Contactează-ne

Actualitate

Pentru ”croitorii de imagine” de la CJ şi PSD: Mai uşor cu spitalul pe scări

Știre publicată în urmă cu

în data de

Că mai toţi politicienii sunt degrabă doritori de imagine publică pozitivă aducătoare de cât mai multe voturi de la prostime şi pentru asta se laudă de parcă au scremut vreo mărgică ori de câte ori fac vreo investiţie care de altfel ar trebui să le fie în fişa postului, ştim.

Şi aproape că nu ne mai mirăm.

Dar ar trebui totuşi să existe o limită cu laudele astea deşănţate. Pentru politicieni sau “croitorii” lor de imagine care îi pupă-n dos mai abitir ca pe nişte sfinte moaşte.

O astfel de limită credem că a fost depăşită recent. Mai dureros că în centrul poveştii e Spitalul Judeţean, o rană deschisă pe obrazul judeţului, oricât s-ar chinui unii să îl fardeze.

Să ne explicăm: pe măreţul “feisbuc” CJ-ul nostru cel de toate zilele pune o postare cu titlul: “Investiții majore pentru modernizarea infrastructurii și dotarea cu echipamente medicale de ultimă generație la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț”.

Până aici e de bine, ba chiar ar putea fi de laudă, însă…

La finalul postării CJ-ului – o vom prezenta în integralitate – ni se spune că “mai multe detalii despre proiectele aflate în desfășurare la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

https://danielharpa.ro/spitalul-judetean-de-urgenta…/

Pe pagina ce răsare după ce accesezi link-ul tronează sigla PSD – vezi foto.

Şi evident că apar nişte întrebări: CJ-ul e moşia PSD? E moşia lui Vasilică Harpa? Proiectele aflate în desfăşurare sunt făcute cu banii PSD şi ai lui Vasilică sau cu banii nemţenilor? Dacă răspunsul, corect, e “cu banii nemţenilor” ce caută sigla cu pricina şi de ce se face o trimitere către o pagină “politizată”?

Ca să nu mai spun că la prezidenţiale, de exemplu, nemţenii au votat candidatul acestui partid de… l-au trimis acasă.

Dar, mai dureros, la finalul listei de pe pagina cu pricina – o vom prezenta şi pe aceasta în integralitate – e trecut şi: “Reabilitarea și consolidarea pavilionului Oncologie – 45.687.000 lei. Proiect în implementare”.

Asta chiar că depăşeşte orice limită a lipsei de simţire. Cum să te lauzi cu Oncologia? Aia care arată de atâta timp ca după bombardament pentru că, în vremea altui pesedist de frunte – fugit de lege puţin la Bari ca să-şi întâlnească depresia – a fost făcut un proiect dezastru?

Fără a fi consultaţi medicii de specialitate, ba chiar împotriva celor spuse de specialişti, proiect abandonat la jumătate, care a lăsat în spate nişte ruine, dar care, şi dacă ar fi fost finalizat ar fi însemnat cel mai probabil mai mult rău decât bine?! Asta după ce săracii bolnavi de cancer au fost mutaţi ca nişte bagaje într-un loc total impropriu, unde zac abandonaţi şi acum în nişte condiţii clar improprii pentru nişte persoane atât de greu încercate de boală?!

Şi au trecut atâtea luni şi nişte funcţionari de la Compania Naţională de Investiţii – plătiţi bine – n-au făcut decât să mişte cu viteza melcului nişte hârtii dintr-o parte în alta în vreme ce zidurile Oncologiei stau să se prăbuşească iar locul arată, repet, ca un decor de război?!

Să te lauzi, în lista de proiecte, cu aşa ceva?!

Dar poate nu înţelegem noi cum e cu făurirea de imagine pentru politicieni….

Evident, nici nu e vreo legătură între aceste laude şi faptul că e campanie electorală. Numai să nu se dovedească astfel de laude un fel de greblă pe care calcă unii politicieni…

În continuare cele două comunicări. Mai întâi comunicatul “feisbucist” al CJ:

“Anul acesta, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a beneficiat de o alocare de 19.700.000 lei din bugetul Consiliului Județean Neamț, sumă destinată cheltuielilor de funcționare, reabilitare și dotare.

“În acest an, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț beneficiază de investiții de aproximativ 218 milioane lei. Investițiile sunt susținute prin fonduri europene, alocări guvernamentale și din bugetul propriu al Consiliului Județean Neamț. Continuăm să atragem orice sursă de finanțare pentru Spitalul Județean, pentru a veni în sprijinul pacienților și cadrelor medicale. Profit de ocazie pentru a transmite cu ocazia sărbătorii pe 12 mai a Zilei Internaționale a Asistentului Medical, un sincer la mulți ani tuturor asistenților medicali din județul nostru!” – Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

“S-a reușit modernizarea unității de primiri urgențe și a unor secții din spitalul județean, reușindu-se să se facă o reabilitare totală. Acest lucru l-am putut face cu bani de la Consiliul Județean, având sprijinul total și necondiționat al domnului președinte Daniel Harpa” – Cristina Atănăsoaie-Iacob, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Mai multe detalii despre proiectele aflate în desfășurare la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

https://danielharpa.ro/spitalul-judetean-de-urgenta…/

 

 

Şi lista proiectelor de pe pagina cu sigla de partid.

“Iată, concret, ce am reușit să facem până acum și ce proiecte sunt în desfășurare la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

Investiții în infrastructură, susținute din bugetul Consiliului Județean Neamț:

🔹 Secția Neurologie – reabilitată complet Valoare investiție: 1.580.000 lei

🔹 Secția Nefrologie – lucrări în curs Valoare investiție: 624.000 lei Termen estimat de finalizare: 3 săptămâni

🔹 Secția Boli Infecțioase – lucrări spre finalizare Valoare investiție: 906.612 lei Termen de finalizare: 30 mai

🔹 Holul de la intrarea în Spitalul Vechi – în curs de reabilitare Termen estimat: 4 săptămâni

🔹 Scara exterioară de acces pentru aparținători – contract semnat Lucrările vor începe după finalizarea lucrărilor la Nefrologie

🔹 Bucătăria Spitalului este în faza de proiectare și contractare pentru modernizare.

Dotări – 2.700.000 lei Sumă alocată de Consiliul Județean Neamț pentru achiziția de echipamente și aparatură necesare mai multor secții, dotarea bucătăriei spitalului și echiparea secției ATI (spațiul afectat de incendiu) cu rețele electrice, de încălzire și fluide.

🔹 Sălile de operații din Oftalmologie, Ortopedie și Urologie Dotate cu mese de operație și aparatură modernă

🔹 Sterilizatoare moderne pentru instrumentar endoscopic și alte echipamente specializate în Secțiile de Boli Interne și Chirurgie Generală

🔹 Spălătoria – dotată cu mașini noi de spălat, achiziționate prin PNRR

Proiecte în desfășurare și sursele de finanțare

Programe Europene 🔹 Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Digitalizare: 4.500.000 lei Implementarea unui sistem informatic integrat pentru gestionarea fișelor medicale și a proceselor administrative

Reducerea riscului de infecții nosocomiale: 24.164.863 lei Achiziția de echipamente moderne de sterilizare și dezinfectare pentru secțiile: Oftalmologie, Ortopedie, Urologie, Boli Interne și Chirurgie Generală

🔹 Programul Operațional Regional (POR) Reabilitarea și modernizarea Ambulatoriului Integrat de Specialitate: 24.370.000 lei Lucrările sunt în desfășurare, vizând eficientizarea serviciilor medicale ambulatorii

🔹Ministerul Sănătății Dotare cu aparatură medicală – 5.540.000 lei Echipamente moderne pentru secțiile ATI, Radiologie și Chirurgie Infantilă

🔹Programul Sănătate 2021–2027 Dotarea cu echipamente pentru diagnosticarea și tratarea cancerului – 22.500.000 lei Achiziția de aparatură pentru secția de Oncologie și alte compartimente implicate în diagnosticare

🔹Compania Națională de Investiții (CNI) Reabilitarea și consolidarea pavilionului Oncologie – 45.687.000 lei Proiect în implementare”.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending