„Pe mine, primul să mă omorâţi!”. Martor la a patra mineriadă, 24-28 septembrie 1991, o lovitură de stat uitată (partea a III-a)

Fiind sub presiunea intrării minerilor în sală, a căror prezenţă pe holul circular din jurul sălii se făcea auzită, Dan Marţian a supus aprobării Declaraţia Camerei în trei puncte, cu privire la eveniment. În momentul votării, uşile de intrare în sală au fost date violent de pereţi şi grupuri masive de mineri şi demonstranţi au năvălit în forţă strigând „Afară cu voi!”, „Jos Iliescu!”, „Demisia!”. În această atmosferă, noi votam.

Poetul Ioan Alexandru, deputat PNȚ-cd, le-a ieşit în întâmpinare, şi de la tribună, cu o cruce de lemn sus, în mâna dreaptă, a ţinut un scurt, dar patetic discurs, menit să potolească spiritele. Simţind inutilitatea discursului, acesta a încheiat resemnat „Stau în faţa voastră, ca poet al Transilvaniei, şi vă rog, pe mine, primul să mă omorâţi!”. În tot acest timp, în vacarmul existent, valul de mineri şi demonstranţi continua să umple sala până la refuz, aglomerând toate spaţiile libere, agitând topoare, bâte şi lanţuri.

Unii purtau căşti, bastoane şi scuturi ale jandarmilor, ca pe nişte trofee. Am avut o scurtă discuţie cu colegul de bancă, Florin Oarză şi ne-am decis să ne scoatem cravatele de la gât, să le înfăşurăm pe pumnul dreptei şi să ne descheiem cămăşile la guler. Eram amândoi gata de bătaie, nu ca gest de bravadă, ci din instinct. Amândoi am fost colegi de rugby la Clubul Ceahlău Piatra Neamţ, între anii 1960-1965, unde jucaserăm în „grămadă”. Nu-mi era frică de topoarele minerilor, deoarece din cauza înghesuielii nici nu le mai puteau folosi.

„Preşedintele! Președintele”, „Raţiu!, Raţiu!”

În sală nu exista nici un semn că vacarmul şi nesiguranţa vor conteni curând. Deodată, minerii din sală au început să scandeze acoperind vacarmul: „Preşedintele, Preşedintele, Preşedintele!“. Ne-am uitat curioşi, pentru a desluşi despre ce era vorba. Ion Raţiu s-a apropiat de microfon. „Fraţi români! Vă rog să mă ascultaţi!, Vă rog să mă ascultaţi! Unele din doleanţele minerilor sunt justificate. Dar aceasta nu înseamnă că noi trebuie să luăm cu forţa puterea.

Dacă vreţi demisia Președintelui, duceţi-vă la el, cereţi-i acolo!”. Ion Raţiu a fost întrerupt de deputatul Sergiu Cunescu, președintele PSDR, care a ţinut să informeze asistența că el nu a fost niciodată membru PCR. A fost ovaţionat pentru asta. Un miner s-a repezit la microfon strigând: „Fraţilor, Fraţilor. Vreau linişte un pic! Un pic de linişte! Vorbeşte preşedintele acum! Daţi-i voie!”. În sală au reînceput scandările „Raţiu, Raţiu, Raţiu!”.

Reluând microfonul, Ion Raţiu a fost mai abrupt: „Vă rog să mă ascultaţi! Nu vreau să fiu întrerupt! Vreau tăcere totală, eu vorbesc foarte calm. Aveţi răbdare şi ascultaţi-mă cu grijă că eu vorbesc cu multă grijă, cu responsabilitate pentru ţara din care mă trag şi pentru care am venit înapoi să sufăr cu voi! Dacă dumneavoastră vreţi demisia domnului Preşedinte, duceţi-vă acolo şi cereţi-o acolo, nu aici!”.

Un miner a venit la microfon şi a făcut un apel: „Fraţilor, domnul Cozma vă aşteaptă afară, să ştiţi. Acum!”. Este bine de menţionat că după intrarea masivă a minerilor în sală, Miron Cozma a părăsit discret incinta, ieşind de la prezidiu pe uşa de serviciu. Acest apel s-a mai repetat de câteva ori de la microfonul Camerei. Miron Cozma îşi chema ortacii afară, motivându-se la microfon că „Să nu se mai repete ce a fost în decembrie! Fără violenţă! Toţi minerii să iasă afară!”.

În toată acea atmosferă de coşmar, în zona unde stăteam s-a întâmplat un lucru relativ nefiresc. La un moment dat, din spatele nostru s-a auzit desluşit un apel: „Domprofesor! Dom profesor!”. M-am întors curios şi l-am văzut pe profesorul Mihai Mancaș, care stătea exact în spatele meu, că se întorsese şi el. Din masa de mineri de pe culoar, un tinerel l-a salutat respectuos pe domnul Mancaș, acesta s-a ridicat şi a ieşit pe culoar, unde a avut loc o discuţie vădit amicală între ei.

Tânărul miner le-a făcut cunoştinţă ortacilor din jurul său cu domnul Mancaș, recomandându-l cu mândrie: „Mi-a fost profesor de română”. Atmosfera din jurul domnului Mancaș, inclusiv din jurul nostru, s-a destins. Minerii parcă nu mai aveau topoare în mână, parcă aveau crengi de măslin. A doua seară, în drum spre Piatra Neamţ, în tren, l-am întrebat pe domnul Mancaș, cine era tipul. Mi-a răspuns că era un fost elev, nu-l prea ţine minte, dar că l-a bucurat întâlnirea cu el în acel moment. „Şi pe noi”, l-am încredinţat eu.

Eram curios dacă l-a întrebat de ce era acolo. Domnul Mancaș mi-a răspuns că l-a întrebat şi că acesta a răspuns „Din solidaritate”. Revenind la atmosfera din sală, un cetăţean, pe nume Nicolae Miharovici, a solicitat de la microfon ca „Parlamentul României să dezbată, astăzi, o lege care să elimine din viaţa politică a statului toţi foştii activişti ai PCR”. A fost aplaudat cu urale şi scandări de „Jos Iliescu!”.

Un reprezentat CADA (cine îşi mai aminteşte?) pe numele său Liviu Vulturanu a ţinut morţiş să transmită de la microfonul Camerei un comunicat CADA, pe care Răzvan Theodorescu, directorul TVR, a refuzat ca această instituţie să-l transmită, pe post. Deşi nu l-a încurajat nimeni, a dat citire întregului comunicat, care s-a încheiat cu mesajul: „Mineri, armata şi poporul e cu dumneavoastră! Jos comunismul!”.

„Ne incită la ură unii împotriva altora. Exact la lucrul acesta au vrut a se ajungă”

I s-a răspuns ca un ecou „Jos comunismul”, dar şi cu un însufleţit „Jos Theodorescu!”. De remarcat că întreg discursul lui Vulturanu a fost întrerupt de câteva ori de emisari trimişi de Miron Cozma, care anunţau că acesta nu mai are răbdare să aştepte afară şi pleacă. Minerii începuseră să se strecoare printre demonstranţi şi să iasă afară. În aceeaşi măsură, intrau demonstranţi de afară, care nu apucaseră să guste din atmosfera din interior.

Minerii părăseau sala scandând „Guvernul e de vină!” și „Jos Iliescu!”. Demonstranţii, alţii decât minerii, deveniţi majoritari în sală, au început să-l calce pe nervi până şi pe Ion Raţiu. Acesta, în culmea furiei, s-a repezit la microfon, de unde s-au auzit apelurile sale repetate: „Ascultaţi-mă! Vă rog ascultaţi-mă! Linişte!, Linişte!, Linişte totală!. Ascultaţi-mă puţin! Linişte, ce-i asta?” Auzindu-l am avut senzaţia de deja vu. Ion Raţiu a continuat, „Trebuie să plecaţi din sală, toţi, acum! Plecaţi din sală! Plecaţi! Plecaţi! Plecaţi din sală!.

