Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

„Pentagrama sau ironia sortii“

Știre publicată în urmă cu

în data de

• un nou volum al profesorului Dumitru Ursache a aparut la Editura „Cetatea Doamnei“

Profesorul Dumitru Ursache a intrat pe tarîmul scriitoricesc de fictiune cu romanul „Paradisul papagalilor“, pentru ca recent sa recidiveze cu un alt roman – „Pentagrama sau ironia sortii“, aparut la Editura „Cetatea Doamnei“. Pe coperta a patra, un postargument, interesant si, în acelasi timp, incitant: „În sufletul nostru salasluiesc trei categorii de credinte. Primele nu sînt ale noastre, caci le-am împrumutat uitînd de la cine si în ce împrejurari. Urmatoarele au devenit credinte desi la început au fost dorinte exprimate sau nu. Ultimele ne influenteaza cel mai mult. Ele au aparut pentru ca nu am gasit alte explicatii convenabile. De aceea nu vom înceta sa le cautam, pîna în ultimul ceas al vietii.“ Si pentru ca autorul, contemporan cu noi, ne statea la îndemîna, l-am rugat sa ne descifreze Pentagrama. Nascut la 18 octombrie 1952, la Piatra Neamt, Dumitru D. Ursache a absolvit, în 1975, Facultatea de Filosofie a Universitatii „Al.I. Cuza“ din Iasi, cu teza „Psihanaliza fenomenologica a imaginarului la Gaston Bachelard“. A fost profesor-educator la Casa de Copii Baieti, profesor la Liceul de Constructii si Colegiul National „Petru Rares“, profesor si director la Grupul Scolar Economic-Administrativ din Piatra Neamt. A obtinut gradul didactic I în învatamînt si apoi titlul de doctor în stiinte, specialitatea epistemologie, în 1993, cu teza „Filosofia metodei în conceptia lui Lucian Blaga“. A publicat articole si studii în Anuarul Universitatii „Al.I. Cuza“ din Iasi, în volumul „Congresul International de Filosofie“, precum si în mai multe reviste de specialitate.

În cautarea ultimei sanse

Reporter: Cum ati ajuns facator de lumi? Dumitru D. Ursahe: Am început sa scriu tîrziu, pentru ca multa vreme am avut alte preocupari. Pe mine m-a preocupat, în primul rînd, cariera didactica. Pe asta am pus accent. Rep.: Si a meritat? D.D.U.: Am dat la facultate constient ca voi fi profesor. Asta mi-am dorit dintotdeauna. Faptul ca m-am apucat de scris a fost rezultatul unei decizii generate de anumite împrejurari. Rep.: De pilda? D.D.U.: Atinsesem toate culmile didactice. Rep.: Nu mai aveati ce sa descoperiti în învatamînt? D.D.U.: Nu, nu mai aveam. Rep.: Era, prin urmare, pentru dumneavoastra, un teritoriu epuizat. Se deschidea un alt domeniu de explorare. Mai interesant, mai personal, în care puteai sa fii singur, în care nu trebuia sa te confrunti neaparat cu impactul social. D.D.U.: Dupa ce am dat doctoratul, am intrat, cum se spune, într-o criza de activitate intelectuala. Si cum, practic, nu mai era o alta solutie de perfectionare, m-am apucat de scris. Rep.: Ca la o ultima sansa de expresie autentic umana. Am înteles ca ati avut si incitatori. D.D.U.: Da, si printre ei se afla doamna profesoara Nicoara.

Povara chipului

Rep.: Cartea care a aparut recent a fost preludiata de o alta care purta un titlu oarecum ciudat, „Paradisul papagalilor“. Ce este „Pentagrama“? D.D.U.: Pentagrama este o formula foarte veche; formula aristotelica. Ea reprezinta o realizare care incita la întelegerea tipiei de natura umana, polimorfa. Natura umana nu poate fi vazuta dintr-o singura perspectiva, dintr-un singur unghi. De aceea eu m-am reprezentat pe mine însumi în cele cinci personaje pe care le-am creeat si pe care le-am elaborat cu constiinta faptului ca lumea este unitara în esenta ei, natura umana fiind eterna si unica. Rep.: Pentagrama reflecta, totusi, un simbol al unitatii. D.D.U.: Sigur ca da. Desi este polimorf, aratînd deschiderea spre orizonturile cunoasterii lumii, omului. Am încercat sa ma transpun în pielea personajelor si fiecare dintre ele trece printr-o experienta unica. Aceasta experienta este cea a expectatiei, a dorintei de a fi altceva. Principiul de la care am plecat este acela ca, în esenta, cel care îsi doreste sa fie altceva decît ceea ce este poate reusi. Rep.: Fara sa fie implicat, inevitabil, esecul. D.D.U.: Ba chiar, dimpotriva. Rep.: De ce „ironia sortii“? D.D.U.: Din cauza ca, aceste cinci personaje chiar obtin ceea ce îsi doresc. Rep.: Si cam ce-si doresc? D.D.U.: Unul doreste sa fie suplu, admirat, frumos, carismatic, iubit de lume. Si i se întîmpla asta. Cu toate ca, dupa ce obtine toate astea, începe sa regrete. Constata ca nu mai este el, ci altcineva. Nu se mai recunoaste. Altul îsi doreste sa fie puternic, potent, mascul feroce. Si reuseste la rîndu-i; atît de bine, încît devine priapic. Lucru care îi va fi fatal. Se scufunda atît de temeinic în atmosfera lubrica a vietii, încît decade treptat la nivelul cel mai de jos. Altul îsi doreste sa ajunga la locurile sfinte, sa fie curat sufleteste si spiritual. Începe un lung pelerinaj împanat de suferinta si privatiuni care nu se va sfîrsi niciodata. Va cunoaste rautatea lumii care se opune acestui proces. Un alt personaj este exemplul omului care a pierdut echilibrul lumii prin esecul familial si social. Este într-o stare de confuzie si dezechilibru care, în cele din urma, îl trimite catre un soi de acceptare a fatalitatii reprezentata de lumea în care traieste. Ultimul personaj apare ca neutru în toata tesatura epica, acceptînd rolul de mediator. Dar medierea este un esec. Nimeni nu o poate face într-o lume în care avem de a face cu atîtea moduri complexe si contradictorii de a rezista. De aceea, medierea lui ramîne undeva, ca o insula de asteptare, ca un peron la care fiecare asteapta sa vina trenul potrivit. Rep.: Si care uneori pare sa întîrzie cam mult.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending