşină parcată
-
Actualitate2 zile,
Accident cu victimă încarcerată pe E85. Un TIR a lovit două autoturisme