Este singurul fel în care putem să continuăm această dezbatere, această penibilă, această dureroasă experienţă, prin care trecem cu toţii. Plecaţi acum, plecaţi din sală!”. Adrian Nicolae, un reprezentantal minerilor, a reînoit invitaţia lui Miron Cozma, ca ultimii mineri să părăsească sala, motivând că „demisia lui Iliescu o va stabili, astăzi, Parlamentul prin legea care va scoate în afara vieții politice toţi vechii activişti ai PCR.

Să dăm dovadă că, deşi avem forţa să spargem Parlamentul, avem şi atâta minte încât să părăsim acest Parlament!”. Deputatul Petrişor Morar (PDAR) a ştirbit din meritele de „salvator al Parlamentului” ale lui Ion Raţiu, susţinând că „o lecţie de democraţie au dat-o minerii care, în momentul în care şeful lor le-a spus să părăsească această sală, au părăsit-o!”. Deşi minerii în majoritate au părăsit clădirea, Camera Deputaţilor a rămas sub asediul acestor demonstranţi, majoritar din Alianţa Civică, pe care Ion Raţiu făcea eforturi să-i scoată afară din sală.

A urmat momentul acelui Liviu Vulturanu (CADA), care a hotărât să supună deputaţii unui test anti-Iliescu, lansând provocator întrebarea: „Vreau să ştiu dacă dumneavoastră sunteţi cu noi sau sunteți cu Iliescu? „Jos Iliescu!”. Un demonstrant a urlat la noi: „Toţi parlamentarii să strige: Jos Iliescu! Ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi -Jos Iliescu!” Aici stenograma omite, probabil cu interes, precizând că doar demonstranţii au strigat „Jos Iliescu!”.

Am fost acolo şi am suportat cu greu umilinţa de a fi ridicați în picioare și a scanda la comandă. Am fost ridicați de trei ori în picioare şi puşi să strigăm „Jos Iliescu”, ca într-un ritual de pe vremea congreselor PCR. Erau şi supraveghetori pe margine care admonestau. „Ce faci dom-le, nu strigi Eşti cu Iliescu?”. M-am ridicat de fiecare dată, odată cu ceilalți, dar n-am strigat ce mi se impunea să strig.

Optasem pentru „Mai bine mă bat cu ei, decât să mă las umilit în halul ăsta”. Cei care strigau din tot sufletul, din vocaţie, erau ţărăniştii şi liberalii. Am văzut cu surprindere şi nişte FSN-iști strigând. Se vedea că o făceau din frică, nu din convingere. Eu, şi alţii ca mine, nu aveam frică să tăcem. Repet, a fost un exerciţiu de umilinţă, de prostituţie politică, de care îmi aduc aminte şi astăzi cu dezgust.

Minerul Adrian Nicolae l-a rugat pe Dan Marţian: „Domnule Preşedinte, vă rog frumos, suspendaţi şedinţa pentru un sfert de oră, să putem ieşi noi afară şi după aceea vă continuaţi şedinţa”. Un alt miner a făcut apel la demonstranţii din Bucureşti: „Fac apel şi la populaţia din Bucureşti, vă rog foarte mult, părăsiţi sala. Aţi intrat cu noi înăuntru, noi am ieşit afară, vă rugăm foarte mult să ieşiţi şi voi afară!”.

Preşedintele Dan Marţian a suspendat şedinţa. Era ora 18:20. Ion Raţiu s-a adresat demonstranţilor din sală:„Ieşiţi cu toţi afară! Mă duc să vorbesc afară! Veniţi cu mine afară! Vă vorbesc afară!” Un demonstrant a încheiat la microfon cu o mărturisire surprinzătoare: „Azi, până la ora 10, am fost îndemnaţi să fim contra minerilor şi cu intenţia asta ne dusesem. Asta e mai rău decât crimă, ne incită la ură unii împotriva altora. Exact la lucrul acesta au vrut a se ajungă”.

Epilogul unei lovituri de stat ratată

Sala de ședinte a Camerei s-a golit destul de repede. S-a lăsat o linişte nefirească. Nu ne ridicam de pe scaune, ca semn de eliberare, ci am rămas tăcuţi pe locuri încă multă vreme. De afară mai răzbăteau ecouri ale reacţiilor celor care ascultau discursul lui Ion Raţiu. Aveam impresia că, dintr-un moment în altul, demonstranţii, nu minerii de data asta, vor năvăli pe uşi.

