Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Penalizatii fara vina de la Asociatia 46

Știre publicată în urmă cu

în data de

• administratorul acestei asociatii vrea sa adune penalitatile aplicate de Aqua Calor si de la proprietarii de apartamente dotate cu centrale termice proprii

Proprietarii Asociatiei nr. 46 de pe Aleea Ulmilor trebuie sa achite, de la primul pina la ultimul, bani pentru a fi acoperite penalitatile solicitate de Aqua Calor, chiar daca sint locatari care au centrale termice proprii si nu au nici un fel de relatie cu aceasta societate. Olandina Stan, administratorul asociatiei in cauza, a aplicat penalitati tuturor locatarilor pentru toate serviciile de care au beneficiat, in ciuda faptului ca nu trebuie deloc procedat in felul acesta. Acest caz nu este singular in Piatra Neamt, la fel intimplindu-se si la Asociatia nr. 61. De citeva luni, Aqua Calor a declansat o actiune de incasare a datoriilor si, pentru a-i constringe pe restantieri sa-si achite facturile, a calculat pentru fiecare asociatie in parte valoarea penalitatilor. Eroarea administratorului este ca nu a tinut cont ca aceste penalitati sa fie adunate doar de la locatarii care beneficiaza de apa calda si caldura de la Aqua Calor. De altfel, este si mai simplu de impartit suma ceruta de furnizorul de agent termic intre toti proprietarii, decit sa se tina o evidenta stricta a datoriilor fiecarui apartament catre fiecare furnizor de servicii. Cert este ca, acum, oameni care n-au nici o treaba cu Aqua Calor trebuie sa scoata din buzunar, conform fisei de intretinere, bani care sa ajunga in visteria acestei societati. „Cei din conducerea Asociatiei nr. 46 de pe Aleea Ulmilor nu au o evidenta clara a facturilor pe care le plateste fiecare locatar. Pina acum au platit la zi catre Apa Serv si Salubritas – apa rece si gunoiul, si au ramas restante catre Aqua Calor. Nu inteleg de ce mi-au calculat si mie penalitati care trebuie platite catre aceasta societate. Eu am avut o restanta de circa cinci milioane de lei si, cind m-am dus s-o platesc, m-am trezit ca mai am 700.000 de lei penalitati. Am centrala termica in apartament si problemele asociatiei cu Aqua Calor nu ma privesc“, a declarat Catalin Tarniceru, din Asociatia 46, blocul 35. In ciuda celor afirmate de locatarul respectiv, Olandina Stan a sustinut ca a procedat perfect legal si, daca a luat penalitati de la toata lumea, nu a facut decit sa actioneze conform Statutului asociatiei. Ea se scuza ca a perceput penalitati proprietarilor de centrale termice sustinind ca de fapt cu banii adunati de la cetateni a platit ceilalti furnizori, in defavoarea Aqua Calor. Ramine intrebarea pe ce criterii achita administratorul Olandina Stan facturile catre furnizori, in conditiile in care fiecare societate locala emite factura lunar si acestea ar trebui platite proportional si nu preferential. „Mi se pare normal sa-i percep domnului Tarniceru penalitati, pentru ca a avut o datorie de aproape sase milioane de lei. Ar trebui sa-i iau cite 0,2% pentru fiecare zi de intirziere. I-am calculat pe aceasta formula si ar fi avut de dat 1,5 milioane de lei. Asa ca i-am calculat penalitati la factura totala si ar avea de plata 550.000 de lei. Daca i-as fi luat penalitati luna de luna, s-ar fi obisnuit cu ideea si acum n-ar mai fi facut observatii“, a spus Olandina Stan.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending