Actualitate
Piaţa Centrală (re)deschisă
■ anunţul a fost făcută de primarul de Piatra, Andrei Carabelea
Primarul municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, a anunţat că, începând de vineri, 13 noiembrie, Piaţa Centrală a fost redeschisă. Au fost puse în practică o serie de modificări, astfel încât producătorii să îşi poată continua activitatea în piaţă deşi, începând din această săptămână, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a impus închiderea pieţelor ce îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu închis.
Bugetul alocat a fost de 150.000 de lei, bani necesari pentru rulouri, uşi de acces, termoscanere, uşi culisante, amenajare pereţi, grilaje etc. “Am făcut toate eforturile pentru ca astăzi Piaţa Centrală să fie deschisă şi vreau să menţionez că aceste eforturi le-am făcut pentru că suntem conştienţi că e una dintre datoriile pe care le avem faţă de economia locală, faţă de comunitatea locală, să sprijinim producătorii locali, care desfăşoară activitate în Piaţa Centrală. În aceeaşi măsură este foarte important să ne asigurăm că sunt respectate cu stricteţe măsurile de siguranţă şi de protecţie a sănătăţii noastre, a tuturor.
Piaţa Centrală astăzi este funcţională în totalitate, mai sunt lucrări de intervenţie care se fac acolo tocmai pentru a ne asigura de respectarea cu stricteţe a măsurilor impuse acum o săptămână prin hotărârea CNSU. Vreau să menţionez că în ultima săptămână am avut trei convorbiri telefonice cu domnul premier Ludovic Orban, care s-a arătat foarte interesat de soarta Pieţei Centrale şi a producătorilor locali şi a vrut să se asigure că începând de sâmbăta trecută facem tot ce se poate pentru ca piaţa să rămână activă. Un alt element care confirmă interesul şi dorinţa reprezentanţilor Guvernului de a face tot ceea ce trebuie pentru producătorii locali este vizita domnului ministru al agriculturii, Adrian Oros, care a mers în Piaţa Centrală.
I-am prezentat modul în care am regândit circuitele pentru a asigura trasee diferite pentru consumatori, în funcţie de produsele pe care doresc să le achiziţioneze. Va fi o singură intrare în piaţă şi trei ieşiri. Se va intra dinspre variantă în hala de legume-fructe, apoi de aici în compartimentele pentru produse lactate şi de panificaţie şi în compartimentul pentru carne. Pentru produse din peşte, accesul se va face din exterior, din zona dinspre Spitalul Judeţean”, a declarat Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamţ.
Lasă un răspuns
-
Actualitateo săptămână,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitateo săptămână,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra îşi avertizează „prietenii”
-
Actualitate2 săptămâni,CSM Roman – calificare meritată în play-off-ul Diviziei A de handbal feminin
-
Actualitateo săptămână,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri

FLORIN
13 noiembrie 2020 at 9:17 PM
Carabelea,jumatate din vanzatorii din Piata Centrala vand numai ”produse”din Turcia,nu mai spun cat de toxice sunt.Aia nu au ce cauta in piata.
ZERO sprijin pentru producatorii locali.
Nu mai spun de ce mizerie este intre piata si Mall-ul Galeria.
Piata aia a fost ”refacuta”atat de prost ca deja e paraginita la 3 ani de la constructie.
Cine a semnat de receptie?
Numai hotii.