Aşa că stăteam nemişcaţi în scaune și gânditori. Nu prea aveam chef nici să vorbim între noi. Ca la un semn, eu şi Oarză am început să ne desfăşurăm încet, cu grijă exagerată, cravatele de pe pumn şi să ni le legăm la gulerul cămăşii. La un moment dat, cineva a intrat în sală şi a spart liniştea, spunându-ne că afară nu mai este nimeni, că tot Dealul Mitropoliei este pustiu.

Ne-am strâns lucrurile şi fără grabă am început să părăsim sala. Când am ajuns pe holul circular din jurul sălii, m-a surprins o imagine şocantă. Pe jos zăceau, abandonate, mulţime de echipamente militare, care aparţinuseră jandarmilor – scuturi, căşti, bastoane, dispozitive cu gaze lacrimogene. Erau şi câteva chipie ale unor gradaţi.

Analizând cu atenţie această imagine, am înţeles că jandarmii au părăsit în mare panică obiectivul, prezenţa lor în fața minerilor având doar valoarea unei butaforii. Era evident că jandarmii au fost obligaţi „să se predea”, fiind scoşi din obiectiv, nu înainte de a fi obligaţi să-şi abandoneze echipamentele. Înainte de a părăsi clădirea, m-am oprit în dreptul uşilor de la intrarea principală, pentru a găsi un răspuns la întrebarea: „Cum au intrat minerii?”.

Uitându-mă cu atenţie la uşi, am constatat că pe exteriorul lor existau numeroase cicatrici, hidoase şi adânci, provocate de topoarele minerilor în structura masivă, din stejar, dar care nu justificau în nici un fel deschiderea lor. Broaştele uşilor, de mărimea broaştelor de porţi domneşti, erau intacte, neexistând nici un semn că au fost deschise forţat. Cheia masivă era introdusă în broască pe interior.

Nu se putea explica cum au fost deschise uşile, când acestea despărţeau două forţe notabile. În exterior erau minerii, iar în interior erau jandarmii. În mod cert, jandarmii nu au fost scoşi din dispozitiv pe aceste uşi. Ar fi trebuit să traverseze masa miilor de demonstranţi. Jandarmii au fost scoşi prin spatele clădirii, pe poarta ce dă în strada Miron Cristea.

Înainte de a lua cuvântul Miron Cozma, plenul a fost înştiinţat de deputatul Aristide Dragomir, că grupuri de manifestanţi au spart geamurile de la subsol şi au îndepărtat garda. Aceştia cunoşteau planurile clădirii, au intrat în forță pe această cale, obligând „garda” să părăsească obiectivul, nu înainte de a abandona echipamentele, pentru a deveni pasivi. Uşile de intrare au fost deschise de către demonstranții intraţi pe la subsol, după ce jandarmii au fost scoși din holul de la intrare.

O simplă răsucire de cheie a salvat uşile de la demolare totală și a permis invadarea Camerei Deputaților. În zilele care au urmat, în Camera Deputaţilor s-au lansat acuze dure asupra jandarmilor, asupra generalului Suceavă care i-a coordonat direct, asupra ministrului de Interne, Doru Viorel Ursu. Zilele acestea, am văzut pe YouTube un filmuleț realizat în ziua de 26 septembrie 1991, unde apare generalul Ion Suceavă capturat de mineri şi plimbat cu alai, dar bine protejat de aceştia, prin centrul Bucureştiului.

Nu rezultă din filmuleţ unde era dus generalul, dar valoarea lui de trofeu era evidentă. Noul ministru de Interne, care l-a înlocuit pe Doru Viorel Ursu, a fost Victor Babiuc. Acesta l-a avansat pe Ion Suceavă, făcându-l şeful Corpului de Control al Ministerului de Interne. În zilele de 25-27 aprilie 1992, fostul Rege Mihai I a făcut o vizită în România, cu ocazia sărbătorilor de Paşti. Ministrul de Interne, Victor Babiuc, l-a însărcinat pe generalul Suceavă cu asigurarea securităţii Familiei Regale.

