Eveniment
Pedagog, cu suspendare de la un act sexual cu un minor
■ inculpatul a recunoscut fapta şi a fost condamnat definitiv la o pedeapsă un an şi opt luni de închisoare fără executare ■ faptele au ieşit la iveală într-un dosar instrumentat de DIICOT ■
Vasile Nicorescu, de 48 de ani, din Ştefan cel Mare, a obţinut clemenţă la Curtea de Apel Bacău, instanţă care l-a condamnat la un an şi opt luni de închisoare fără executare, pentru act sexual cu un minor. Asta după ce instanţa de fond îi aplicase o pedeapsă de doi ani şi patru luni în aceleaşi condiţii. Adolescenta de care a abuzat cînd era internată în centrul în care acuzatul lucra nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În schimb inculpatul trebuie să achite cheltuieli de judecată de 2.500 de lei. Bărbatul a obţinut o sentinţă mai blîndă după ce şi-a admis faptele în faţa judecătorilor. El trebuie să respecte anumite condiţii impuse de judecători şi să presteze 60 de zilede muncă în folosul comunităţii, la Primăria Ştefan cel Mare sau Girov. Totul a ieşit la iveală într-o cauză de trafic de persoane şi proxenetism, oamenii legii urmărind nişte persoane dubioase iar de aici s-a aflat şi de faptele reprobabile ale pedagogului. Pentru restul grupului sînt acuze de trafic de persoane şi proxenetism, iar procesul continuă. Sînt inculpaţi în cauză Ioana Bella Mumdjiev Gîdioi, de 20 de ani, din Piatra Neamţ, Liviu Ungureanu, de 50 de ani, din Roman, Mihai Cătălin Bîrzu, de 40 de ani, din Roman şi Georgeta Stafie, de 18 ani, din Roman. Grupul a fost destructurat pe 17 martie. S-a stabilit că tinerele traficate, minore şi majore, provenite din familii dezorganizate sau din centre de plasament, erau găzduite în locaţii închiriate de membrii grupării, iar clienţii erau racolaţi fie prin anunţuri în ziare, fie din rîndul unora care anterior apelaseră la serviciile acestor fete. Bella Gîdioi practicase prostituţia în Piatra Neamţ, timp în care şi-a format o reţea de clienţi. Aceştia i-au sugerat să mai caute şi alte fete, pe care tînăra le-a adus de la un centru de plasament din Roman. Grupul infracţional coordonat de Gîdioi era structurat pe mai multe paliere, spun procurorii, primul avînd atribuţii de identificare a celor dispuse să practice prostituţia şi racolarea acestora. Al doilea palier punea la dispoziţie spaţii în care minorele şi majorele întreţineau relaţii sexuale. Cercetările au mai stabilit că Gîdioi era consumatoare de droguri şi substanţe cu efect psihoactiv, dar şi bisexuală. Aşa se face că în 2015 şi-a găsit drept „iubit“ o minoră de la un centru din Roman. Din acest motiv ea fugit de mai multe ori de la şcoală pentru a se întîlni cu „prietena“ ei din Piatra Neamţ. Cît stătea la Gîdioi, minora întreţinea relaţii sexuale şi cu alţi clienţi aduşi chiar de iubita ei. Tocmai prin intermediul minorei, Gîdioi a cunoscut mai multe fete din centrul de plasament. Ulterior, acuzata şi-a extins sfera şi a racolat fete dintr-un centru din Piatra Neamţ. Parte din acestea erau cazate la un alt membru al grupării, care a apelat la rîndul lui la serviciile victimelor. Gîdioi era implicată activ în afacere, iar victimele au declarat că aceasta căuta clienţii, stabilea tarifele, locaţia unde aveau loc întîlnirile amoroase, dar şi perioada de timp cît fiecare fată presta serviciile sexuale.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate7 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica6 zile,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Lovitură pentru pensionari. Anunțul ministrului Finanțelor despre situația pensiilor pe 2026
