Actualitate
Permis reţinut şi amendă pentru un şofer inconştient care a lovit o ambulanţă ce transporta un pacient

Un şofer care nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanţe şi a intrat în coliziune cu aceasta s-a ales cu permisul de conducere reţinut şi amendă de 1.305 lei.
Accidentul s-a produs luni, 30 ianuarie, în jurul orei 14, pe DJ 156 şi, din fericire, s-a soldat doar cu pagube materiale, deşi, în urma impactului, ambulanţa a fost proiectată într-un alt autoturism, oprit într-o intersecţie, iar în ambulanţă era un pacient.
“Astăzi, 30 ianuarie, în jurul orei 14:00, polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Dumbrava Roșie.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un conducător auto, de 61 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe Drumul Județean 156, dinspre Girov spre Roznov, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei ambulanțe, conduse de un bărbat de 58 de ani, din Girov, ce avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune și se deplasa dinspre Mărgineni spre Roznov, intrând în coliziune cu aceasta.
În urma impactului ambulanța a fost proiectată într-un alt autoturism, care era oprit în intersecție.
Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto, din județul Bacău, a fost sancționat contravențional, cu amendă în sumă de 1.305 ron, fiindu-i reținut permisul de conducere”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.
FOTO: generica

-
Prima paginăo săptămână,
Tanti auguri, Ionel Arsene, come stai?
-
Actualitate2 săptămâni,
George Lazăr, președinte PNL Neamț: „103 miloane de euro vor fi alocate prin PNRR pentru sistemul de educație timpurie!
-
Prima pagină5 zile,
Adina Bindăroi, experiență unică în Dubai. A participat la decorarea sălii de la Burj Al Arab unde a avut loc Balul Prinților și al Prințeselor
-
Actualitate6 zile,
Iancu Wexler, președintele Comunității Evreilor din Roman, nouă decenii de viață
-
Actualitate2 săptămâni,
Coliziune între un autoturism şi un TIR. Victimă o tânără de 25 de ani
-
Actualitate2 săptămâni,
Conferinţă de presă „apă de ploaie” la PSD Neamţ. S-a comunicat tot, dar nu s-a zis nimic
-
Actualitate2 săptămâni,
Condamnarea și fuga lui Arsene, ce zic pesediştii nemţeni. Şeful interimar, chemat la Bucureşti. Unii iritaţi, alţii… nostalgici
-
Actualitateo săptămână,
A rămas cum s-a stabilit: Asaftei preşedinte CJ Neamţ. “Preşedintele a… fugit, trăiască preşedintele”