Probabil s-a contat pe experienţa lui anterioară. După ce au părăsit Camera Deputaţilor, în jurul orei 18, minerii şi demonstranţii s-au îndreptat spre Cotroceni, pentru a-i solicita demisia lui Ion Iliescu, după cum le-a indicat şi Ion Raţiu. Securitatea Cotroceniului nu a fost lăsată pe mâna generalului Suceavă, aşa că după ce au strigat nişte lozinci pe lângă garduri, minerii şi bucureştenii s-au retras.

Primul Congres al PNȚ-cd, onorat de Miron Cozma

În zilele de 25-27 septembrie 1991, în sala Teatrului Naţional din Bucureşti s-au desfăşurat lucrările primului Congres al PNȚ-cd, unde Corneliu Coposu a fost ales preşedinte, iar Ion Diaconescu a fost ales prim-vicepreședinte. A doua zi după asaltul Camerei deputaţilor, pe 27 septembruie, o delegaţie a minerilor, în frunte cu Miron Cozma, au avut calitatea de invitaţi la Congresul PNȚ-cd.

La intrarea în sală a minerilor, întreaga asistenţă s-a ridicat în picioare şi i-a aplaudat îndelung. Există filmări, dar sunt bine conservate, pentru a fi uitat și acest eveniment. Miron Cozma a ţinut un discurs, în care a atacat Guvernul şi pe Petre Roman. Înainte de a pleca minerii, s-a făcut o chetă în sală, banii fiind înmânaţi minerilor. Cheta a fost făcută de Ticu Dumitrescu. De la tribuna congresului, minerii au fost îndemnaţi să meargă până la capăt, privind răsturnarea ordinii constituţionale.

Tot pe 27 septembrie, în Piaţa Universităţii, a avut loc un miting, organizat de PNȚ-cd, împreună cu Alianţa Civică. La acest miting, Doina Cornea a ţinut un discurs în care a spus că „Mineriada este o reacţie firească, lumea se trezeşte, însă nu este suficientă demiterea primului ministru, dar menţinerea aceluiaşi Parlament cu Iliescu”. La acest miting, Ticu Dumitrescu a îndemnat la solidarizare cu minerii, împotriva Puterii.

În legătură cu mineriada a patra, politogologul Cristian Pârvulescu a cam bătut câmpii când a susţinut că aceasta a fost organizată de SRI. A motivat că nu are nicio probă, că s-a bazat doar pe deducţii. Nimic de comentat în plus. Se poate face o paralelă între asaltul clădirii Congresului SUA în 2001 şi asaltul clădirii Camerei Deputaţilor cu 30 de ani înainte, în 1991.

În săptămâna următoare, după mineriadă, la prima şedinţă a Camerei Deputaţilor, trecând prin fata tribunei, am zărit crucea de lemn a lui Ioan Alexandru, pe un pupitru. La începutul şedinţei am cerut cuvântul şi am propus plenului, arătând spre cruce, ca acest simbol să rămână veşnic, sus pe peretele din faţă a sălii, sub stema României. Adunarea a fost întrutotul de acord si a doua zi, crucea era fixată la locul convenit, unde a stat până când Camera Deputaţilor s-a mutat în Casa Poporului.

Acolo, în sala mare de şedinţe, crucea şi-a relau locul cuvenit, unde poate fi văzută şi azi. Dumnezeu să te aibă în pază Ioan Alexandru. Pe 28 septembrie 1991, într-un comunicat comun, semnat de Ion Iliescu şi Miron Cozma, se anunţa încetarea tulburărilor. În acea zi, minerii s-au îmbarcat în trenurile din Gara Băneasa, plecând spre casă. Plecarea trenurilor a fost filmată. Din filmare se distinge cu claritate că vechiul înscris de pe vagoane, „Jos Iliescu”, a fost înlocuit cu „ALIANŢA CIVICĂ ŞI MINERII (RAŢIU)”.