Actualitate
„Pete“ negre pe obrazul judeţului

■ temele unei conferinţe de presă de la Prefectură au fost legate de aspecte din Sănătate şi Mediu ■ a fost analizată calitatea apei potabile din sistemele de alimentare şi din fîntîni ■ s-a discutat şi despre calitatea aerului ■
La iniţiativa prefectului Daniela Soroceanu, miercuri, 6 iunie, la Palatul Administrativ a avut loc o conferinţă de presă cu tema „Sănătate şi mediu: Instituţii publice la raport“, la care au fost solicitaţi să prezinte activitatea instituţiilor pe care le conduc directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, Anca Brînduşa Movilă, directorul executiv al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Iulian Jugan, directorul Administraţiei Bazinale de Ape Siret, Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ, Stelian Mihăilă, comisarul şef al Gărzii de Mediu Neamţ, Iftime Petrariu, precum şi reprezentantul Hidroelectica, Cornel Melinte. La solicitarea prefectului Daniela Soroceanu, fiecare reprezentant al instituţiilor descentralizate amintite şi al societăţii Hidroelectrica a prezentat un raport de activitate, referitor la tema pusă în discuţie, după care au răspuns tirului de întrebări ale jurnaliştilor. Directorul DSP a declarat că la nivelul judeţului Neamţ au fost recoltate şi analizate 1.765 probe bacteriologice, cu 5.222 de determinări făcute la captările de apă din judeţ, concluzia raportorului fiind aceea că „apa potabilă furnizată în judeţ în anul 2017 s-a încadrat în limitele admise de Legea 458 din 2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare“. În ceva dificultate s-a aflat Brînduşa Movilă, încolţită de tirul întrebărilor jurnaliştilor, referitoare la infestarea pînzei freatice cu nitriţi şi nitraţi, în ceel 78 zone rurale, din care 62 ar fi necorespunzătoare. Mai marele peste sănătatea publică din judeţ n-a prea reuşit să dea explicaţii coerente privind gradul de responsabilitate, care ar fi, se pare, în curtea autorităţilor locale. Iulian Jugan, directorul executiv al Agenţiei de Mediu a făcut referiri la măsurătorile automate pentru poluanţii din aerul ambiental la Piatra Neamţ, Roman şi Taşca la cele 142 de staţii de monitorizare a calităţii aerului. Din raport a rezultat faptul că în 2018 în municipiul reşedinţă de judeţ s-au înregistrat patru depăşiri ale limitelor admise în pulberi de suspensie, trei în ianuarie şi una în luna martie, cauzele fiind încălzirea rezidenţială pe combustibil solid, calm atmosferic şi ceaţă. O depăşire a fost înregistrată şi la Roman, în zona industrială şi o alta la Taşca. Măsurătorile nivelui de radioactivitate realizate la Piatra Neamţ şi pe vîrful Toaca nu au evidenţiat depăşiri. În schimb, din cele 43 de măsurători ale zgomotului s-au constatat depăşiri ale numărului de decibeli în intersecţiile din faţa spitalelor din Piatra Neamţ şi Roman. Agenţia de Mediu a realizat şi o evaluare a carnivorelor mari: urs, lup, rîs şi pisică sălbatică pe cele 442 fonduri cinegetice din judeţ inventariindu-se 443 exemplare de urs (faţă de 175 cifra optimă), 284 de lup, 195 de rîs şi 293 de pisici sălbatice. Un alt subiect a fost cel legat de poluarea din Lacul Izvorul Muntelui, de unde în urma ecologizării din perioada aprilie-mai a fost colectată o cantitate record de deşeuri: 7 tone peturi, 19 tone material lemnos, 3 tone deşeuri amestecate: sticlă, materiale textile, hîrtie. Responsabilii cu protecţia mediului au recunoscut că o problemă o reprezintă deşeurile din construcţii, care au şi ele un impact negativ asupra mediului, dar şi faptul că în România se reciclează doar 8% din materiale. Alt aspect nedorit îl constituie şi infestarea pînzei freatice din zonele rurale în care nu există sisteme de canalizare, problemele fiind specifice României secolului XXI şi nu doar judeţului Neamţ. Prefectul Daniela Soroceanu nu s-a sfiit ca de cîteva ori să se afle pe baricada jurnaliştilor, admonestînd şefii direcţiilor descentralizate responsabile cu mediul din cauza faptului că nu se iau măsuri mai drastice împotriva poluatorilor.

-
Prima paginăo săptămână,
Tanti auguri, Ionel Arsene, come stai?
-
Actualitate2 săptămâni,
George Lazăr, președinte PNL Neamț: „103 miloane de euro vor fi alocate prin PNRR pentru sistemul de educație timpurie!
-
Prima pagină5 zile,
Adina Bindăroi, experiență unică în Dubai. A participat la decorarea sălii de la Burj Al Arab unde a avut loc Balul Prinților și al Prințeselor
-
Actualitate6 zile,
Iancu Wexler, președintele Comunității Evreilor din Roman, nouă decenii de viață
-
Actualitate2 săptămâni,
Coliziune între un autoturism şi un TIR. Victimă o tânără de 25 de ani
-
Actualitate2 săptămâni,
Conferinţă de presă „apă de ploaie” la PSD Neamţ. S-a comunicat tot, dar nu s-a zis nimic
-
Actualitate2 săptămâni,
Condamnarea și fuga lui Arsene, ce zic pesediştii nemţeni. Şeful interimar, chemat la Bucureşti. Unii iritaţi, alţii… nostalgici
-
Actualitateo săptămână,
A rămas cum s-a stabilit: Asaftei preşedinte CJ Neamţ. “Preşedintele a… fugit, trăiască preşedintele”