Pentru Mica Unire s-a luptat nu doar cu austriecii și turcii, ci și cu românii

În calarul sărbătorilor neamului românesc, 24 ianuarie ocupă un loc deosebit, așa cum este firesc, dar nu întotdeauna a fost așa,unii au fost împotriva unirii, unii n-au înțeles, unii au fost împotriva lui Cuza și se merită un scurt excurs istoric. Unirea de la 1859 sau „Unirea cea Mică“, așa cum a mai fost numită, a fost o realizare a generației pașoptiste, o generație de excepție a neamului nostru, cu mare legătură istorică, dar și sentimentală cu județul Neamț. Și ne gîndim la Vasile Alecsandri, culegător de povești și lege din munții Neamțului (culegea chiar o superbă variantă a „Mioriței“); Alecu Russo, magistrat la Piatra Neamț, cel care a cules legele Pietrei Teiului și Pietrei Corbiței; Mihail Kogălniceanu, avocatul țăranilor nedreptățiți de pe moșiile mănăstirii Neamțului. La 1848,după înfrîngerea manifestație de la Iași de către Mihail Sturdza,capii revoluție moldave au fugit care-încotro. Spre granițele țării au fugit Vasile Alecsandri, Alecu Russo și Alexandru Ioan Cuza și la poale de Ceahlău, la ruinele Palatului Cnejilor încearcă să reziste cu sprijinul localnicilor. Dar lefegii lui Vodă Sturdza erau prea mulți și revoluționarii au fugit prin Vama ursului spre Transilvania, ca apoi să fie prezenți la marea adunare de la Blaj. Aici scria Alecsandri,privind spre culmile Ceahlăului, o emoționantă poezie: „Adio,Moldovei“. Dar exilul nu a fost lung și pașoptiștii s-au întors pentru a pregăti unirea, după ce, în străinătate au arătat lumii că moldovenii și muntenii sînt parte a aceluiași neam. Aveau de luptat nu doar împotriva austriecilor și turcilor, ci și a românilor, unii dintre ei cu înalte ranguri administrative sau bisericești. În județele Neamț și Roman, ispravnicii și unii dintre boieri erau împotriva unirii încă dela 1857, s-au folosit de funcții și influență pentru a aresta pe unioniști și a-i molesta (bătăi cu bățul). Printre ei erau învățători, preoți, negustori sau țărani. Personalități de seamă ale Neamțului au fost pentru separatism, le-am căutat de-a lungul timpului motive sau circumstanțe; nu-i vom numi căci nu e bine să stricăm frumusețea sărbătorii. Kogălniceanu, Alecsandri, Russo, Rosetti, Bolintineanu întorși în țară s-au strîns în jurul colonelui Cuza, fostul lor tovarăș de la pașopt, om educat la Paris, Padova și Bologna, cu o carieră deosebită în armată. S-a căsătorit cu Elena Rosetti, cea care pentru nemțeni a devenit Elena Doamna, cea care și-a petrecut ultimii ani din viață la Piatra-Neamț, pînă la 1909, în casa de pe strada Ștefan cel Mare. La 24 ianuarie 1859, la București,este ales de Adunarea Electivă Alexandru Ioan Cuza la fel ca în Moldova. Românii au curaj și pun Marile Puteri în fața faptului împlinit. Se realizează „Unirea cea mică“ și populația orașelor, dar șia satelor se bucură. Cum o fac? Ies pe străzi sau ulițe și cîntă, strigă, joacă „Hora Unirii“ a lui Alecsandri pe care o pregătise,vizionar, dar firesc, încă din 1857. Sau ca pietreanul care a dat foc casei ca să ardă ca o torță în mijlocul nopții întunecate și lungi de ianuarie. Nemțenii au ieșit pe străzi cu torțe, iar în zilele ce-au urmat au urcat butoaie mari cu catran pe vîrfuri de dealuri. „Unirea națiunea a făcut-o!“, declama Mihail Kogălniceanu, iar domnul Unirii a fost Vodă-Cuza, care a început o operă de mari reforme pentru un stat rămas în urmă. Alături de colaboratori de mare valoare, a făcut reforma agrară și reforma învățămîntului. Le-au precedat secularizarea averilor mănăstirești și în special a celor închinate unor puteri străine, care funcționau ca un stat în stat, autoritățile române nu puteau interveni pentru a rezolva nedreptățile făcute țăranilor de egumeni sau vechili fără de inimă pe moșiile mănăstirilor Neamț, Bisericani, Pângărați sau Buhalnița. Nu e de mirare că Vodă Cuza a născut numeroase lege, unele inspirate de modul în care s-au făcut reformele. Cuza și Kogălniceanu au dat pămînt țăranului și astfel sătenii au coborît cu casele lor de pe vîrfuri de dealuri și din funduri de pîraie spre terenurile bune lîngă albiile principale, mai largi și mai rodnice. S-au făcut noi sate și biserici și mulți dintre noi de prin sate mai avem pus bine documentul de împropietărire cu semnăturile lui Cuza și Kogălniceanu. Și tot lor lise datorează reforma educației, cînd învățămîntul elementar a devenit obligatoriu și gratuit. Astfel, fiul de țăran și-a luat trăistuța de-a șoldu’, cu abecedarul, lîngă care a pus o bucată de mămăliguță, o ceapă și-o scrijică făcută pe plită și-a mers să învețe carte. Și-au învățat de multe ori mai mult decît cei cu de toate pe lîngă ei. Și din fiii de țărani au fost mulți care au făcut cinste Neamțului, județul din care au plecat. Cuza a făcut mult bine, dar a avut și greșeli, și în politică greșelile se plătesc. Și el a plătit pentru ele. A părăsit tronul zicînd frumoasele vorbe: „Să dea României să-i fie mai bine fără mine decît cu mine!“ A urcat pe tron Carol de Hohenzollern și sărbătoare a devenit 10 mai, Ziua Regalității. Darmai ales în școli și în sate, adevărata sărbătoare națională era tot 24 ianuarie. Anul acesta 24 ianuarie este sărbătoare legală, cu zi liberă și cei mai mulți dintre români vor să fie acasă, fie pe pîrtii. Elevii vor avea și ei zi liberă și este mai greu să-i aduni la manifestări. Dar cei ce simt românește vor găsi un mijloc să sărbătorească Unirea: la școală, la biserică, la muzeu sau la căminul cultural. Este o dată importantă a istoriei noastre și trebuie și cinstim memoria celor care au fost părinții României moderne, cei care au făcut primii pași pentru România Mare. Pentru români, sărbătorirea Centenarului Marii Uniri trebuie să înceapă cu 24 ianuarie!

Prof. dr. Daniel Dieaconu