Actualitate
Piatra Neamţ: Asociaţii somate să rezolve problema acoperişurilor ce „stau să cadă”

■ în caz contrar, poliţiştii locali ameninţă cu amenzi
Mai multe asociaţii de proprietari din Piatra Neamţ au fost somate, de poliţiştii locali, să rezolve problema acoperişurilor de blocuri ce… „stau să cadă” la un vînt mai puternic. Şi cum judeţul abia a ieşit de sub avertizare de cod portocaliu de viscol, pericolul producerii unor tragedii este iminent.
„Potrivit Legii 155/2010 – Legea Poliţiei Locale, art.8, poliţiştilor locali ai Poliţiei Locale Piatra Neamţ le revin atribuţii în domeniul disciplinei în construcţii.
Avînd în vedere incidentele frecvente, provocate de rafalele de vînt asupra acoperişurilor şi faţadelor blocurilor, agenţii Compartimentului Disciplina în Construcţii – Poliţia Locală Piatra Neamţ, începînd cu luna ianuarie a anului 2020 şi pînă în prezent, au somat 8 asociaţii de proprietari să ia măsuri, conform Legii 196/2018 – privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, astfel încît acoperişurile deteriorate sau faţadele degradate ale blocurilor pe care le administrează, să nu mai reprezinte pericole pentru pietoni şi pentru autovehiculele ce se regăsesc în parcările de reşedinţă sau în imediata vecinătate a imobilelor respective.
Reamintim că Legea 196/2018 – privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, prevede că administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, reabilitarea şi/sau modernizarea, după caz, a proprietăţii comune aferente condominiului sunt în sarcina asociaţiei de proprietari, iar cheltuielile legate de aceste activităţi reprezintă cheltuieli comune. În scopul administrării şi întreţinerii condominiului, asociaţia de proprietari încheie contracte în numele proprietarilor cu persoane fizice, persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor, înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Desemnarea administratorului şi încheierea contractului de administrare se fac de către comitetul executiv reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari, în baza mandatului acordat de adunarea generală, şi decizia se comunică tuturor proprietarilor (art. 63).
Încălcarea articolului menţionat se sancţionează contravenţional conform aceluiaşi act normativ, cu amenzi cuprinse între 200 şi 1000 de lei (neluarea de către asociaţia de proprietari, de preşedinte sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea, reabilitarea şi menţinerea în stare de siguranţă şi funcţionare a condominiului şi a instalaţiilor comune aferente pe toată durata existenţei acestora, conform prevederilor legale în vigoare)”, au transmis poliţiştii locali din Piatra Neamţ.


Actualitate2 săptămâni,Motivul şocant al crimei din centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Crima din centrul oraşului. Poliţist ucis de fiu
Actualitate2 săptămâni,ULTIMA ORĂ: Bărbat înjunghiat în centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,Mesaj de condoleanţe din partea colectivului COMES SA
Actualitate2 săptămâni,Crima care a șocat Piatra-Neamțul. Rănile descoperite arată violența atacului: polițistul avea răni la cord, jugulară și abdomen
Actualitate2 săptămâni,Scenariu politic: guvern de tehnocraţi cu un pseudo-tehnocrat premier
Politica2 săptămâni,Evoluţia suspendării unui preşedinte, de la Traian Băsescu, la Nicușor Dan
Actualitate2 săptămâni,Karate WUKF. Sportivii de la Sakki International Karate-Do au urcat de 13 ori pe podium la Naționale













