Perfectul anonim

Este anonimul perfect. La o bere cu bãietii, îl remarci doar cînd se face nota sau cînd ai nevoie de cineva sã cumpere tigãri. La birou, cît timp este subordonat, nu-l vezi decît la leafã sau la ziua sefului. Nu are alte pãreri decît ale acestuia si vorbeste doar cînd cineva si-a spus pãrerea, ca s-o aprobe. Nu conteazã cã peste 5 minute si-o schimbã. Contopist de modã veche, i-a vãzut pe sefi cum se îmbogãtesc si le-a copiat reteta. S-a privatizat dupã metoda consacratã, „ce-i al tuturor poate fi si al meu“, a vîndut de la pantofi pentru morti pînã la alcool (cu toate avantajele fiscale deduse din asta) si dupã ce a adunat multi bani a mai vrut ceva: onorabilitate! A ales din nou metoda consacratã: dacã ai bani, onorabilitatea, în România, o obtii de acolo unde totul se vinde si se cumpãrã. În politicã. Asa a ajuns anonimul perfect „cantidat“ cu pretentii. În preajma „greilor“, a învãtat cã „Sã trãiti-ul“ slugarnic de pe vremea împuscatului este la fel de valabil si acum, nu a zis niciodatã nu, fie cã a fost vorba de o ladã de bere pentru lipitorii de afise, fie de sute de milioane si a promovat imediat. Onorabilitatea anonimului – trecut prin scoalã ca gîsca pe prund – trebuia sã se mai producã si pe planul diplomei. Unde s-a mai vãzut perfect fãrã patalama la mînã si doar cu liceul teminat cu chiu cu vai, cã se intrebau profesorii sãracii dacã n-au uitat notele peste 6? Adevãrul este cã tot modelul rusesc e cel sfînt: cadrili se avanseazã dupã dosar, notele merg pînã la cinci! Si uite asa a fãcut anonimul, precum Fãt Frumos doi ani într-unul la o facultate care te face destept la fãrã frecventã si a putut s-aspire, cu fireascã îndreptãtire, la functia de perfect între perfecti. Avantajele functiei erau enorme: erai numit si nu te întreba nimeni dacã în afarã de mercurial ai mai citit ceva, ai masinla scarã, poti sã-ti angajezi rudele unde vrea muschii tãi – cã n-a zis nimeni nimic de creier. Poti sã obligi angajatii sã-ti spunã „sã traiti“ cu intonatia „politically correct“, poti ordona sã nu ti se controleze firma, îi poti face o farmacie fetei sau o poti lansa pe urmele tale, copie perfectã, de la diploma aranjatã la politicã, poti lua carnetul de conducere la dusmni sau cumãtrii si, ce e cel mai important, nimeni nu-ti cere pãrerea, tu doar executi. Existã si cîteva dezavantaje, mici, dar enervante. Trebuie sã mai mergi pe la televizor si, la început, cînd îti era fricã de camera de luat vederi cã o confundai cu reflectorul de la interogatoriile din filme ieftine, preferai sã dai interviuri noaptea tîrziu, în beznã, cînd nimeni nu auzea cum chinuiesti limba. A se întelege limba românã. Mai sînt si afurisitele de conferinte de presã, unde afurisitii de ziaristi te întreabã despre ce vor ei si nu poti citi rãspunsurile decît la întrebãrile aranjate. Important cã le-ai rezolvat si pe astea, te duci numai la emisiuni unde stii întrebãrile, asa ca la concursurile cu gir gvernamental, mai un sprit, mai o chiftea pentru ziaristii acreditati, mai o amenintare si gata! Esti PERFECT-ul fãrã probleme. Evident, ai si vise: te visezi ministru, ginerele primar, altã rudã în locul tãu. Dimineata, trezit cu zimbetul pe buze ai o singurã problemã: oare functia de ministru e tot pe viatã? Si cît o fi costînd?